Poporul "jarawa" traieste pe insula Andaman de Sud, in rezervatie. Guvernul indian interzice accesul in aceasta zona fiind bine pazita de politie. Traversarea insulei se face sub escorta, numai in vehicole deplasandu-se in stil convoi, fara drept de oprire.Fotografiatul sau filmatul sunt strict interzise. Orice contact cu tribul bastinas este o incalcare a legii.
Stilul de viata a oamenilor "jarawa" este cat se poate de provocator pentru cei din "lumea civilizata". Traiesc in grupuri. Specialistii antropologi spun ca populatia totala din secolul al nouasprezecilea era de aproximativ sase sute de membri. In secolul douazeci mai sunt doar doua sute de reprezentanti, numar in descrestere.
Sunt culegatori de fructe si vanatori cu arcul. Mananca miere salbatica, peste, moluste, peste, pasari, radacini, nuci de cocos, banane si din cand in cand delicatetea mult ravnita de orice vanator iscusit, porcul salbatic.
Au limba proprie, vorbita doar.
Se imbraca-n sfoara, o singura banderola de preferinta de culoare rosie, trecuta peste mijlocul trupului gol. Au obiceiul sa se picteze cu lut, sa se orneze cu oase si scoici. Sunt atleti, robusti, de statura mezo-morfa.
In urma cu numai zece ani erau de temut, vestiti fiind datotita atacurilor frecvente asupra populatiei indiene emigrate pe insule din diferite state ale Indiei. Se spune ca ucideau cu sange rece si furau orice li s-ar fi parut util.
La ei, la acesti oameni deosebiti, de doi ani mi-am dorit sa merg. Insulele din sudul Indiei sunt accesibile turistilor straini pe o perioada maxima de douazeci de zile. In perioada 18.oct-02.nov. anul acesta am avut ocazia sa merg acolo cu dorinta nu doar de a-i observa ci si de a-i ajuta. Iata-mi gandul aproape naiv si prea curajos gasit acum, masurandu-l cu restrictiile impuse pe care urma sa le aflu doar dupa ce am coborat din vapor, in Port Blair, dupa o calatorie de aproape patru zile.
Cateva ganduri din jurnalul de calatorie sunt redate mai jos:

..........

I-am zarit de departe imediat dupa ce-am trecut de curba care ne inchidea vizibilitatea. M-am aplecat prin geamul autobuzului sa-i pot avea in vedere cateva secunde-n plus.
Rosul aprins, culoarea sforilor prinse peste mijlocul trupului gol mi se parea un intrus in peisajul salbatic al junglei.
Iata-i in sfarsit!!
Sunt in grup.
O femeie se ridica grabita din calea masinii care, evident, n-a redus viteza. Tine un bebelus sub bratul drept. Pare inalta, atletica, aproape ca i se pot vedea muschii spatelui si ale picioarelor nervos-incordate. Emana sanatate, putere, salbaticie, vigilenta.
Pielea lor neagra parca straluceste. Dintii, de un alb pur, le ies in evidenta oridecateori schiteaza un zambet fugar.
Doi baieti de vreo zece-doisprezece ani poarta un fel de arcuri trecute peste umarul drept, prinse la spate. Pe fata sunt pictati cu namol galben. Fruntile le sunt dungate orizontal, paralel cu buzele.
Le-am intins mana prin geam in semn de salut. Imediat le-am atras atentia. Copiii si-au deschis ambele brate gata pregatite sa prinda orice le-as fi aruncat.
Ooh... mi-am zis! N-am vrut sa-i dezamagesc. Pentru ei, gestul meu a fost o invitatie sa primeasca ceva nicidecum un salut!
Le-am vazut ochii lor tristi indepartandu-se, cerand, nauciti si mi-a fost rusine de zambetul meu ramas fara raspuns.
Inainte sa pot gasi o solutie, uh, prea devreme, deja mult prea devreme i-am pierdut din vedere.
Autobuzul isi scrasnea rotile la o noua curba....
...........

-" Lidia, intoarce-te. Intoarce-te acum", imi rasuna vocea pastorului ramas neclintit in usa de intrare a spitalului. Asistenta medicala i se alatura si ea, cu aceeasi ingrijorare, aceleasi cuvinte insistente dar si mai poruncitoare:
-"Intoarce-te iti spun. Acum. Vine politia"...
Stiam ca incalcasem regulile. Intrasem in "zona interzisa". Eram turist strain. Am distribuit biscuiti si bomboane pacientilor ceea ce era interzis cu desavarsire si pentru localnici iar acum studiam o femeie "jarawa" cum strange la piept, cu ambele brate punga cu daruri primita: un cocos, un sapun antibacterian, o pasta si o periuta de dinti si cateva dulciuri.
- I-am zambit. Uitasem ca-mi tremura mainile si ca mi s-au dat doar cinci minute cat sa "lasi punga cu biscuiti pe banca din colt ca o sa vina ei s-o ia".
M-am intors.
Doar cu coada ochiului am mai putut-o vedea pe femeia imbracata intr-o haina de noapte lunga, evident, imprumutata, obligata sa o poarte pe tot timpul spitalizarii.
Orice reprezentant "jarawa" vine la medic insotit de politie. Adultii sunt adusi asa cum sunt, dezbracati, ba, pardon, imbracati cu o singura sfoara de preferinta rosie sau portocalie, legata peste coapse.
Pielea le sclipeste lucioasa fie din cauza obisnuitei unsori intinsa, fie din cauza transpiratiei umede emanata cu-n iz specific de porc salbatic. Culoarea pielii e de un anume negru-insistent. Cand zambesc, albul dintilor este extrem de pronuntat in contrast cu fata.
Vorbesc doar intre ei. Se inteleg mai mult din priviri. Folosesc putine cuvinte mai mult suflate si nici vorba sa stie sa scrie ce vorbesc.
O alta mama paseste dincolo de pragul salonului curioasa se pare, sa ma vada. Poarta in brate un bebelus, un omulet negru cu parul capului scurt-scurt si carliontat. Il tine cu fata in jos, intins pe burta, lipit orizontal pe de mana stanga a ei. Il leagana asa cum face orice mama care-si alinta puiul.
Doi barbati isi fac aparitia pe rand. Cel mai inalt este zugravit pe frunte cu dungi de namol galben intinse orizontal. Pe celalalt il mai vazusem o data cu doar cateva zile in urma. Imi zambeste fluturandu-mi energic mana dreapta. Cu siguranta m-a recunoscut. Intrasem la el insotita de politie data trecuta. Atunci n-a schitat nici un zambet, n-a scos o vorba, doar m-a urmarit fara sa clipeasca, tot timpul in care am traversat salonul dus-intors. Mi-l amintesc cum statea exact la intrare, cu picioarele trase sub el, pozitie specific de relaxare indiana. E mai mic de statura ca celalalt dar e mai musculos. Mi s-a spus ca are febra si tulburatri digestive. E internat impreuna cu sotia si cei patru copii ai lor.
Le-am facut semn cu mana fugitiv.
Eram deja departe de ei cand una dintre femei a deschis gura plasei de nailon sa "descopere" darul primit..
Am iesit.
Asistenta complice mi-a zambit si mi-a intins timid un petec de hartie. Dintr-o singura privire am citit pe el un nume si un numar de telefon.
Grabita mi-a strans mana prieteneste.
Eram multumita. Tocmai primisem confirmarea unei usi deschise pentru "oamenii mei".
M-am indepartat in graba. Taximetristul isi astepta banii si timpul.... sa treaca.

......