În 1962, după o boală grea, Eugen Ionescu, simțind că a fost doar la un pas de moarte, a scris piesa "Regele moare". Era deja bine cunoscut, în 1949 se afirmase cu "Cântăreața cheală", era considerat împreună cu Beckett, Adamov și Turdieu unul din reprezentanții "Noului Teatru", care au revoluționat scena teatrală europeană. Bérenger, regele, nu este un personaj nou; de data aceasta el aduce pe scenă drama agoniei; până la Ionescu, nici un autor dramatic nu îndrăznise să facă așa ceva. Bérenger nu vrea să moară, caută pe altcineva să moară în locul lui. Nu numai Bérenger trage să moară, tot regatul lui moare încet odată cu el.

Ionescu plasează lângă el, regele care refuză să moară, revoltându-se, țipând, pe cele două femei cu care și-a împărțit viața: regina Maria, care încearcă să-l readucă la viață prin forța dragostei și pe regina Margareta, care încearcă să-l pregătească pentru trecerea în "Marele neant".

Angoasa regelui în fața morții este, de fapt, angoasa noastră.
Georges Werler a pus în scenă această piesă, convins că piesa constituie cea mai mare capodoperă a secolului trecut. Pentru prima oară a montat piesa în 1994 la teatrul "Atelier" din Paris, după zece ani a făcut-o din nou, cu același actor principal, ca în prima montare: Michel Bouquet, unul din marii actori francezi contemporani.

În rolul reginei Margareta, soția lui în realitate, Juliette Carré, ca și în montarea din 1994, iar Valérie Karsenti în rolul reginei Maria.
O atenție deosebită merită și costumele, realizate de către Pascale Bordet, un mare nume în acest domeniu în teatrul francez contemporan.

Teatrul "Hébertot", care găzduiește această montare deosebită, există încă din 1830, in centrul cartierului Batignolles, impunându-se ca unul din importantele teatre pariziene.

Eugen Ionescu s-a născut la 26 noiembrie 1909 la Slatina, tatăl era român, iar mama de origine franceză. Părinții au locuit la Paris, dar în 1916 tatăl divorțează și se întoarce în România. În 1922 este urmat de către băiatul lui, Eugen. Detestându-și tatăl, părăsește casa cu prima ocazie, în 1927. În 1931 publică primele poezii, scrise sub influența simboliștilor și a suprarealiștilor. În 1936 se însoară cu Rodica Burileanu, cu care pleacă în Franța, pentru continuarea studiilor, în 1938. Din 1945 se stabilește la Paris, consacrându-se teatrului. În decembrie 1949 "Cântăreața cheală" este prezentată la teatrul "Noctambules", în regia lui Nicolas Bataille. Din 1957, această piesă, împreună cu "Lecția", sunt prezentate seară de seară la teatrul "La Huchette".
În 1961 piesele lui sunt reprezentate deja în 35 de țări. În 1966 "Setea și foamea" e jucată la Comedia Franceză. În 1971 Ionescu este ales membru al Academiei franceze.
La 28 martie 1994, moare, lângă soția lui, Rodica.