poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-03-29 | |
Eugen Pohontu, nu este un nume necunoscut ca autor,
fiind omniprezent pe pânza ”păianjenului“ internet ori diverse publicații literare. A ezitat cu înțelepciune de a grăbi publicarea unui volum, nu a riscat, a așteptat o anumită maturitate a creației sale, surprins de această umoare a inspirației care-l ținea prizonier în mrejele poeziei. Acest volum lasă să se întrevadă o poezie care refuză efecte retorice exagerate, exprimă sentimente rafinate, iar tonul este preponderent reflexiv, aș spune filozofic: “…arcada-n templu vertical desparte fecunda împlinire, orarele ruină anotimpurile pure, sau aripi ce-ncheagă zborul în fecundă împlinire un rod cules izvorul” (de dor) Eugen Pohonțu este impregnat de miturile universale, de un sentiment divinatoriu pentru poezie, sub toate formele ei. Poetul este interesat de inima și de destinul uman, cultivă cultul frumuseților artistice, aspiră spre armonie și frumusețe. Pentru el arta este o aspirație spre o liniște absolută, o pace interioară sufletească, copleșit de misterele universului. Poetul așteaptă inspirația, pe care o consideră drept o conexiune privilegiată cu infinitul, tonul este grav, cuvintele și stările sunt dense, expresive. Originea orală și cântată a poeziei îi inspiră poeme de sursă folclorică, drumul unei arte pure cu sonorități particulare: “mi-aș, face-mi-aș fiorul, desfășurându-mi-aș viorul, rupându-mi-aș chiar dorul, murindu-mi-aș durerea, tăindu-i-aș fuiorul, plezniți-ar fierea, doină” (de doină) Fiecare cuvânt este bine cântărit și în volum această predispoziție îl conduce în mod firesc spre haiku și arta asiatică. Apreciază scurtimea ei, concentrarea maximă. Se resimte o adevărată religiozitate în ceea ce privește abordarea literaturii, un respect în sensul cel mai nobil al cuvântului. Autorul utilizează haiku-ul ca exponent al imaginii, ca marcant al expresiei poetice: “în frunze ascund seva toamnelor ruptedin alb și negru frunze aurii păsări negre și albetoamnă răpusă” (haiku) Poetul aderă la curente artistice diverse, îndeosebi moderne, prezente atât în poezie cât și în pictură (ex.curentul expresionist). Din acest punct de vedere are o reprezentare a lumii dintr-o perspectivă strict obiectivă, dar fără ostentație distorsionată, pentru a crea momente emoționale care reușesc să ne transmită idei și stări de spirit elevate. Eugen Pohonțu încearcă să ne indice sensurile vieții din proprie perspectivă ori experiență emoțională, opusă înțelegerii “obișnuite” ori raționale a lumii materiale. Autorul nu poate fi catalogat “tradiționalist” (deși are pe alocuri un fel de ”cumințenie”), senzația care se detașează în ansamblu este un “spațiu de tranziție liberă”. Poezia sa este spirituală și tinde ambițios spre o expresie totalizantă, destul de dificil de categorizat. Autorul trece de la general spre abstract, vizează esențialul și concretul, cu dorința secretă de a fi mereu original. Dominantele poeziei sale sunt expresivitatea, emoția lirică sobră dar și o dominnată morală, cânt al Lumii, totul trecut prin filtrul percepțiilor sale sensibile, afective ori culturale, hrănite de dimensiunile grandorii miturilor originare : “Rănește-mă cu-n zbor, iubită, c-o nenăscută zbatere, c-o atingere de vânt, stropită cu sânge cald de naștere Și zeii mărunți din mâinile tale să mi-i arunci la piept, să-i plâng, zdrobite petale, în pleoapa dorinței să-i pierd” (cât mai suntem...) Are cultul seriozității, al adevărului (cotidienist uneori ...) un anumit umor care trădează predispoziția sa ludică de a transforma griul cotidian în lumină. Suntem în fața unui autor deloc indiferent în fața unei lumi dezumanizate: “mergând spre casă, prin dreapta, colț cu băcănia, brusc, gospodina cu ochi obosiți mă apostrofează, vezi Doamne că n-o ajut să care sacoșele doldora de când vecinul de la parter, aflând câte ceva despre incidentele de la colț, mă încolți cu sunete vagi, furându-mi ideile, nelăsându-i și pe ceilalți să peroreze oarece, ce mai, foarte stresant, avea și el un maldăr de cuvinte rostite, nearanjate pe categorii semantice și-mi cerea să-i limpezesc incertitudinile, eu, nici gând, aveam căderi sentimentale, credința în revenirea apelor limpezi, rock, make love not war, peace, armele nu ucid, oamenii da, tot tacâmul de erori tinerești, trădându-mi vârstele și infuriind vecinul nedispus să aibă stări conflictuale, nici ceilalți nu mai ascultau, de nimeni, poate se întorsese fata, schimbase traseul verbal, merita oare tot zbucimul ăsta, mai bine ajutam gospodina să-și limpezească ochii obosiți, măcar astăzi” (poemă citadină) Autorul este sensibil la activitățile și aspirațiile umane. Poet citadin, autorul nu este doar un scrib talentat ci și un gânditor, ne deschide porțile sufletului, un adevărat vânător al fericirii printre evenimentele din jungla societății, cristalizate în poeme minuțioase. Un om asaltat de speranțe instantanee și cu deschiderea de a dialoga cu tandrețe cu umbrele și luminile destinului uman, în așteptarea lungimilor de unde cosmice (în note grave) care-i bântuie intimitatea. Un poet serios, o voce foarte interesantă, un citadin cu o coroană de spini pe frunte... Angela Nache Mamier |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate