În acest an, primăvara a venit cu poeții sau poate poeții au venit cu primăvara. Este a doua ediție a festivalului "Le printemps des poetes" în România, festival care datorită Franței se desfășoară în câteva zeci de țări străine, anul acesta, pe tema "cântecul orașelor". Sunt din București și sunt fericită să particip și eu pentru că poezia este un angajament de a te îndrepta unul către celălalt, poezia nu e altceva decât sănătatea acestui pământ și ea nu trebuie să piară fiindcă altfel ce s-ar întâmpla cu speranța lumii ? Când puterea și societatea de consum hrănesc omul către aroganță, poezia vine să-i amintească despre bogăția și simplitatea sufletului în care fericirea este în căutarea sinelui spiritual veritabil. Ea are forța de a ne purta înspre starea de armonie către o reântoarcere spre echilibru ce trebuie să fie scopul vieții așa precum o mână se întinde către alta pentru compasiune, înțelegere și pace. Nu uitați, dragii mei, oamenii trebuie să se adăpostească unii pe alții. Când puterea corupe, poezia purifică, ea îngrijește rănile cu penelul cuvintelor într-un tablou în care versurile corectează defectele societății estompând sau fortificând culorile iar dacă nu poate mai mult, cel puțin atrage atenția ori sensibilizează. Acolo unde e poezie, nu există singurătate pentru că poezia surprinde tot ceea ce este mai frumos pe pământ și așa cum Goethe spunea " vocația adevăratului poet este să crească în el splendorile lumii" .

O SEARA DE 7 MARTIE 2006

Merg și gândurile mele păstrează cadența pașilor, sunt emoționată și tulburată iar centrul orașului mă prinde în brațele sale ca un prieten vechi, copacii n-au înflorit încă dar viața palpită pe bulevard și la colțul tuturor străzilor îmbrăcate ca o tandrețe care luminează din coșul florăreselor a sărbătoare, sărbătoarea învie, se găsește, se reagasește, pentru că da, astăzi e sărbătoare, sărbătoarea poeziei!

Uite-mă în față la "Art Jazz Club", cobor scara cu impresia că a venit momentul să mă arunc în infern dar ridicând privirea mă trezesc în paradis. Este un colțișor curat și discret care amestecă bine elementele de modernitate cu boema de altădată. Mă uit la fețele surâzătoare ale necunoscuților dar în același timp revăd ochii prietenilor, ochii lor care scapără de bucuria reântâlnirii ca un început pentru astăzi și o promisiune pentru mâine, ei cei care îmi dau de fiecare dată încrederea și puterea de a continua să merg pe drumul unde ne căutăm împreună aptitudinile și afinitățile.

Moderatorul este RADU HERINEAN, cu vocea sa clară și de o pronunție impecabilă umple spațiul cu fraze scurte dar foarte bine ordonate în logica discursului, fraze ce știu să provoace conversația și asistența într-un schimb real de idei al unui dialog spiritual în care Radu stăpânește atât de bine vârtejul cuvintelor încât devine dintr-o dată un adevărat pilot de formula 1 care își conduce mașina în așa fel încât să iasă întotdeauna câștigător.

LINDA MARIA BAROS, tânără, frumoasă, inteligentă, de o modestie fără egal la începutul acestui secol nebun unde adevăratele valori de caracter și comportament sunt cel mai adesea uitate, ne primește în inima sa cu cuvinte simple dar de o profunzime mai mare decât adâncul tuturor apelor în fluența și sensibilitatea lor.

LUCIAN CHISU, nu numai un om care arată bine și de înaltă ținută dar și un gurmand în ceea ce înseamnă arta, ne face onoarea să fie aproape de noi și datorită lui înțeleg încă o dată cum cuvântul a fost dat omului pentru a se exterioriza și nu pentru a-și deghiza gândurile.

Ca o pasăre în penele ei microfonul pe scenă și prezentarea Antologiei "Ultima generație, primul val":

FLORIN SILISTEANU, imbatabil în superba sa ascensiune... ADRIAN FIRICA, emoționat cum nu l-am văzut în viața mea dar ca de obicei puternic și empatic în întregul său expozeu... OLGA STEFAN care face dovada că vârsta n-așteaptă anii pentru a-și demonstra talentul... DANIELA LUCA, în aparență fragilă dar cu o filozofie și o metaforă foarte bine construite în versul pe care îl respect și admir... DIANA IEPURE, cea care tulbură întotdeauna asistența cu pasiunea pe care o pune nu numai în voce dar și în miezul delirant al cuvintelor pe care le scrie și le rostește întotdeauna la superlativ... FLORIN HALALAU, cel care nu se dezmite întotdeauna echilibrat în poemele sale de o construcție impecabilă... Incântătoarea și frumoasa IOANA BOGDAN aceea care păstrează o forță inepuiezabilă în sensibilitatea poemelor sale... PAUL BOGAN cel care ne dă, ne redă de fiecare dată plăcerea și puterea citirii, a recitirii poeziei sale în cuvinte ferme dar atât de rafinate în timbrul vocal specific rostirii care îl caracterizează deja... MARIUS MARIAN SOLEA, un miracol ce vine să atingă viața între realitate și vis căutând starea de grație și cuvântul înspre Dumnezeire ca o speranță întru` eternitate...
Si eu, Amadriada.

IN JURUL NOSTRU: simpatica și visătoarea MONICA MANOLACHI, DRAGOS cu umorul pe care i-l cunosc acum atât de bine, aparatul de fotografiat și prietena, GELU BOGDAN MARIN, un talent și un om special proaspăt descoperit pe site-ul nostru, ANAHID cea care trece ușurel și dulce de la copilărie la adolescență [fiica Ioanei și a lui Paul Bogdan] și... și... ANDREIA iubita lui Radu, al cărei nume de familie nici nu-l cunosc și care nu scrie pe "poezie.ro", dar pe care o admir mult pentru curajul și înțelegerea de a ne rămâne întotdeauna aproape, prietenă fidelă a poeziei și sentimentelor noastre și în același timp un manager perfect.

IN SUFLETUL MEU: toți cei din România ori din oricare alt colț al lumii, toți cei care mi-au înțeles sau mi-au criticat poezia pe "agonia.ro", toți cei care sunt recunoscuți ca scriitori pentru munca și talentul lor ca și toți ceilalți care fac primii pași în grădina bogată și miraculoasă a poeziei...
VÃ MULÞUMESC, datorită vouă am mai crescut un pic.

Mă reîntorc acasă și în liniștea camerei mele mă întreb dacă nu cumva toate acestea se petrec cumva într-un vis. Sunt obosită dar cu inima plină repeându-mi din nou, pentru a câta oară că dacă un număr mai mare dintre noi ar prefera bucuria simplă, muzica și poezia "talanților" și vanității personale, lumea ar putea fi plină de fericire. Intre pleoape noaptea cade liniștită și în dulcea ei serenitate împrăștie praful din stele. Mâine ne așteaptă o nouă zi.

O DIMINEATA DE 8 MARTIE 2006

Printre perdelele norilor ziua se trezește agil agățând în fereastră o rază de soare. Repede, repede, îmi beau cafeaua și mă îndrept înspre o nouă întâlnire, primăvara poeților continuă. Orașul mă înconjoară cu zumzetul lui proaspăt ca o pasăre ieșită la zbor, cântă, cântă viața cu clinchetul tramvaielor în cartierul Titan peste pod, eu merg și gândurile nu-mi mai păstrează cadența pașilor, mi-o iau înainte grăbite așa cum străzile se revarsă una dintr-alta iar anotimpurile se succed piuind unul în urma celuilalt zorindu-se din găoacea timpului de fiecare dată cu aceeași savoare și prospețime.

Prietena mea Lex m-a invitat să-i fiu alături la prezentarea primului său volum de versuri. Sunt bucuroasă ca un copil ce a primit cadoul mult așteptat nu numai pentru că ea a reușit să transforme visul în realitate dar și pentru că toate aceste minunății se vor petrece în cadrul festivalului "Primăvara poeților" și mai precis unde, unde ?!...

La Liceul Dante Allighieri!

Uimită, uimităăăăă, fără ca nimic să fi fost pregătit dinainte, aranjat sau știut, uite, sunt invitată să pășesc din nou pragul școlii unde am fost elevă, doar că, pe vremea mea se numea Liceul 39 iar eu eram o adolescentă cu codițe, bentiță și număr matricol. Refac drumul cu bucuria si dezinvoltura aceleia peste care anii n-au trecut, de ca și cum timpul s-ar fi oprit undeva în urma mea, pe malul lacului unde este așezată o părticică din mine înndodându-și cravata cu mugurii dimineții și îmbrățișarea băiatului ce mi-a furat primul sărut. Ah, nu, nu trebuie să încep cu amintirile care dau năvală peste mine pentru că atunci n-o să mai termin niciodată aceste pagini și apoi eu nu mai sunt Adriana, sunt pur și simplu Ama așa cum îmi spun colegii mei de Cenaclu și mi-e bine așa.

Mă îmbrățișez cu Lex și mama sa, apoi intrăm, eu mai emoționată decât toți ceilalți la un loc. Totul e atât de puternic, de o limpiditate fără cusur de ca și cum ar fi prima mea zi de liceu si dacă aș închide puțin ochii, ar fi posibil chiar să ating catalogul, creta și revista literară de atunci în care am publicat prima oară, ba chiar simt fremătându-mi în nări parfumul suav al orelor de limba română și filozofie, dar și senzația aceea neplăcută care îmi umblă prin oase cu frica față de științele exacte.

Întâlnirea începe cu NICULINA OPREA care prezintă cartea ALEXANDREI MIHALCEA "Eva, ano domini 2005". Îi sorb cuvintele cu nesaț și sunt din nou fericită și din nou emoționată când o poetă și un critic literar de talia domniei sale apreciază talentul prietenei mele înclinând balanța cuvintelor către poezia modernă dar simplă, scrisă într-un limbaj explicit și nesofisticat, o poezie directă și fără zorzoane inutile, o poezie bine făcută care surprinde și ajunge nu numai la sufletul cititorului avizat ori nu, dar și la acela al omului de litere. De o curtuoazie și o generozitate care îi sunt caracteristice în felul de a-și încălța întotdeauna pantofi pe măsură si de bună calitate, Niculina Oprea nu-și încalcă demnitatea de membră a Uniunii Scriitorilor și nici pe aceea de om într-o reconciliere cu sine și cu tot ceea ce o înconjoară citindu-ne din poemele sale inedite, de un farmec și o eleganță aparte, asemănătoare reginelor de odinioară și de nu, chiar timpului trubadurilor. Mă surprinde această femeie în blândețea, dar și exigența sa.

E rândul Alexandrei, cu versurile din primul său volum tipărit, această fată pe care mie îmi place s-o numesc LEX, această fată subțire ca o trestie gânditoare, cu glasul fragil precum un firicel de apă... Slavă cerului! De data asta nu se grăbește citind într-o cursivitate a versurilor aproape perfectă. Respir ușurată și mă gândesc de câte ori mi-a repetat că poezia nu se recită, se scrie, iar poetul, din momentul în care a pus punct pe hârtie nu mai are voie să se explice, nici să se elogieze și nici să se judece cu propriile arme.

MILJURKO VUKADINOVIC un bărbat simpatic și grizonat care deși străin, este îndrăgostit de România și limba română vorbind-o la fel de bine ca și noi toți cei născuți și crescuți pe acest pământ, ne citește din dialogurile sale cu Nichita. O face atât de bine, încât nu-mi mai găsesc cuvintele. Până si pereții sălii reverberează de atâta suflet și dăruire convingându-mă încă o dată că a fi scriitor nu este o meserie ci o vocatie, un har.

IOANA TRICA are mai curând aerul unei pictorițe așa cum îi râd ochii de sub șapca aruncată ștrengărește pe creștetul capului și recită cu o naturalețe demnă de invidiat din volumul său de poezii "Altcineva", apoi ne prezintă o traducere din limba "romanșă" a celei care a fost poeta și femeia Luisa Famos, aducându-ne aproape câteva bijuterii literare în filigran care mă fac să înțeleg că drumul cel mai scurt al sensibilității de la unul către celălalt rămâne poezia.

DANIEL VORONA, cel care își trăiește poezia la fel precum viața, citeț și simplu de ca și cum ar bea un pahar cu apă atunci când îi e sete, citește și el, dar pare atât de tânăr încât aproape ești tentat să-l confunzi cu un elev ce tocmai a chiulit de la ore într-o poezie de o tranparență naivă și plăcută, încă nepervertită de toate tehnicile literare care adesea mai mult îngreunează stilul decât să îl ajute.

Si acum, doamnelor și domnilor!!!!... "les jeux sont faits, rien ne va plus", urmează MIHAI GALATANU și spre rușinea mea, e prima dată când aud acest nume. Scriitor, jurnalist și profesor, Mihai mușcă din viață și atunci când îl asculți recitând și trăind ceea ce a scris, te simți capabil să miști munții din loc sau pur și simplu să ridici un copil pe umeri pentru a vedea mai departe. Puternic impactul cu poetul și oratorul, cu omul care cred că ar fi reușit în orice domeniu de activitate pe care și l-ar fi propus făcând întotdeauna parte dintre cei care înving. O poezie care scânteiază, o poezie forte care la prima citire șochează prin expresie, o poezie de idei și metaforă în același timp, o poezie care sacralizează verbul așezând divinitatea la locul ei, în starea de grație, o poezie suculentă, o poezie care descoperă până în cele mai adânci fibre ale fiintei sale vocația durerii dar și pe cea a bucuriei. Mihai Gălățanu, sarea și piperul acestei zile, cel care demonstrează că nu putem găsi poezie în altă parte decât în noi înșine, această poezie care precum spunea Aristotel este mai mult decât filozofia și de o importanță mai mare decât istoria.


Ca florile în grădina Semiramidei, primăvara poeților, și dacă vreți să cunoașteți mecanismul gândului ori al efectelor sale, citiți poezie, dacă vreti să știți ceva despre morală ori viată, citiți poezie, iar ceea ce găsiți acolo, aprofundați, nu aruncați niciodată visele la gunoi!

p.s. "I am the Poem of the Earth, said the voice of the rain".

***

Primăvara Poeților / le Printemps des Poètes
merci à toi aussi Nicole Pottier!