Mӑrturisesc cӑ eu am auzit întâi de aviatorul Alexandru Şcheul şi, mult mai târziu, de motociclistul Alexandru Şcheul. Asta, deşi am permis de conducere categoria “A” încӑ din 1983, iar brevet de zbor n-o sӑ obţin niciodatӑ. Normal, pasiunea mea pentru zburӑtori şi zburӑtoare e mai mare decât cea pentru vehiculele, mai mici sau mai mari, pe douӑ (trei, uneori) roţti. L-am şi vӑzut pe aviatorul mai sus menţionat conducând, în mai multe rânduri, parada piloţilor de avioane uşoare şi ultrauşoare la ediţii successive ale “Porţilor deschise” la Baza 71 Aerianӑ, la Luna, fӑrӑ a putea vreodatӑ (de, specificul manifestӑrii de la Luna) sӑ mӑ întâlnesc cu el faţӑ-n faţӑ.
Şi totuşi, preferinţa domnului Şcheul, din câte am înţeles atunci când, în sfârşit, l-am cunoscut personal, se pare cӑ se îndreaptӑ dintotdeauna cӑtre motoare...
Am folosit termenul ӑsta deliberat. Motoare, la propriu, mecanisme propulsoare, dar şi “motoare”, aşa cum sunt alintate motocicletele, motoare, aşa cum nepricepuţii denumesc, generic, tot ce e mecanic şi mişcӑ.
Cum de s-a întâmplat aşa? E simplu de aflat şi de înţeles citind cartea realizatӑ de doamna Maria Cristina Ţilicӑ, o binecunoscutӑ şi apreciatӑ realizatoare de la Televiziunea Românӑ.
Deşi nu am cunoscut-o personal pe doamna Ţilicӑ, o suspectez şi pe dumneaei de un penchant pentru mecanicӑ şi mai ales pentru zbor şi aviaţie. Nu cu mulţi ani în urmӑ a fӑcut o carte remarcabilӑ prin care nu a doar prezentat cea mai veche şi faimoasӑ formaţie de acrobaţie aerianӑ de la noi, Iacӑrii acrobaţi, ci a reuşit o analizӑ frumoasӑ şi profundӑ a personalitӑţii celor trei piloţi care alcӑtuiesc formaţia. De fapt, folosind o tehnicӑ asemӑnӑtoare a reuşit doamna sӑ aducӑ în faţa cititorilor şi portretul lui Sandu Şcheul.
Nu a venit cu o biografie gen Wikipedia a bucovineanului nnostru. Nu, a fӑcut ceva mult mai simplu şi mult mai uşor de receptat pentru orice cititor, priceput sau nu în ale mecanicii, pasionat sau nu de adunat colecţii: l-a provocat pe prietenul ei, motociclistul, mecanicul, colecţionarul, pilotul aviator Alexandru Şcheul la o discuţie despre el însuşi. Iar materialul rezultat, o adevӑratӑ confesiune, a fost pus în paginӑ, cu siguranţӑ dupӑ un plan foarte strict, aşa cum realizatorii de televiziune trebuie sӑ aibӑ.
Astfel, cunoaştem un tip simpatic care, bӑiat mic fiind, profitӑ de absenţa tatӑlui sӑu de acasӑ şi îi “împrumutӑ” motoreta (Carpaţi, existӑ încӑ şi e expusӑ în Expo Moto Bucovina), inventeazӑ o tehnicӑ adecvatӑ taliei sale de copil pentru a o pune în funcţiune şi porneşte la plimbare pe strӑzi. Nu am de gând sӑ povestesc cartea, dar un astfel de eveniment trebuie citat, pentru cӑ este, evident, cheia care a deschis calea pasiunii pentru mecanicӑ a lui Sandu Şcheul, dupӑ se vede, la o vârstӑ foarte fragedӑ. Cum a evoluat aceastӑ pasiune?
Se poate vedea în douӑ, ba chiar în trei feluri. Sigur, cel mai comod e sӑ citeşti cartea despre care discutӑm aici... Sau sӑ deschizi televizorul, pentru a-l vedea pe eroul nostru într-un scurt documentar (realizat, binenţeles, tot de Maria Cristina Ţilicӑ) pentru canalul TVR HD.
Dar existӑ şi a treia cale, aia puţin mai anevoioasӑ, dar şi mai dӑtӑtoare de satisfacţie: sӑ faci o turӑ – hai sa zicem de aproape 1800 km., cum am citit eu la întoarcere pe kilometrajul Rachetei mele celei Roşii – şi sӑ faci cunoştinţӑ cu Sandu Şcheul la “moşia” lui de la Horodnicul de Jos, undeva între Rӑdӑuţi şi Suceava. Acolo se poate vizita Expo Moto Bucovina – Expoziţie, nu muzeu, pentru cӑ toate piesele expuse sunt în perfectӑ stare de funcţionare. Dar acolo poţi, în primul rând, sӑ faci cunoştinţӑ cu acel tip simpatic, cum l-am caracterizat eu pe eroul cӑrţii.
Nu ştiu cum va primi el, domnul Alexandru Şcheul, categorisirea mea: “erou”. Şi cuvântul ӑsta are mai multe sensuri în limba românӑ. Eu l-am folosit cu sensul “personaj de carte” dar, dacӑ nu m-aş teme cӑ modestia lui l-ar face sӑ încerce sӑ respingӑ termenul, l-aş utiliza şi cu sensul propriu, de om care face ceva ieşit din comun şi care meritӑ recunoştinţa celorlalţi. De fapt, Expo Moto nu este doar o colecţie a unui om. Expo Moto este o piesӑ de patrimoniu românesc şi mondial. În sala de expoziţie pot fi vӑzute motoare care ies în evidenţӑ prin ceva anume. Sigur, în primul rând prin faptul cӑ toate sunt rare, unele chiar unicate. Am avut curiozitatea de a arӑta elevilor mei câteva fotografii cu motociclete pentru a le surprinde reacţiile şi, surprinzӑtor, nu şi-au îndreptat preferinţa cӑtre carenatele moderne care fulgerӑ pe şoselele contemporane (pânӑ la urmӑ, ele sunt banale, prin frecvenţa apariţiei lor pe drumuri), ci spre masiva motocicletӑ care apare şi pe coperta volumului despre care discutӑm aici. Vorbesc despre copii care nu se pricep (încӑ) la motociclete. Nu au ales viteza sau vârful tehnicii actuale, ci estetica unei motociclete clasice. Sigur cӑ tinerii mei elevi nu au de unde sӑ ştie (acum ştiu, dupӑ ce le-am spus eu) care este valoarea de piaţӑ a unei motociclete de genul Zundapului participant la Al Doilea Rӑzboi Mondial, altfel sigur ar fi ochit-o şi din punct de vedere material, doar sunt elevi la Economic.
Deci da, este un erou, un erou al recuperӑrii şi valorizӑrii patrimoniului. Într-o ţarӑ în care, din pӑcate, oamenii nu au ştiut sӑ pӑstreze în stare de funcţionare nici un avion IAR-80, produs tehnologic de vârf în perioada apariţiei sale, nici un autobus TV-1, TV-2, TV-7, TV-20 (deşi, se pare cӑ au şanse sӑ reînvie douӑ astfel de vehicule) (lista mea e scurtӑ şi subiectivӑ, mii de produse ale inteligenţei şi muncii românilor nu mai existӑ nici mӑcar în fotografii), iatӑ cӑ un om, nu o uzinӑ sau un muzeu, nu o instituţie culturalӑ, o persoanӑ fizicӑ a gӑsit o cale de a salva, recondiţiona şi reînmatricula motociclete clasice produse atât în ţӑrile blocului comunist, cât şi în restul lumii. Iar cartea doamnei Maria Cristina Ţilicӑ îl face cunoscut şi îl valorizeazӑ pe acest om.
Dupӑ ce am discutat despre conţinutul, tehnica scriiturii şi eroul cӑrţii, e cazul sӑ vorbim şi despre prezentare. Avem un volum extrem de frumos, în care textul este tipӑrit pe douӑ coloane (bilingv, românӑ şi englezӑ, traducerea fiind realizatӑ de colega mea, profa de englezӑ Catrinel Albert) pe hârtie lucioasӑ, de cea mai bunӑ calitate. Fiind om de televiziune, bine-nţeles cӑ autoarea a fӑcut apel la imagini, inserând în volum numeroase imagini în culori, opera fotografilor Doru Clipa, Eugen Demetercӑ şi Ben Niţӑ, prietenul meu de la Bacӑu.
Aproape de fiecare datӑ îi invit pe cei care citesc cronicile mele sӑ citeascӑ volumul despre care am discutat. De data asta îi invit sӑ meargӑ la Expo Moto Bucovina. Sunt sigur cӑ domnul Alexandru Şcheul le va fi o gazdӑ la fel de bunӑ cum a fost şi pentru noi şi, oricum, vor pleca de acolo şi cu cartea de faţӑ în rucsac.
Închei cu o remarcӑ din partea pasionatului de aviaţie din mine: pe prima copertӑ a cӑrţii apare domnul Sandu Şcheul cӑlare pe Zundap. Sӑ ne uitӑm bine la el: e îmbrӑcat cu un combinezon de zbor. Semn cӑ (vorba lui Prévert) pot semna pentru afirmaţia cӑ Eroul nostru e la fel de îndrӑgostit de mecanicӑ şi motociclete pe cât este de zbor!
[1] Maria Cristina Ţiilica, Alexandru Şcheul Colecţia şi pasiunea sa pentru motociclete, Suceava, Editura Lidana, 2019