poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-23 | |
Aș fi scris poate o recenzie seacă, o prezentare suficientă și expeditivă despre o carte oarecare, dacă acest volum nu m-ar fi atras de la început și n-aș vrea să-l recomand ca pe o carte ce merită să fie citită. O carte care merită citită este una pe care o recitești. O recitești pentru că este exemplară, captivantă, pentru că te-a încîntat și vrei să reții, să te pătrunzi de cele spuse. Și uneori chiar să experimentezi în propria-ți viață ceea ce ți se sugerează acolo.
Cartea se numește Bucură-te de ceea ce ai . Titlul românesc mi se pare mai expresiv, mai fericit ales decît cel original : How to want what you have care se referă mai degrabă la o procedură tehnică decît la un îndemn dat din suflet. Este scrisă de un psiholog american, Timothy Miller, și a apărut în 1999, în seria Practic, la editura Humanitas, fiind tradusă de Sorana Corneanu. Nu aș fi făcut o pasiune bruscă pentru ea dacă nu s-ar fi potrivit cu ceea ce rezulta și din experiența mea de viață, destul de divergentă față de cea comună, dacă nu aș fi găsit în ea, exprimată cu acuratețe, o opțiune decentă pentru a trăi bucuria vieții. M-a atras desemenea faptul că sursele de inspirație sînt foarte diverse și sînt topite în preocuparea aparent modestă de a lecui un rău funciar al firii umane, dar nu oricum, ci prin recursul la bunăvoința persoanei și la efortul său constant, modest și stăruitor de ameliorare. Secretul fericirii – ni se spune – este să te bucuri de ceea ce ai. Poate fi o simplă constatare de bun simț, dar este și o idee repetată de înțelepciunea lumii din toate locurile și timpurile, de la cea budistă la cea iudaică și stoică. Ideea pare la îndemîna oricui și totuși a adera la ea întîmpină cel mai adesea obstacole insurmontabile. Înainte de toate pentru că e suspectată de tot ce poate fi mai rău. Cu alte cuvinte, ești îndemnat să fii mulțumit cu ceea ce deja ai și în mod obișnuit asta sună a suficiență și defetism: să te limitezi la ce ai, să te resemnezi doar cu atît, să renunți la a vrea altceva, la a dori mai mult. Dar de fapt, nu înseamnă decît să pui pe moment în paranteză tot ce ar mai fi de dorit , pentru a savura clipa prezentă – și ea plină de virtualitățile beatifice a ceea ce ai acumulat deja, de ceea ce ai obținut cu puterile tale sau îți oferă oricum, gratuit, degeaba, dar cu generozitate lumea. Mai totdeauna cînd citim o carte despre bucurie sau fericire, așteptăm să ne reveleze un „secret” spectaculos care să rezolve magic, cît ai bate din palme, toate necazurile, problemele, frustrările acumulate de-o viață. Și sîntem dezamăgiți că secretul este de fapt unul evident și aparent derizoriu. Reacția noastră delăsătoare este de obicei exprimată prin cuvintele dezamăgirii necooperante: „A, păi așa!” Sîntem descurajați de faptul că ni se cere o angajare adevărată, o schimbare majoră de optică, renunțări decisive, exercițiu modest și perseverent. Și mai ales adoptarea decisivă și definitivă a unui alt regim de viață . Sîntem deprimați de faptul că lucrurile, așa ni se spune, se vor schimba treptat, că resimțirea schimbării nu va fi atît una vizibilă în exterior cît una pe care trebuie să o resimțim și să o evaluăm cu modestie chiar noi. Și, dacă putem, să ne și bucurăm de ea, de evoluția noastră abia sesizabilă doar cu delicatele noastre puteri sufletești. A-ți îngădui să fii fericit, se mai crede, înseamnă a „ieși din cursă”, a te așeza pe tușă, a te face de rîs față de cei ce nu renunță nici o clipă la aspirații și la rîvna atingerii lor (la evoluția socială strict reglementată), fericirea fiind doar acea acumulare totală, acea treaptă finală a unei vieți de uriașă trudă. Fericirea, aceea prescrisă social, pare a fi un drum fără sfîrșit, nu poți fi fericit doar cu atît , trebuie asigurate nenumăratele condiții absolut indispensabile ale fericirii. Ele sînt și cele care amînă sine die fericirea oficială. Cineva spunea totuși că ești fericit doar în răs-timp. Atunci cînd rupi monotonia timpului și riști să te oprești, să faci un popas, să te bucuri de răspas, să poposești în oaza mulțumirii. Sigur că aici este vorba nu de pasivitatea suficientă a mulțumirii cu puținul, ci de răgazul în care puterea sufletească – activă – îmbogățește și înnobilează datul, nu se resemnează cu puținul, ci îl înmulțește, face ca în acel scurt răs-timp puținul să fie deja totul, îi trăiește savoarea. Bogăția trăitului rezultă acum din capacitatea miraculoasă de a resimți ceea ce ai ca un dar, de a simți mulțumirea ca recunoștință pentru ceea ce ai, ce ți s-a dat, ce ți-e dat chiar acum. Mulțumirea celui ce se bucură, a celui ce e fericit, tinde să se exprime adresînd mulțumiri. El simte că i s-a dat mai mult decît merită, simte un prea-plin pentru care este recunoscător. Cui? Nu mai contează, important este faptul că trăirea este generoasă și nu revendicativă, ranchiunoasă, cîrcotașă, mereu nemulțumită, obsedată de ce încă n-are , de ce ar vrea și poate nu va avea niciodată. (va urma) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate