Reclamație către conducerea Agenției Pragul

Subsemnata Dya Cusurgescu vă aduc la cunoștință că în vara lui 2014 am decis să merg în vacanță pe alte meleaguri. Zis și făcut. Am înghesuit bagajul în trolerul găsit cu o iarnă în urmă la ghenă și după ce mi-am băut cafeaua și am pufăit o țigară, am comandat un taxi la compania Grassen care m-a înghițit cu tot cu bagaj. Taximetristul, un fel ,,de porc cu aripi”, mai urât decât dracu, m-a întrebat cu glas râgâit: ,,Încotro?” Mă uit pe hartă și zic: La Gara părăsită.,,Aha! râgâi animalu’. Plecați cu trenul dragonului alb, Șarkan. Vreți să treceți Pragul”, zise rânjind sarcastic.
Rămân interzisă când văd râtul imens al porcului. Adică, ce vrei să spui? întreb contrariată. ,,Pleci și nu știi unde? Reptilianul ăla este conductorul trenului dintre cele două lumi”, zice, apoi frânează și se întoarce spre mine. ,,E amorezat lulea de Lia vindecătoarea”, șoptește cârcotaș făcându-mi cu ochiul. Și ce-mi pasă mie,nene, de Lia asta? Ia vezi-ți de drum și întoarce-te, că mi s-au lipit nările între ele, așa de tare puți! i-o trântesc franc în față. Animalu’ pornește scârțâind roțile. ,,Ha,ha,ha!” îl aud râgâind. ,,Să vezi mata cum put urii!”, exclamă amuzat. Ãia ce mai sunt? întreb nedumerită. ,,Soldații Leonei. Despre Cap de ceapă, ce să mai spun!...”. M-ai amețit, domnule! De unde scoți numele astea? ,,Iote aici ghidul, madam!”, zice trântindu-mi în brațe 3 volume. Citesc cu glas tare titlul lor -,,Pragul”, autor Doina Roman. Complicat, îmi zic în gând și las în aer zecile de întrebări care-mi malaxau creierii. ,,Am ajuns!”, îl aud după câteva minute. Răsuflu ușurată că scap de compania animalului scârbos cu ceafă groasă. Cât îți datorez? întreb scoțând la iveală din portofel două bancnote de 10 lei. Porcul privește cu dispreț banii și zice: ,,Astea erau valabile până să treci pragul. Cursa o plătești cu unul dintre sentimentele tale bune, dacă ai, dacă n-ai, se schimbă calimera!”. Măi nene, atac cu tupeu, mata n-ai toată țigla pe casă! Ce vorbă-i asta, să plătesc cu sentimente? Cine a mai auzit o trăsnaie mai mare? ,,Plătești sau rămâi aici forever. Poate ți-e drag de mine! spune scărpinându-și cele trei rânduri de guși.

Am simțit cum stomacul mi se răzvrătește în gât. Mă decid să intru în jocul monstrului. Și cam ce ai vrea de la mine? ,,Tu decizi, zice. Uite-l și pe Blati, vine să-și ia dreptul!”. Pe geam apăru o tărtăcuță dolofană. Mă salută înclinând capul. ,,Eu sunt Blati, colector de sentimente. Aștept plata!” Bună voința merge? mă trezesc vorbind. ,,E ok”, îmi răspunde rânjind fasolea. Ia-o că și așa n-a mai rămas nimic din ea! îi spun iritată. Acum mă tirez!

Intru în prima bombă ieșită în cale - Hanul cu plopii de tărâțe - să comand micul dejun până la venirea trenului. Ce nume idiot a dat hanului , îmi spun în gând. Cine o fi aiuritul ăla care l-a botezat așa? În fine, nu mai contează. Mă așez la o masă retrasă și citesc meniul:,,friptură de bicar, mezede și grabenițe de apă dulce fripte, cârnăciori din ied de smârc - picanți la grătar - marbe afumate , sirop de tinage, vin de sagave, trabucuri de sola”. Îmi fac cruce și mă frec la ochi. Unde am nimerit? mă întreb retoric. Mă trezec la realitate când simt mâșmâind ceva la geanta mea. Hait! exclam. Da, sunt în românica. Întorc capul. În spatele meu zăresc un individ care gâdila fermoarul genții. ,,Bună ziua, doamnă! zice zâmbind larg. Cineva a glumit cu dv. lipindu-vă o bucățică de gumă pe fermoarul genții...”. Mda, mormăi sceptic, trăgând în față poșeta. ,,Mă numesc Pisică!” spune curtenitor tipul. E nume sau poreclă? întreb țintuindu-l cu privirea. ,,Chiar așa mă numesc”, îmi răspunde așezându-se fără să fie invitat pe scaunul de lângă mine. ,,Observ că nu sunteți de pe aici”. Și ce-i cu asta, care-i treaba ta?,,Am crezut că vă pot fi de ajutor”, zice mosiu Pisică. Se ridică să plece, dar se împiedică de piciorul scaunului și căzu. Mă trezesc râzând. ,,Îmi cer scuze!” spune apoi dispare. În urma lui și-a făcut apariția chelnerul. Comand o porție de cârnăciori din ied de smârc, un sirop de tinage și un trabuc de sola, mai mult de curiozitate, să nu mor proastă . Nici nu știu când a trecut timpul. Ora plecării se apropia cu pași repezi. Cer nota de plată. De data asta puteam achita în moneda națională. Heeeei, geanta! Unde mi-e geanta? mă trezesc strigând. Al dracului să fii de Pisică, m-ai făcut! Chelnerul aștepta popândău în spatele meu. Ca din senin apăru Slăninuță, colectorul de sentimente. Nemernicul ăla mi-a furat geanta! Ce mă fac acum? ,,Plătiți cu alt sentiment!” îl aud pe grasu’ din spatele ospătarului. Îmi pierd răbdarea! strig din nou. Așa să fie, doamnă, plătiți cu răbdarea, zice Blati, făcând pe prostu’. Se rotește de câteva ori în jurul meu și dispare. Care va să zică nu mai am bună voința și răbdarea. Bun așa. Îmi iau în fugă trolerul și alerg de nebună spre linia de plecare. Ajung în ultimul moment. Trenul pornește. Abia apuc să-mi trag sufletul, că mă trezesc lângă mine cu o dihanie de reptilă albă care avea deasupra capului un nor viu de orătănii, mici, cu clești. Mă retrag înspăimântată în colțul banchetei și îmi pun ca scut perna pe care șezusem până atunci. ,,Sunt fiboșii mei, zice amuzat reptilianul. Nu vă fie teamă!” Ãsta trebuie să fie Șarkan, îmi spun. Ups! N-am bilet, gândesc cu glas tare. Nu mă mai opun, știam lecția deja. Slănină apăru ca din pământ, cu mecla lui zâmbăreață de înger obez. Am renunțat și la bunătate. La ce-mi folosește într-o lume ciudată ca asta? Trebuie să fac ceva.

Vreau acasă! îi spun reptilianului. Vreau acasă, până nu-mi pierd toate sentimentele. ,,Ne pare rău, doamnă! Trenul nu se mai întoarce. Merge în direcția ,,Ultimului trimis oserp”, spre Pragul trei, cel din urmă”. Am să vă reclam pe toți, o să dau cu voi de pământ! strig amenințător. Mafioți cretini, aia sunteți, mafioți, toți...!

Trenul mergea cu o iuțeală uluitoare. În puținele opriri făcute, am trăit momente de teamă, de uimire, am cunoscut personaje ciudate ca Liliacul tomnatic, un individ care fura mințile oamenilor. Da, da, și pe Liliacul ăsta îl reclam că mi-a furat mințile, de am început să văd numai ciudați! Am cunoscut unul de-i zicea Kor, fratele mimozei ăleia de Lia care cică voia să salveze lumea cu inima ei închisă într-o colivie pe fundul Lacului negru. În fine, revin. L-am cunoscut pe Kor, un bărbat care clocea ouă, auzi dumneata! Nici el nu știa ale cui, din ce specie făceau parte. Dracu a mai văzut așa ceva? Le clocea la subsuară ziua iar noaptea la piept. Am văzut puii după ce au ieșit, niște monștrii cu ,,cap gelatinos și corp de țipar”. Ãia se numeau oserpi.

Dați-mi mintea înapoi, nu vreau să ajung ca maimuța mov și Crius! ,,Doamnă, păstrați-vă răbdarea! Totul se rezolvă doar cu răbdare!” aud un glas mieros venind de pe culoarul trenului. Ha, răbdarea? Am vândut-o mai devreme!.
Rămân cu gura căscată când văd arătania care mi-a vorbit. O reptiliană. Altă ciudățenie, îmi zic. Nu mă mai miră nimic. Tu cine ești? ,,Sunt Gri Mătase, sora lui Șarkan. Rolul meu este să am grijă ca toți călătorii să fie mulțumiți.” Era simpatică tipa, în ciuda fizionomiei neobișnuite. Mă invită la o cafea și un sendviș, în vagonul restaurant. Accept, în ideea că voi mai afla câte ceva despre pragurile astea și lumea lor. Astfel, Gri Mătase, îmi vorbește despre oamenii care plăteau de bună voie cu sentimentele bune. Aflu despre Pisică, ”tânăr smead”, un escroc metamorf ce trăiește din furturi.
Pe ăsta am să-l reclam primul la poliției! fac eu o ultimă încercare de a-mi exercita drepturile de cetățean tâlhărit. ,,Nimeni n-a reușit, îmi spune cu răbdare de invidiat reptiliana. Pisică există în fiecare dintre noi. Doar ținându-ne în frâu tentația, îl putem elimina”. Noua mea prietenă continuă să-mi vorbească despre Blati (Slăninuță), prietenul metamorfului, colector de sentimente; Kat, catenă-krabor care își trădează neamul, alegând să se alăture celor care vor să distrugă lumea; fratele Liei, Kor care face parte din neamul vindecătorilor, dar urmărește pieirea acestuia pentru supremație; Alk - tatăl lui Kor și al Liei - își folosește puterile de vindecător pentru a distruge personajele pozitive, dorind astfel să stăpânească o lume construită de el; Crius, krabor care este conceput din bucăți, trei partiții, un slujitor al ligii; Urii - soldați urât mirositori, Leona care trăia de mii de ani datorită zeeatinei, etc.
Mai aflu că de partea binelui se află Lia, simpaticul Neel, un krâk ce trăiește în galeriile întunecate de subcetate împreună cu neamul său; jucăușii simicovi, mingi de foc; Umbre Martori care aveau calitatea de a reda activitatea tuturor celor implicați în acțiune, plutind în timp, Algar și alții.

Pe lângă masa noastră trecu, precum un zombie, Blati. Ce i s-a întâmplat ăstuia? întreb privindu-l îndepărtându-se spre următorul vagon. ,,E îndrăgostit de Păr Roșu. Lumea vorbește că ar fi moartea”, completă în șoaptă, parcă intuind ce urma să o întreb. Oboseala își lăsa greutatea pe pleoapele mele. O auzeam ca prin vis. Picoteam... ,, Mestecătorii sunt guri imense care primesc și care respiră prin milioane de pori în gâtul lumilor. Lordul secretar își ține biroul pe o bucată la vedere, pe care a montat ugere, lipitori-strugure și Dumnezeu știe ce a mai făcut. Iarba sticloasă, îi chinuie, îi silește să secrete grenol ca să-și vindece rănile . ..Pe câmpurile astea miliarde de suflete au murit spintecate de rădăcinile lor, s-au hrănit cu trupurile lor... Asta înseamnă că vine Curierul, asta înseamnă că Stăpânul s-a îndurat de noi...Clanurile și civili... au fost invadați de oserpi, s-au pus pe luptă, nu le mai trebuie niciun Consiliu guvernor, nicio oreadă, se descurcă cu dragonii și kraborii. Vezi cum evoluează civilizațiile,... Platoul pe care îl așteptau pe Curier era înțesat de lume... - Ugo uno derviș !( oprește-te timpule, pentru numele celui care ne-a creat!)... -Ugo uva , ugo uva! ( ) și în timp ce lumea se dezmeticea din încremenire, o furtună se ridică în coadă de tornadă, chiar în locul unde pășise femeia...”. Ce limbă e asta? o întrerup mormâind, abia reușind să rămân trează. ,,Gowska. Stăpânul -Un copil cu fața palidă, slab și bălai, cu ochii mari ca două prune coapte, se uita la ea cu mâinile adunate în poală și repetă: N-am să fiu niciodată de acord să las pe cineva să folosească zestrea univesului doar pentru tinerețe și nemurire.... O să iau și crucea grindarilor, aia veche… din care s-au făcut săgețile barieră…. Și ține minte :Nu ești o simplă purtătoare. Ești purtătoarea mea ! Ah, am uitat ceva, fă iarba așa cum am lăsat-o eu, verde!”.
Da, o reclam pe Doina asta a lu’ Roman care m-a trecut cu forța cele trei praguri, de am fost chiaună nopți întregi. Ea și clanurile ei mi-au luat mințile…
Nu știu cât timp am fost captivă acestui moment, știu doar că m-a trezit o bătaie în ușă.
,,Clao, scoal’ de te culcă, avem treabă!” se auzi vocea lui Șarkan dincolo de ușă. Intră, spun somnoroasă, încă buimacă. În prag apăru Valeriu DG Barbu, nicidecum Șarkan. Am zâmbit. ,,Hai, fată, trebuie să ne grăbim, e târziu!”. Târziu? întreb confuză, frecându-mă la ochi. ,,Ai uitat de lansarea Pragului de la Bookfest, ora 13:oo?”.
În cele din urmă îmi amintesc. Mă ridic brusc. De pe marginea patului cade o carte - ,,Pragul III – Ultimul trimis oserp - autor Doina Roman, editura Tracus Arte.

Valeriu m-a întrebat odată ce n-aș vinde dacă mi s-ar oferi o sumă mare de bani. Atunci n-am știut ce să-i răspund. Acum știu. Prietenia.

Ce s-ar întâmpla cu oamenii dacă și-ar vinde sentimentele bune? Mai sunt șanse ca noi să ne păstrăm adevăratele valori? Avem puterea să luptăm cu propriile tentații, cu proprii demoni care au ca țintă dezumanizarea? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care aflăm răspuns citind trilogia ,,Pragul”, un roman fantasy în care veți găsi toate elementele necesare ce vă vor determina să n-o lăsați din mână până la final: umor, acțiune, conflict, dialoguri savuroase, de suflet, un roman de excepție pe care nu-l veți uita curând.

Lectură plăcută!