Se spune că Poezia nu trădează niciodată sexul autorului ei. De multă vreme mă conving că nici zborul mecanic nu poate fi etichetat ca „masculin” sau „feminin”, pentru că aeronavele au un singur manual de pilotaj, pe care toți aviatorii și-l însușesc, pentru a-l aplica la fel. Și totuși … pasagerii încă mai au o strângere de inimă când află că avionul cu care călătoresc are un echipaj de cabină feminin. O fi, oarecum, jignitor pentru fetele de la manșă, pentru că ar putea însemna neîncredere, dar nu am auzit ca cineva să renunțe la zbor în aceste condiții. Dar dacă acei pasageri ar citi cartea lui Sorin Turturică ar face cerere la conducerea companiilor aeriene ca toate aeronavele să fie zburate de fete. Pentru că și-ar da seama că ele nu sunt numai frumoase și elegante în uniformele lor, ci și niște ființe mai curajoase decât bărbații care fac aceeași meserie … și mult mai perseverente.
Eroinele cărții noastre, de la „pioniera” Yvonne Cămărășescu și până la zburătoarele Escadrilei Albe, au fost nevoite să învingă nu numai propriile temeri, ci și, mai ales, prejudecățile unei societăți care rezerva femeii numai locul de gospodină. Și astfel, cărțile de istorie a aviației s-au îmbogățit cu numele unor personalități exemplare, ca Smaranda Brăescu, Marina Știrbey, Mariana Drăgescu, Irina Burnaia, Virginia Duțescu, Nadia Russo, Ioana Cantacuzino, Virginia Thomas, Maria Mateșan sau Elena Caragiani, niște oameni ca toți oamenii – dar ca toți oamenii care zboară.
„Aviatoarele Romaniei …” nu este prima carte care povestește viața și aventurile zburătoarelor noastre. Au mai scris Vasile Firoiu, Constantin Gheorghiu, Cornel Marandiuc cărți și articole despre acele fete înaripate. Fiecare lucrare își are valoarea ei, desigur, fiind bazată pe cercetări efectuate într-un anumit moment istoric și într-o anumită direcție. Autorii citați mai sus au descris anumite momente, recorduri, acțiuni, misiuni, reacții, făcând cunoscute celor interesați niște biografii care … se opresc acolo unde începea cenzura unei epoci. Sorin Turturică reușit să desfacă acel lacăt pe care unii nici nu l-au bănuit, căutând amănunte din viața aviatoarelor în arhivele serviciilor secrete inter – și postbelice. Și astfel se completează descrierea acestor personalități, care se dovedesc a fi nu numai niște fete curajoase, care au realizat atâtea pentru poporul lor prin doborârea de recorduri sau prin executarea de misiuni de luptă, ci și niște femei slabe, care izbucnesc în plâns când se văd refuzate de orgolioșii bărbați (cu grade mari în armată sau cu poziții înalte în ierarhia politică), care mor de frica represaliilor și semnează angajamente (pe care nu le respectă niciodată) cu anumite servicii ca să își pună la adăpost familia și prietenii (devendindu-se, până la urmă, puternice!), care dau dovadă de cochetărie sau tiranie specifică reprezentantelor sexului frumos atunci când vor să învingă obstacolele ridicate de bărbați, sau care își arată latura sensibilă, de iubite, soții și mame, caracteristică greu de ghicit la aviatoarele care strâng în mână, cu putere și măiestrie, manșa avionului.
Domnul Sorin Turturică aduce în fața cititorului amănunte necunoscute până acum, așa cum menționează, pe coperta a patra a volumului, cunoscutul istoric de aviației profesor doctor Valeriu Avram. Discutăm aici exact despre acele detalii care demonstrează că Smaranda Brăescu era femeie, nu băiețoi cum am crede atunci când viața ei este redusă la cifrele celor două fabuloase recorduri mondiale. Că Irina Burnaia era o teleormăneancă aprigă, care a devenit aviator pentru că așa a vrut ea să arate ce poate, care și-a manifestat, apoi, forța nu doar ca pilot, ci și ca femeie cochetă, cu „papuc” dur, dar și ca mamă a unui băiețel dotat intelectual, pe care l-a educat pentru a rezista societății din țările străine unde i-au dus vicisitudinile vieții. Mai aflăm că vitezele aviatoare ale Escadrilei Albe știau să își manifeste feminitatea chiar și pe front, folosind, între două misiuni, oglinda și cosmeticele, dar și ștergându-și, fără să se ascundă, lacrimile, când simțeau că ajung la limita rezistenței fizice și psihice. Sau, aceleași fete-piloți de război, obligate să rămână la sol după încheierea campaniilor și venirea comuniștilor la putere, șantajate și înspăimântate de securiști, încarcerate ele și familiile lor, cedează presiunilor și semnează angajamente, dar, nefăcându-și datoria de informatoare, sunt abandonate de poliția secretă.
Cercetătorul recunoaște că studiul nu este încheiat încă. Are dreptate, informații inedite mai pot apărea, nimeni nu poate ghici de unde sare iepurele. Doar și el a găsit amănunte noi în surse încă necercetate până acum, chiar după săpături intense executate de atâția curioși. Acum zece ani, despre Irina Burnaia se știa doar că a zburat, cu Petre Ivanovici, până la Entebe (sursa informației fiind, mai ales, propria-i carte de memorii). Azi aflăm că după căderea lui Ivanovici a avut aventuri și căsnicii, dar, culmea, tot nu știm data exactă și locul nașterii ei, și nici nu suntem siguri de ce și-a ales pseudonimul „Burnaia”. Poate un istoric norocos va găsi documentul necesar sau, poate, un cercetător amator de la Ciurari sau Turnu Măgurele, va afla informații certe, incitat fiind să le caute și prin lectura cărții de față.
Aș mai spune că volumul nu închide subiectul și pentru că pe cerul României continuă să zboare fete. Și, culmea, lumea continuă să se mire când află că acolo, sus, în avionul de acrobație, militar de luptă sau de transport, sau comercial, pilotează o femeie. Nu e locul aici să facem o listă, dar putem să spunem că dacă azi ziariștii care caută senzaționalul scriu despre o fată care zboară avionul supersonic este și pentru că, încă din 1909, fetele și femeile priveau România de sus.
Acum mai mulți ani, Sorin Turturică mi-a spus că are, ca obiectiv, redactarea unei noi (și altfel de) istorii a aviației române. O serie de lucrări accesibile tuturor (are dreptate, nu numai iubitorii aviației trebuie să știe cine sunt românii din acest domeniu), scrise într-un stil ușor de citit și de receptat, în care informația să fie exactă, dar și interesantă pentru toți. „Aviatoarele …” este o carte de acest gen. Reproduce și comentează documente de arhivă, dar nu elimină anecdotica și nu evită tonul ironic, ceea ce face textul mai ușor de citit și mai atractiv pentru nespecialiști. Adaugă un album de fotografii, multe din ele notorii, reprezentând imagini ale aviatoarelor sau anturajului lor, dar și poze absolut inedite, extrase din arhiva CNSAS, inclusiv o poză cu țigări „Irina Burnaia” – care spune multe despre personalitatea respectivei zburătoare.
Ȋn concluzie, o carte care trebuie citită de toți cei interesați de istorie, de senzațional, de eroism, de aventuri, de dragoste. Adică de toate categoriile de cititori.