Latip este un tânăr absolvent al Facultății de Arte, secția Actorie, Ovidius, Constanța. Iubește teatrul, dar teatrul și mai mult pe el, fiindcă îi dăruiește din splendoare și din arderea aceea inexplicabilă de a face oamenii să iasă din ei pentru a petrece timpul în ceilalți!

Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu interesează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat. Așa spunea Seneca.

În această carte dedicată lumii teatrului, autorul vine cu o serie de definiții, unele chiar aforistice, de pildă că actorul este un nebun, dar nu orice fel de nebun, ci acela de la curtea regelui (p.19).

Citind întregul, observ tendința autorului de a nu respecta topica impusă de normele gramaticii, inversând părți de vorbire. Pe alocuri, sunt observații personale asupra lumii și vieții, gânduri și impresii despre viața pe scenă. Unele sunt fragmente din afirmațiile altor oameni de teatru, artiști, poeți etc.

Cartea poate fi luată metodic și ca o manieră de a închega, în opinia personală a actorului de teatru, Latip, o relație benefică de ambele părți, actor și public. De fapt, punctează faptul că în spatele unei munci asidue, non-stop, se află sensibilități, dăruire până la epuizare, finețe, subtilități, într-un cuvânt, trăire. Există o legătură impresionantă între rol, mic, mare nu contează, și costumație, machiaj, cadru. Toate la un loc trebuie să se potrivească personajului și, implicit, actorului. Uneori, ele vin ca o mănușă, alteori, acest întreg mai trebuie lucrat, îmbunătățit. Important este ca actorul să își devoaleze propria personalitate, să fie original, să nu fure jocul altui actor, mai cunoscut sau recunoscut.

Inserția de poezie printre capitolele axate pe actorie dau o notă originală, în schimb. Chiar și poeziile sale fac trimiteri la actul artistic al actorului, la teatru. Tendința este și aici de a dialoga. Ceea ce-mi place la poeziile sale este că-l recunosc pe acest adolescent. După cum vorbește, așa și scrie. Îi recunosc expresii, felul de a se exprima, natural, ca și când am sta de vorbă și ar interveni cu observații sau explicații despre un joc de scenă.

Relația actorului cu spectatorul este una de provocare, pe de o parte, și de curiozitate, pe de alta, de agonie și extaz, de dăruire și de mulțumire, de transmitere-receptare a mesajului. Cu cât relația este mai reușită, cu atât prelungirea efectului este mai mare. Educația teatrală ține cont atât de calitatea spectatorului, cât și de educația și de cultura actorului, a jocului teatral, a cuvintelor, gesticii, mimicii, jocului de scenă, felul în care sunt rostite replicile, toate contribuind la o comunicare adecvată, bine conturată, și care are drept urmare satisfacția de ambele părți.

Până să ajungă la spectator, mesajul este despicat în patru de dramaturg, regizor, actor; învățat, interpretat, înțeles, regândit, îmbogățit cu și de personalitatea autorului. O întreagă alchimie. Tocmai prin aceste prelucrări ale mesajului actorul devine un artizan de mesaj - spun eu-, un artist. Asta presupune coexistența simultană a trei factori: emoție, limbaj, fantezie. Teatrul este un vindecător de suflete, spun din calitatea de spectator, dar și de actor amator, fiind componentă a echipei de teatru La Tipar, înființată în nov. 2015, condusă de tânărul actor, autorul acestei cărți care se dorește și un ghid de teatru.

El aduce în fața publicului modele. A juca teatru înseamnă a îmbrăca hainele unui personaj, a lucra cu delicatețea sufletului, a pune la bătaie calitățile umane existente, a te transpune în altcineva, a-l juca pe acel atcineva cu posibilitățile și înzestrarea pe care le ai, a te pune în situații diverse, a juca diverse roluri, fie pozitive, fie negative, fie mici, fie mari, fie comice, fie dramatice, fie dificile, fie simple, dar nu ușoare, a învăța din asta, a te pregăti și a evolua, precum și a te rupe de realitatea imediată și a deschide realitatea istorică a personajului jucat, cu limbaj, decor, costume, a trăi, deci, intens viața acelui personaj, cu bunele și relele ei, uitând de cea personală. Pe scenă devii altcineva, un individ care se folosește de trupul și mintea ta, de mișcările tale, de cuvintele tale pentru a reînvia alte caractere din istoria lumii.

Teatrul este un mijloc de acaparare în totalitate a simțurilor și sufletului uman. Teatrul este instrument în mâna actorului, de satirizare, de imortalizare a vremurilor și a persoanelor importante ale acelor vremuri, a evenimentelor, de comic de situație, de dramatic, de propagandă politică etc.

Autorul pune în prim-plan citate ale înaintașilor, oameni de cultură, ale unor personalități din teatru și film, dar chiar și a unor colegi din care se pot extrage/ desprinde idei/ aspecte privind arta interpretativă, arta vorbirii scenice, gesticulația și alte elemente de tehnicä teatrală.

Autorul mai spune că teatrul este o transfigurare, este viață fitrată și retransmisă publicului.

Verbul și nonverbul sunt doi termeni care însoțesc actorul pe scenă. Gestica, mimica, pantomima sunt elemente ale limbajului trupului, o expresie mută a simțirilor, manifestărilor, atitudinilor.

Nu juca rolul, ci joacă-te cu el, așa ne sugerează Latip între filele acestui ghid de teatru.

Intercalarea poeziilor printre subiecte cum ar fi expresivitate și gesticulație sau repetare, reprezentare, asistență ori delicata artă a jocului este tot un rol cu care actorul Latip se joacă de-a poetul, de-a omul MARE. Consideră că un actor devine prin profesia de bază un poet al scenei. Rolurile interpretate îi sunt benefice și constructive, sunt pur și simplu muze care îl inspiră, îi modelează comportamentul pe scenă, dar și în viață.

Despre cum iei contact cu rolul, cum îl percepi, cum îl înțelegi, cum îi adaugi amprentă personală, cum îl însoțești, cum îl conectezi la celelalte personaje și situații, cum trebuie interpretat pentru a căpăta putere și expresivitate, cum îl faci să fie clar, limpede, să ajungă la inima spectatorului, să-l atingă, autorul a pregătit două capitole numite delicata artă a jocului I și II.

Regăsirea în personajul jucat se face tocmai prin reglarea diferențelor cu acesta.

Simplitatea și claritatea sunt două atribute de bază în actorie. Însă, sunt și cel mai greu de realizat. Concentrarea este un atu și ea. În actorie este foarte important să știi să asculți, să joci rolul unei sugative - afirm eu în urma lecturii capitolul nu juca un rol!

Discuțiile pe marginea rolului împreună cu coordonatorul sunt necesare la stabilirea punctului de vedere personal la care se adaugă celelalte puncte de vedere compatibile cu personalitatea actorului. Replicile trebuie înmagazinate în minte astfel încât ele să fie deopotrivă ale personajului jucat și ale celui care interpretează rolul personajului din piesa de teatru respectivă. Numai așa actorul se regăsește în personaj și invers.

În teatru, foarte importantă este improvizația.

Actoria înseamnă expresivitate, spune autorul. O transfigurare a propriei persoane în personajul jucat, adaug eu, de fapt mult talent.

Trebuie să existe o solidaritate exemplară, o conexiune exemplară între omul-actor și omul-personaj, încât pe scenă să se confunde, să nu-ți dai seama cine este unul, cine celălalt. Este o dezbrăcare de propriul spirit și o înnoire cu noul spirit. Rolurile acestea se inversează la ieșire din spectacol.

Repetiția este mama învățării. În teatru, este esențială. În funcție de rol, de piesă, se poate întinde pe o perioadă mai mare sau mai mică de timp. Pe scenă, o piesă durează între două ore și două ore și jumătate.

Teatrul este carne, este vibrație și nu va pieri niciodată, afirmă Latip.

Pretențiile actuale ale unui actor au crescut, sunt acelea de a putea atinge/ cuprinde întreaga gamă de spectacol: dramaturgie, revistă, circ, teatru psihologic etc.

În teatru, cuvântul este un procedeu complicat. El intervine prin proprietățile lui ca să dea sens unei fraze, unei scene, unui rol. Cuvântul însuși are atitudine, comportament.

Regizorul și actorul se completează reciproc.

La fel de importantă este relația actor-spectator: Dacă un teatru bun depinde de un public bun, atunci orice public are teatrul pe care îl merită.

Un alt element important în teatru este angrenajul, motorul de acțiune, rotița care să pună în mișcare, să dea drumul acțiunii. Adevărul în teatru este întotdeauna în mișcare. Spectacolul e joc. "Omenirea n-a progresat fiindcă ar fi fost sobră, responsabilă sau precaută, ci pentru că a fost jucăușă, rebelă și imatură"- Tom Robbins.

În actorie, nu e vorba de expresivitate, cât de reacție. Ca să fiu mai exact, dacă mă furișez în spatele vostru și vă sperii, expresia voastră va fi una de șoc pentru public, dar de fapt este doar o reacție instinctivă la ce am făcut eu. Dacă vă sperii cu adevărat, veți părea cu atât mai expresivi, însă expresivitatea este ultimul lucru la care trebuie să vă gândiți. Treaba voastră e să găsiți jocul. Nu trebuie să vă gândiți la emoții, ele se descurcă singure. Teatrul ca joc și actoria ca joacă sunt cele mai radicale idei care au pătruns în lumea teatrului în ultimii douăzeci de ani... iată o lecție pentru cei care iubesc teatrul.

Ottilia Ardeleanu,

Năvodari, 22 martie 2018