(Trei vârste ale poetului Adi Cusin, fotografii pe coperta ediției critice Umbra punților. Opera poetică, Editura Princeps Edit, Iași, 2009)



Pe data de 26 ianuarie 1941 s-a născut (la Gleiwitz, oraș acum în Polonia, atunci în Germania) Adolf Aristotel Cusin, un poet ieșean ce a semnat timp de cinci decenii cu numele de Adi Cusin. Nu doar un simplu poet, dacă dăm dreptate, de exemplu, lui Constantin Abăluță, care îl considera în 2000 „unul dintre cei mai importanți poeți români ai ultimelor patru decenii”. Cel mai important pe scara blocului? Asta a fost o reacție pe care am primit-o de la prieten când i-am vorbit despre Adi Cusin, despre care el, evident, nu știa (cum nici eu nu știam până anul trecut). O reacție cumva firească pentru cineva obișnuit cu o breaslă în care titlurile de „mare poet”, „mare scriitor”, „mare geniu” (!) etc. sunt la fel de banale ca... pâinea.

Și totuși, poate însemna ceva numele lui Adi Cusin pentru noi ăștia, care venim cu mult și după el și care n-am apucat epoca sa de aur în care versurile sale făceau furori printre studenții ieșeni (de altfel, Cezar Ivănescu a mărturisit că, până să-și găsească stilul, a fost ”obsedat și tiranizat” timp de 2 ani de „modelul Cusin”...)? Căci da, ăsta e paradoxul: chiar a avut Adi Cusin ceva succes la un moment dat, suficient încât să fie poreclit „noul Labiș” (vorbim de sfârșitul anilor '50-începutul anilor '60, când - atenție! - mitul Nichita Stănescu era încă „under construction”...)! Dar, după ce a debutat în 1968 (cu volumul „A fi”, bătut la mașină de... Emil Brumaru! Cei doi erau de-altfel prieteni, având afinități și în ceea ce privește concepția lor despre poezie...) și a publicat în 1970 și 1974 alte două volume versuri, s-a retras încetul cu încetul, astfel încât singura carte care a mai apărut până în anul morții sale (2008, când a apărut și un volum de poeme postume, „La spartul târgului”) este „Țara somnului” din 1994. Așadar, doar cinci cărți, dacă nu numărăm și ediția critică din 2009. Deci un poet care nu pare să se fi înghesuit prea tare să câștige glorie cu o bibliografie gen „cartea și anul”. Pricepeți așadar de ce nu s-a făcut așa de mare tam-tam ca la moartea lui Păunescu? Culmea e că Adi Cusin a fost chiar redactor principal, timp de vreo trei ani (1977-1980), la revista Flacăra...

Eu n-am avut încă ocazia să citesc un volum întreg de Cusin, dărmite toată opera sa. Nu pot spune, așadar, cât de justificate sunt laudele cu care au fost înconjurate numele său. Am remarcat însă la puținele poezii pe care am reușit să le „excavez” de pe Internet un simț al poeziei subtile, însoțit de suficient ludic (urmuzian chiar!) și ironic pentru a contrabalansa „orgoliul” neoromantic (dar, în fond, Adi Cusin, Mihai Ursachi și Emil Brumaru fac parte cu toții din familia manieriștilor, în cantități și feluri diferite, desigur). Desigur, aș putea spune că poeziile sale sunt „interesante”, dar acesta ar fi un „eufemism” penibil. Dar cine mai bine să vorbească despre Adi Cusin decât însuși poetul?... Până la o viitoare ocazie, vă las, așadar, în compania poeziei „Tablouri dintr-o expoziție”, sperând să vă suscite un real interes:

Femeile uitate-ntr-o Suceavă
Citeau pe zid prostii în limba slavă
Iar fete din Liceul Pedagogic
Cu sâni imberbi și curul demagogic
Umpleau cu țipete cofetăria
Pentru-a-și turna-n cafea pe-ascuns tăria.
Muiau consoanele-n aperitive
și le rosteau complice și lascive
Ori le topeau – fursecuri frăgezite
Ca îngerii căzuți întru ispite.

În preajma preacântatelor ruine
Se prelungea negoțul din vechime.
Turiste coborând din Ucraína
Ne răzuiau de pe virtuți rugina
Iar noi, naivii din vecinătate
Cedam fărâme de latinitate.

Din înălțimi de socluri domnitorii
Priveau în creștet astfel de istorii.
Mâhniți de lume părăseau Agora
Să ațipească-n cronici vechi cu ora.

Umblam năuc să dau de-o prăvălie
Ce-ar vinde indulgente, apă vie
Ori alefii tocmite pentru rana
Acestui secol și strig Osana!

Dar am văzut, lipindu-mă de geamuri,
Doar măști de folosit pentru bairamuri.

Era tocmai o zi când primăvara
Adulmeca narcotice. Iar scara
Pe care mă suiam să-i prind secretul
Intra-n pământul moale cu încetul.