Sexul este subiectul cel mai atrăgător pentru ființa umană. Ca parte definitorie a ființei noastre, sexualitatea ne guvernează multe dintre acțiuni, fie la nivel conștient, fie la nivel subconștient. Fără să vrem, acționăm în funcție de diferitele impulsuri sexuale pe care le primim din exterior. Ryu Murakami reușește în “Ecstasy” să trezească în cititori impulsurile sexuale, să îi atragă într-o lume a tenebrelor în care cei mulți oameni se dizolvă. Personalitățile dispar, barierele se topesc, iar în urma lor rămân instinctele, mai vii și mai brutale ca niciodată.
Prima parte din trilogia “Monologuri pentru plăcere, lașitate și moarte”, care mai cuprinde și “Melancolia” și “Thanatos”, “Ectasy” este o carte percutantă, violentă, care împletește erotismul cu pornografia, forțând limitele și obligându-l pe cititor să mediteze asupra propriului sistem etic. Nu mai ști ce este corect, nu mai ști ce trebuie să faci pentru a înțelege. Folosind paradigma definitorie a excesului sexual, Murakami construiește personaje coerente, credibile, care te înfioară prin ușurința abuzurilor. Nu trebuie să ne gândim exclusiv la vicii grandioase, pentru că fiecare dintre noi se poate pierde în desfrâu. Nivelul de inițiere depinde de fiecare persoană în parte, însă destinația finală este întotdeauna aceeași.
Construind un peisaj hipertehnologizat, Ryu Murakami le oferă personajelor sale posibilități multiple. Liberul arbitru este foarte important, pentru că doar el potențează volumul. Inconștiența poate fi o scuză, iar viciul nu trebuie să beneficieze de asta. Împlinirea prin prăbușire poate fi atinsă doar dacă aceasta se face conștient. O descompunere treptată, în fața căreia cititorii nu pot rămâne impasibili. Murakami oferă simboluri noi, în aparență șocante. Drogurile, până la urmă, pot fi o simplă perspectivă sau poate, o religie a mileniului III: “Se spune deseori că obiceiul de a lua droguri seamănă cu un fel de religie și că de fapt nu e doar o curiozitate sau o dorință de a fi la modă. Personal, am impresia că au și ele importanța lor, în special acum, când ne îndreptăm spre secolul XXI, nu în sensul sloganurilor ieftine din timpul mișcărilor de eliberare spirituală din anii ’60, ci… cum să spun? Am impresia că, dacă le-am aborda în mod concret la același nivel cu surfingul sau cu joggingul, atunci ni s-ar deschide niște perspective cu totul noi.”
Analizând în profunzime dorința sexuală, Ryu Murakami ne oferă o călătorie psihologică fascinantă, reușind să contureze foarte bine dorințele fiecăruia dintre noi. Fanteziile sunt o parte importantă a vieții noastre, iar “Ecstasy” ne învață să le acceptăm și poate chiar, să le împingem până la extrem. Fericirea nu poate fi înțeleasă cu adevărat decât atunci când o trăim. De multe ori însă, pentru a trăi fericirea pe care ne-o dorim, trebuie să depășim limite. Iar limitele fiecăruia nu sunt decât temerile sale. Ryu Murakami ne îndeamnă să trecem peste aceste limite, să ne depășim teama. Odată ajunși acolo, vom descoperi că orice este posibil.
Folosind personajul narator, prozatorul japonez conferă o senzație pregnantă de realism. Cititorii nu înțeleg mai mult decât personajul central, fiind părtașii prăbușirii acestuia. Traversăm fiecare situație împreună cu Miyashita, ne punem în locul acestuia, transformând romanul într-un dum al descoperirii de sine prin exces. Cititorul pătrunde în hățișul propriei imaginații, încercând să își accepte propriile dorințe. Murakami ne îndrumă, demonstrându-ne pe parcurs că niciunul dintre noi nu este bolnav. Fanteziile nu sunt decât încercarea noastră de a ajunge la iubire, o iubire pe care fiecare o înțelege altfel. Să nu ne temem de noi înșine, să credem în fiecare sentiment ca și cum ar fi ultimul. Până la urmă, violența, violul, drogurile, pot să fie simple distracții. Depinde doar de capacitatea fiecăruia dintre noi de a accepta frumosul, în infinitatea de forme în care acesta apare. Unii, au învățat să nu se mai teamă, iar alții sunt pur și simplu bogați: “În revistele și în filmele pe care le văzusem, femeile erau legate și violate. De aceea, din momentul în care am auzit că Keiko Kataoka făcuse parte din acea lume, mi-o imaginasem legată și violată și mă excitasem fără să înțeleg de ce. Oare de câți bani și de câtă influență trebuia să dispui ca să poți lega și viola o astfel de femeie? Nu-mi puteam da un răspuns, și tot ce-mi trecea prin cap e că trebuia să ai mulți bani. Probabil că era o distracție rezervată celor extrem de bogați.”
Sexualitatea exacerbată este descrisă fidel de Murakami, care lasă personajele să vorbească, le construiește aidoma unor oameni reali, dureros de autentici. Nu există strălucire inutilă, nu există clișee. Însă eleganța apare, pentru că există performeri chiar și în viciu. Yazaki domină drogurile, Keiko își păstrează demnitatea chiar și înlănțuită sub feluriți bărbați, iar Reiko își păstrează maiestuozitatea pe tot parcursul transformării în sclav. Cei supuși pot deveni oricând stăpâni, iar Murakami, în stilul său binecunoscut, reușește să zugrăvească în nuanțe intense portretul unor ființe aflate întotdeauna la limită, pendulând în vârful foarte ascuțit al unui ac. O picătură de sânge este tot ceea ce trebuie pentru a strica acest echilibru.
Limbajul folosit nu este brutal. Murakami insistă în multe locuri pe o descriere clinică, anatomică, specifică lui. Nu suntem atrași de cuvintele folosite, ci de actele descrise. “Ecstasy” impresionează prin brutalitatea scenelor sexuale, prin dorințele împinse la limită, prin suferința transformată în plăcere supremă. Descoperim că durerea poate provoca plăcere, descoperim că există întotdeauna mai multe variante. Nu trebuie să ne temem, trebuie doar să avem curajul să experimentăm. Întotdeauna mai mult. Numai așa vom reuși să ne dezvoltăm cu adevărat.
Elementul inedit al romanului este împletirea realităților. Smuls din lumea sa banală, Miyashita este aruncat într-un carusel amețitor. Înconjurat de personalități puternice, impozante, bărbatul își contemplă prăbușirea, fiind incapabil să evadeze, să se rupă de “maeștrii” săi. Îmbinând psihologia desconstrucției cu scene pornografice hipnotizante, Murakami schițează o lume interzisă, în care doar cei mai puternici reușesc să intre. Insistând pe abandonarea prin plăcere, scriitorul japonez își impresionează cititorii, demonstrându-le că nu este ușor să te supui. Suprema înfrângere este una dintre cele mai mari victorii, iar atunci când înțelegem asta vom descoperi că au rămas foarte puține gusturi autentice în jurul nostru: “Abia după ce instinctele de masochist se treziseră în mine, am început să înțeleg cât de ușoară era viața de sclav. Supunerea mea nu putea fi, la urma urmei, decât rezultatul propriei mele voințe, căci nu oricine își anulează personalitatea poate simți ce înseamnă umilința. Așa cum eram, cu sticla de Heineken în mână, am fost cuprins din nou de acea suferință care devenise deja parte din mine. Nu-mi păsa ce-ar putea crede despre mine, tot ce simțeam era impulsul incontrolabil de a mă arunca la picioarele femeii, de a-i linge tălpile pantofilor, în orice caz, eram gata să fac orice ca să îi arăt limpede că eram complet subjugat. Mă gândeam că metoda cea mai directă de a i-o dovedi era să-i înghit excrementele. În fața ochilor mi-a apărut propria imagine apropiindu-mi gura de excrementele ei și m-am grăbit să iau o gură de Heineken. Berea nu avea niciun gust.”
Pentru a se impune, Murakami utilizează adesea șocul. Cititorii sunt aruncați în vâltoarea evenimentelor, fără explicații. Romanul începe brusc, virulent și continuă la fel, aidoma unei mantre. Nu ai timp să meditezi, nu ai timp să cântărești posibilitățile. Trebuie să alegi și să te dedici în totalitate alegerii, trebuie să fii dispus să renunți la persoana ta. Doar în momentul în care nu mai ai nimic de pierdut vei înțelege ce înseamnă cu adevărat să învingi, doar atunci vei descoperi libertatea nemărginită, în fața căreia nu poți decât să plângi de fericire.
Deși este o adevărată frescă a plăcerii carnale, romanul insistă pe forța sentimentelor. Dragostea există și între drogați, umilința poate constitui cea mai puternică legătură, iar promiscuitatea poate fi îmbrățișată fără complicații morale. Iubirea garantează puritate, iar perversiunea nu face decât să o îmbogățească. Ryu Murakami construiește povești de viață, descoperind în fiecare moment alte și alte motive pentru a zâmbi. Cititorii primesc o doză puternică de iubire, ambalată în poleiala fascinantă a sexului. Este timpul să învățăm ce înseamnă dragostea, este timpul să descoperim din nou puterea trupurilor înlănțuite...
Murakami construiește scene sexuale rafinate, pe care le încarcă cu simboluri, oferindu-le profunzime. Un păr năclăit de spermă spune ceva cititorului, îl transportă într-o lume pe care acesta nu o va înțelege imediat. Volumul te face să rămâi pe gânduri, pendulând între limbajul frust, exprimarea directă și complexitatea scenelor. Povestea este întortocheată, aidoma unui labirint modern, iar senzațiile sunt augumentate la maximum. Totul trebuie să fie mare, totul trebuie să fie la intensitate maximă. Altfel, somnul ne va omorî. Mai bine ne bucurăm de o mică explozie în partea dreaptă a stomacului. Și o ultimă privire înapoi, căutând țânțarii: “Părul năclăit de spermă căpătase o culoare alburie. Cu toate acestea, femeia își arcuia spatele și mai tare, cu semeție, șoptind în direcția mea: “Tu nu știi ce-i dragostea”, fără a înceta să zâmbească. Cu o clipă înainte să mi se taie filmul, am avut impresia că eu eram Yazaki. După ce totul s-a evaporat, a răsunat din întuneric vocea lui Keiko Kataoka: Acum vei putea dormi adânc. De-acum nu vei mai cădea pradă angoaselor, nici în hotel, nici în avion, vei dormi pentru totdeauna. Dar dacă-mi vei auzi vocea, ca acum, înseamnă că te-ai trezit, o singură dată. Noapte bună.”
“Ecstasy” este în același timp o călătorie a iubirii și o perindare prin fața diferitelor tipuri de sex, droguri și brutalități. Cititorii vor descoperi suferință, dar vor descoperi și plăcere. Fiecare dintre noi își va descoperi latura de stăpân, dar în același timp va rămâne mut în fața dorinței de a fi, odată măcar, umilit. Totul ține de alegeri, totul ține de furnicăturile atât de ciudate care ne asigură că suntem oameni. Dragostea este de neînțeles, iar întrebările nu pot decât să sporească misterul. O carte în stilul hipnotizant al lui Ryu Murakami, un roman care ne împinge înspre propriile limite. Sau, altfel spus, o lecție despre ce am alege între un film porno și o floare. Pe amândouă cumva, în același timp…? Totul ține de noi și de fiecare bucățică a noastră. Că doar nu degeaba și-a tăiat Van Gogh urechea...



Bibliografie

Ryu Murakami – Ecstasy – Polirom – 2007