În această vreme când toate par bulversate, când nu mai avem repere, când toți sfidează limitele condiției umane, când nu mai există responsabilități și într-un final nimeni nu își asumă vinovăția pentru lucrurile care nu merg,există totuși un centru al universului de unde izvorăsc toate cele ce sunt și toate cele ce încă nu sunt.
Atunci când nu mai găsim soluții, când avem impresia că nimeni nu ne mai ascultă, că nimeni nu ne mai întinde o mână salvatoare,când tot ceea ce am știut și am învățat până acum nu ne mai ajută rămâne totuși un loc curat unde neputem îndrepta toată forța gândului și anume cerul cu veșnicia lui.

Toată frământarea și zbaterea noastră ne duc spre un liman numai dacă înțelegem sensul acestei lupte de fiecare zi pentru a ne întreține existența dar mai ales pentru a ne salva sufletul. Dacă muncim trebuie să ne întrebăm pentru ce o facem; dacă ne bucurăm ar trebui să ne întrebăm cu cine împărtășim această bucurie; dacă ne rugăm să știm cui ne rugăm și pentru ce o facem; iar dacă ne iubim s-o facem frumos, înalt, curat și până la sfârșitul vieții de aici și apoi pentru eternitate în Împărăția lui Dumnezeu.

Dacă am gândi cu toții în sensul iubirii unuia față de celălalt,dacă am elimina toată tensiunea gândurilor negative toate ființele din jurul nostru s-ar schimba în sensul cel mai bun și atunci ne-am bucura necondiționat de această viață la care participăm cu toții.
Tot ceea ce gândim, tot ceea ce spunem, tot ceea ce facem îi influențează direct sau indirect pe semenii noștri de aici sau de departe și ar trebui să fim conștienți de toate cele ce trec prin filtrul conștiinței.

Trăim într-o lume care și-a pierdut busola, care nu se mai raportează la o „axis mundi”, capabilă să-i asigure stabilitatea și echilibrul.
A te lăsa pătruns de ceea ce nu poți gândi înseamnă de fapt a recunoaște că nu tu ești stăpânul acestei vieți și că nu ai la îndemână decât propriul sine și pe acesta ai datoria să-l cunoști pentru a înțelege prezența ta în lume și rostul existenței tale.

Nu poți direcționa căile vieții tale așa cum anumite dorințe îți pot dicta la intervale diferite de timp așa încât ar fi bine să te lași pătruns de ceea ce e mai presus de tine. Nu poți gândi misterul și taina întâmplării de a fi trimis în lume și de aceea anumite stări și sentimente nu le poți explica și singurul lucru pe care îl poți face este să te lași pătruns de aceste imbolduri pentru a înțelege mai bine
nepătrunsul vieții tale.

Iubirile sunt împlinite dacă deasupra este Dumnezeu și El dă finalitate și sens mântuitor și tot ceea ce degenerează se datorează faptului că oamenii se raportează doar la lumea văzută cu organele de simț fără să priceapă că noi nu ne aparținem nouă, ci Aceluia care ne-a creat și atunci nimic nu se încheie bine, adevărat și frumos fără participarea și binecuvântarea divinității.

Iubirea dintre bărbat și femeie degenerează din cauza înstrăinării lor de Dumnezeu și felul în care fiecare din ei manifestă asemănarea cu El. Manifestarea acestei asemănări este diferită de la bărbat la femeie dar această diferență trebuie să conducă la o completare reciprocă și nu la rivalitate sau competiție.

Omul modern a căzut, din păcate, în această rivalitate de neînțeles care duce la un război psihologic
între bărbat și femeie și la o competiție în care nu mai există învingător și învins, ci pierdem cu toții fără să înțelegem de ce.

Singurul remediu în toată această dramă pe care o traversează umanitatea este iubirea necondiționată dar conștientă de faptul că acelei ființe căreia îi mărturisești iubirea este cealaltă față a medaliei, este oglinda în care te vezi așa cum ești și de care ești responsabil în fața Creatorului Suprem.

De cele mai multe ori bunătatea feminină se exprimă prin servicii gratuite obscure, prin gesturi mărunte de atenție și încurajare, prin fidelitate și prin sacrificii neștiute
de nimeni și nu doar prin gesturi mari.
Dacă bărbatul și femeia și-ar înțelege rolurile și dacă și-ar defini exact prioritățile am asista la o lume mult mai normală și mai echilibrată iar dramele personale s-ar reduce simțitor.
Taina iubirii dintre cei doi este definită cel mai bine în poemul biblic „Cântarea Cântărilor”,în care mirele și mireasa par să fie singurii locuitori și „beneficiari”ai paradisului terestru, și tot ce se întâmplă în jurul lor pare să răsplătească ceea ce curățenia acestei iubiri lasă să se întrevadă iar natura cu toate tainele ei participă și ea la această miraculoasă cântare.

Iubirea întâlnește și împacă toate contrariile, netezește toate asperitățile și aduce lucrurile, ființele și fenomenele pe făgașul lor firesc în așa fel încât tensiunile insurmontabile se topesc iar universul reintră în starea lui inițială.


Singurul medicament care ne stă la îndemână, care nu are efecte secundare, care ne dă toate energiile necreate cum spune Sfântul Grigorie Palama și care stabilește echilibrul energetic indispensabil vieții este iubirea în toate fațetele ei profunde și toată această splendoare care ne înconjoară este rezultatul ei inimitabil și de o infinită diversitate.

Iubirea risipește toate îndoielile,alungă gândurile rele, elimină invidia, egoismul, mândria, prejudecata, minciuna, ipocrizia și toate tarele morale astfel încât un om plin de iubire atrage iubirea ca un magnet și toate în jurul lui se trezesc la viață ca și cum răul din acea fărâmă de spațiu se destramă și se topește „cum se topește ceara de la fața focului”.

Iubirea se învață la toate vârstele,depinde de încercările prin care suntem nevoiți să trecem, de învățătura pe care fiecare experiență o lasă în noi și mai depinde de modul în care depășim obstacolele care se ivesc în calea noastră și de felul frumos în care evităm tensiunile pentru a nu răni sufletul celuilalt care și-a pus toată încrederea și speranța că nu va fi singur și că până la sfârșit se va bucura de iubirea,respectul și admirația noastră.

Dumnezeu ne iubește pe toți în aceeași măsură și ne dă fiecăruia șansa de a întâlni în viață ființa împreună cu care vom împărți binele și greul, lacrima și zâmbetul,înserarea și dimineața, răsăritul și apusul, viața și moartea și apoi învierea în împărăția eternității.