Entscheidend für das Selbstverständnis und die Identität einer Kommune sind kulturelle Dinge, und die lassen sich an und mit den Baudenkmälern realisieren. – Hotărâtor pentru înțelegerea de sine și identitatea unei comune sunt lucruri culturale, și acestea se lasă realizate pe și cu monumente arhitectonice.

Așa gândește Siegfried Dengler, șeful Biroului Orășenesc de Planificare al orașului bavarez Ingolstadt. O filozofie cât se poate de simplă, am putea spune, dar și de o importanță vitală pentru orice oraș, vom recunoaște repede, dacă analizăm cele spuse mai amănunțit. Evenimentele culturale dintr-o localitate nu pot fi gândite, planificate și cu succes realizate fără o ambianță corespunzătoare. Aici integrarea ansamblurilor arhitectonice în viața culturală joacă un rol foarte important, ea (integrarea) putând accentua sentimentul de apartanență al comunității de locul în care trăiește. La asta s-a gândit probabil Siegfried Dengler când a vorbit de realizarea culturii pe monumente arhitectonice.



In Progress II - 2001 - V4A – Stahl – Această plastică de Peter Weber este amplasată în spatele Muzeului pentru Artă Concretă din Ingolstadt.

În schimb viața zilnică cu monumente arhitectonice ne înlesnește simțul de a trăi într-o continuitate istorică. Nu numai prezentul nostru contează. Cu puțină fantezie putem să ne imaginăm, chiar să simțim, că suntem doar o verigă într-un lanț istoric plin de surprize mai mult sau mai puțin plăcute. Trecând prin străzile vechi, cu clădiri construite cu secole în urmă, putem simți parcă răsuflarea generațiilor trecute. Pe aici au trecut poate și strămoșii noștri. Și ei au văzut, ce vedem noi acum. Astfel putem spera că și generațiile care ne urmează vor merge prin aceste străzi, vor vedea aceleași clădiri pe care le vedem noi acum.

Iată de ce conservarea monumentelor arhitectonice este atât de importantă pentru o societate. Vorbim aici de un gest civilizatoric hotărâtor pentru nivelul social-cultural al unui popor. Felul în care administrațiile satelor și orașelor se ocupă de menținerea substanței arhitectonice este pe atât de diferențiat pe cât de variate sunt culturile diferitelor zone, țări și continente. Important este ca bogăția arhitectonică să rămână o temă veșnică. De ea trebuie să se ocupe deopotrivă societatea civilă și clasa politică. Evident că acest lucru poate avea loc numai într-o societate democratică.



Despre restararea monumentul istoric Cavalerul Dallwigk, de pe malul Dunării din Ingolstadt, s-a discutat deja când eu m-am stabilit definitiv în acest oraș. Asta a fost în anul 1984. Discuțiile continuă.

Tocmai Germania și România sunt exemple – din fericire „istorice” – pentru cazul contrar, când discuția deschisă, controversată, dar și fructuoasă din spațiul public trebuia să facă loc unei grandomanii dictatoriale. În Germania arhitectura și-a recăpătat imediat după război locul ce i se cuvine în discuția publică. Dar oricărei discuții – unele durând chiar ani de zile - trebuie să urmeze și fapte. Acestea la rândul lor pot fi foarte diversificate în privința angajamentelor financiare. Costurile de restaurare ale unei clădiri sunt de multe ori mult mai ridicate decât prețul unei construcții noi. Aici trebuie să se angajeze statul, landurile (județele), orașele & comunele, societatea civilă dar și – foarte important și în Germania practicat pe scară largă ! - cetățenii în mod particular. Un exemplu: chiar acum se restaurează la Ingolstadt o casă construită în anul 1485. Casa a stat nelocuită zeci de ani. Acum s-au unit șase interesați într-o Bauherrengemeinschaft – asociație de antrepenori constructori și transformă imobilul într-o clădire cu șase apartamente, bineînțeles respectînd toate normele de potecție a monumentelor istorice – destul de severe în Germania.

Între 1 și 7 iunie unsprezece orașe din landul german Bavaria vor participa cu diverse expoziții și forumuri de discuții la „săptămâna de arhitectură”, organizată de Uniunea Arhitecților Germani. Þelul acestui eveniment cultural este după organizatori „ discutarea evoluției construcțiilor în Bavaria din ultimii 60 de ani și avaluarea șanselor pentru dezvoltarea continuă a acestora.” Iată cum arhitectura devine un factor de preocupare permanentă pentru o societate democratică, constituind astfel o coloană importantă a vieții culturale dintr-o țară.

Într-o Europa Unită capătă o importanță tot mai mare și aspectul multinațional al relației cultura – arhitectura. Privirile arhitecților, artiștilor, jurnaliștilor și ale publicului iubitor de artă se îndreaptă tot mai mult peste granițele propriei țări. Evenimentele culturale din România sunt înregistrate și comentate critic – pozitiv și negativ – și în Germania. Astfel ziarul berlinez TAZ din 29 mai 2008 se ocupă amănunțit cu Bienala Internațională de Artă Contemporană București, găsind că „contextul local este prea slab: Bienala București se arată din punct de vedere internațional la înălțime, dar ratează legarea de propria metropolă”.

Deci este vorba tocmai despre relația cultura – arhitectura, sau arhitectura ca parte integrală a culturii, care a fost unul din aspectele pe care criticul german le-a găsit demne de a fi discutate. Astfel de discuții cu aspect internațional sunt fructuase și binevenite. Ele constituie de fapt doar elementele pregătitoare pentru colaborări internaționale pe plan cultural și ca atare și pe cel arhitectural. Dacă citesc în aceste zile că la Timișoara „studenții restaurează statuia Sfintei Maria” sau „Guvernul României și Guvernul Germaniei au încheiat acordul privind colaborarea financiară pentru implementarea proiectului Reabilitarea monumentelor istorice situate în cartierele Fabric, Cetate și Iosefin” (AGENDA ZILEI/ Timișoara), atunci știu că arta și cultura sunt predestinate pentru a realiza bazele unei conviețuiri civilizate pe plan european și – de ce nu? – cândva și pe plan mondial.