O șosea pustie cu două benzi. Vară, atmosferă înăbușitoare. Mult praf. Petru și Pavel stau pe marginea drumului făcând cu mâna fiecărei mașini ce trece (rar) pe lângă ei. Cei doi sunt îmbrăcați doar în pantaloni scurți, au rucsacii lângă ei și pe aceștia se văd tricourile fiecăruia. În picioare au sandale de vară. Vorbesc uitându-se în jos și lovind pietrele de pe marginea drumului. Au o atitudine copilărească. Camera filmează din direcția din care vin mașinile cuprinzându-i permanent pe Petru și Pavel și o porțiune mare din drum în cadru..
Petru: Mamă, mamă! Ce zăpușeală! Pe vremea asta ne-am găsit și noi să facem autostopul?!
Pavel (enervat brusc): Tu te găsești să comentezi? Măcar taci! Da? 400.000 de lei, 12 euro un bilet cu trenul. Nu! Tu te-ai zgârcit la 12 euro când stăm cu 2000 de euro în buzunar! (cu vocea subțiată ca și cum ar imita o femeie cu aere) Hai Pavel să facem autostopul! Hai Pavel!
Petru dă cu piciorul în pietre. Între timp trece o mașină. Petru face cu mâna. Mașina nu oprește.
Petru (urlând nervos): Du-te-n….bă!
Pavel culege câteva pietre de jos și le aruncă după mașină.
Pavel (cu o expresie de retardat): Nebun!
Petru se uită la Pavel speriat de atitudinea stranie a acestuia. Pavel privește lung șoseaua.
Pavel (liniștit, zâmbind sincer): Petru, știi ce mi-a plăcut cel mai mult la festivalul ăsta dincolo de faptul că am luat premiul?
Petru (plictisit, ignorându-l): Ce ți-a plăcut…
Pavel (pe un ton naiv, copilăresc): Oamenii. Mi-au plăcut oamenii. Nu am mai văzut atâția oameni deștepți și cu bun simț la un loc. Mi-au plăcut tonul pe care au vorbit, atitudinea ce au avut-o față de noi deși nu ne văzuseră până atunci. Sincer, nici nu mă prea interesează că am câștigat. Pentru acei oameni a meritat să venim la concurs.
Petru (cu aceeași atitudine naivă, privind în gol): Da, măi! Mi-a plăcut tare mult barul ăla. Muzică mișto, și de ascultat, și de dansat, nu ca la discoteca din Decebal. Bere surprinzător de bună la halbă. Și ieftină. Bitter curgând în valuri. (cu un aer de cunoscător) Și femeile…ehe..clujencele astea sunt bestiale.
Pavel (păstrându-și atitudinea calmă): Petru, eu tocmai îți spuneam că am cunoscut foarte mulți oameni interesanți la Cluj și urma să spun că președintele juriului ne-a felicitat zicând că un film după scenariul nostru ar avea mare efect în rândul spiritelor tulburate.
Petru: Da, mai ales blonda aia cu părul lung și creț care stătea lângă șemineu. Să vezi cu ce text m-a abordat (întorcându-se spre Pavel) „Băiete, tu ai făcut școala de lambada?”. I-am spus că nu însă dacă vrea neapărat îi fac cinste cu o bere. O mai ții minte, nu?
Pavel (visător): Of! Și de aceea mi se pare extraordinar că ne-a sunat deja domnul acela, PRODUCÃTORUL. Oare ce fel de om o fi?!
Petru (râde isteric): Trebuie s-o ții minte, mă! Cu aia m-am dus la hotel când nu te-am lăsat să intri în cameră până la 4 dimineața. (ironic, râzand) Doamne cum te-ai isterizat. Pavel, dacă tu nu ai o viață sexuală activă nu înseamnă că eu nu trebuie să am. (mișcat) De ce trăiești ca un eunuc, frate? Toată săptămâna te-ai uitat la filme, ai vorbit cu oameni, de ce nu ți-ai găsit și tu o femeie?
Pavel se întoarce către Petru și îl împinge pe șosea.
Pavel (foarte nervos): Bă, om de 3 lei. După ce că am tras de tine două luni, că hai la o bere, că hai la chef, că hai la femei! După ce mi-am consumat nervii, nopțile, numai ca să te prind în dispoziție pentru a scrie ceva. După ce m-ai bârfit la toți prietenii, m-ai făcut pe rând evreu, țigan, bulgar, ungur, homosexual, rus, chiar și negru m-ai făcut…idiotule! După ce mi-ai fumat țigările, mi-ai băut toata cafeaua din casă, mi-ai golit frigiderul, mi-ai cheltuit banii și capac peste toate m-ai adus în pustiul ăsta de zgârcit ce ești (din nou își subțiază vocea) „Hai Pavel să facem autostopul”! După toate astea îmi arăți cu indolență că nu ești curios nici de ce îți spun, nici de relațiile ce mi le-am făcut! De exemplu am început sa vorbesc cu regizorul…
O mașină se oprește întrerupându-l pe Pavel. Cei doi urcă în ea iar aceasta pornește.

Undeva în munți Petru și Pavel stau pe marginea unei șosele, fac stopul în timp ce cântă refrenul piesei „Mistrețul” a formației Timpuri Noi: „Fuga, fuga, prin porumbi!”. Au tricouri pe ei și rucsacii în spate.

Tot în munți, o mașină oprește, ușile se deschid iar cei doi ies, Petru din față, împins de șofer, târându-și rucsacul pe pământ.
Petru (urlând): Ce tâmpit! Idiotul naibii! Ce are dacă beau bere la el în mașină! Sau dacă fumez?! Ce dracu’! Nu vede drumul de fumul țigării mele? Doamne, ce țară de oameni isterici, frustrați, idioți, nemernici, plini de sine. Nu ar lăsa nimeni de la el ceva. Ce credea și ăsta, că o să moară? Că o să facă vreo boală de plămâni dacă fumez și io o țigară ca tot românul verde? De asta merge prost România. Că e plină de tot felul de țicniți care nu văd mai departe de nasul lor, de sănătatea lor, de interesul lor. De aia!
Pavel (pe un ton părintesc): Eu ți-am zis, Petru! Oricât te-am atenționat, tu nu! Ești incorigibil. Nu observi că adevăratul isteric ești de fapt tu. Că adevăratul idiot ești tot tu. Nu poți renunța nici o secundă la obiceiurile tale tâmpite. Dacă nu bei două cafele, îți trebuie bere. Dacă nu fumezi, vrei să emigrezi în Olanda. Dacă nu ai femei, vrei să emigrezi în Thailanda. Dacă mergi cu o mașină românească, îți trebuie una străină. Dacă ești în una străină, devii mare patriot. (sacadat) Ce dracu’ te-a apucat să îi spui ăstuia că având mașină străină nu-i român adevărat. De parcă tu fumezi numai țigări românești! Spirit tulburat ce ești!
Petru (stânjenit): Crezi că am exagerat? Știi că țin la valorile mele! Pentru mine aceste valori sunt cel mai sfânt lucru. Þara, omul cu O mare, iubirea, sentimentele profunde și reale. Doamne, cât urăsc ipocrizia. De ce dacă poate să își cumpere o mașină românească pentru a încuraja economia, pentru a spori producția, preferă să facă bani pentru tot felul de capitaliști care se lăfăie pe spinarea noastră, a oamenilor simpli?
Pavel își ia rucsacul, se întoarce cu spatele la Petru și implicit cu spatele la cameră și pornește pe șosea.
Pavel: Da! Valorile tale! Bere și femei!
Petru se ia după el. Vocile lor se vor auzi în fundal în timp ce camera îi urmărește.
Petru (revoltat): Nu vorbi așa cu mine! Sper că nu ai uitat că am scris 300 de poezii.
Pavel (ironic): Da, știu! Niște romane acolo și câteva piese de teatru! Dar dacă nu eram eu să trag de tine nu terminam niciodată scenariul acesta
Pavel se oprește și se întoarce spre Petru. Camera îi filmează din lateral.
Petru: Și ce-i, mă! Tu oricum trebuie să îmi dai 30 de euro pentru că scena aia, știi tu care, eu am scris-o!
Pavel: Scena aia de care vorbești tu nu valorează decât 17 euro și 32 de cenți. Mi-a zis mie regizorul ăla, cum îl cheamă…oricum nu conteaza! Mi-a zis că scena aia cu care te lauzi atâta e de fapt de…
Petru: Bine, negociem, las la 22 de euro dar scena aia în care Ionuț fuge spre Andreea Marin trebuie să recunoști că merită măcar 43 de euro din care mai mult de 31 îi merit eu!
Pavel: Chiar 43 nu dar las eu de la mine și îți dau 40 pe ea.
Oprește o furgonetă albă. Coboară o șoferiță grasă care le deschide ușa din spate. Cei doi urcă.

Interiorul unei furgonete. Petru și Pavel stau pe două bănci de lemn, față în față. Din nou sunt doar cu pantalonii scurți, fără tricouri și desculți. Între ei se află rucsacii și sandalele. Dincolo de ei se vede cabina șoferului unde se văd din spate două capete de femei coafate excesiv, ca pentru nuntă. Între cabină și spatele furgonetei nu există nici un geam. Cadrele vor fi filmate din capătul din spate al mașinii. Din când în când mașina se va scutura ca și cum ar trece peste gropi, pentru a nu se crea impresia că Petru și Pavel fac stopul în altă țară decât România. Petru se apleacă către șoferiță.
Petru: Doamnă, dacă vă rog, nu puteți să îmi puneți și mie caseta asta?
Șoferița (foarte acru): Hmm, ba da, sper că e manele.
Petru (cu o expresie umilitoare): Nu e chiar manele dar e tot muzică românească. E o formație foarte cunoscută, se numește Timpuri Noi. Poate ați auzit de ea.
Șoferița: Nu! Dă-o. Dacă îmi place o ascultăm.
Petru umblă prin rucsac și scoate o casetă. O întinde femeii și aceasta o introduce în casetofon. Se aude refrenul melodiei „Mistrețul”. După câteva secunde femeia scoate caseta, o dă înapoi fără a scoate nici un cuvânt și pune o casetă cu manele. Petru își duce mâinile la urechi iar Pavel începe să danseze râzând.

Aceeași furgonetă. Prin parbriz se văd în depărtare blocurile unui oraș.
Șoferița: Ei, băieți, și voi cam cât ați gândit că dați pentru calătorie.
Petru (stingherit): Păi, nu știm, că nu am mai făcut stopul prin zona asta.
Șoferița: Păi, eu m-am gândit că ar trebui sa dați fiecare cam 150 de mii de lei.
Pavel începe să râdă isteric, dând cu spatele în obloanele furgonetei. Mașina se oprește și femeia se întoarce. Cu capul spre Pavel.
Șoferița: Dar ce ai tinere. Þi se pare că cer mult?
Pavel: Doamnă, cu banii ăștia luam Săgeata până la București. Hai, chiar până la București nu dar măcar până la Chitila. Dar măcar mergeam și noi în condiții calumea, nu ne făceam vânătăi pe fund la fiecare groapă și mătreață pe suflet din cauza muzicii. Tot fundul mi-e vânăt .O să îmi trebuiască ani să își revină. Dacă o să trebuiască să îl duc la consiliere psihologică îmi dați dumneavoastră bani de ședință? Mergeți dumneavoastră cu el? O să îl mângâiați dacă o s-o ceară? Nu! Așa că nu mă mai enervați!
Șoferița: Bine, mă, nesimțitule! Dar la cât am dat eu pe benzină nu te gândești? Că e scumpă, domnule! Și banii nu se fac ușor! Viața nu e ușoară, tinere!
Pavel: Oricum mergeați în direcția asta așa că lăsați textele astea furate de la Carmen Șerban.
Femeia iese din mașină și se îndreaptă spre spate, le deschide ușa și îi poftește afară. Cei doi ies îmbracați și încălțați, cu rucsacii în spinare. Camera filmează din exterior urmărind mișcările femeii și ale lui Pavel.
Șoferița: Nesimțiților, dați-mi câți bani aveți. Pe mine nu mă interesează figurile voastre. Că dacă nu mi-i dați e vai de voi.
Pavel (depărtându-se de mașină): Da’ ce ne crezi proști să îți dăm ție 2000 de euro? Nu îți dăm nimic, fraiero, că o să ne faci ce? O să ne pupi în fundul nostru vânăt! Ce faci, ne bați? Zi, tu! Ne bați?
Pavel continuă să râdă în timp ce șoferița rămâne stupefiată. Petru se depărtează și el de mașină. O privește pe femeie.
Petru (ca și cum el s-ar fi certat până atunci): Și ești o manelistă împuțită!
Petru îl ia pe Pavel după umăr și pornesc pe drum spre orașul din zare. Camera îi urmărește câteva secunde.

La asfințitul soarelui. Petru și Pavel se află la ieșirea dintr-un oraș. Merg încet pe marginea șoselei. Camera filmează din lateral, de pe cealaltă parte a șoselei. Se aude o melodie lentă. O mașină oprește fără ca vreunul dintre ei să fi făcut cu mâna. Cei doi urcă în mașină după ce Petru înghesuie rucsacul său pe bancheta din spate. Aceasta pornește în trombă stârnind un nor de praf pe șosea. Camera se mișcă încet în direcția soarelui.

Camera filmează soarele puternic de dimineață. Coboară încet si în cadru apare Piața Romană. Imaginea se apropie de un loc mai liniștit, un trotuar. Aceeași mașină se oprește. Din ea coboară Petru și Pavel, purtând alte tricouri decât cele de pe drum, blugi și adidași. Își iau în spate rucsacii.
Petru: Vă mulțumim foarte mult pentru amabilitate. Sigur vă căutăm când va avea loc premiera. Nu vă uităm. Și mulțumim pentru cafelele de pe traseu.
Mașina demarează iar cei doi încep să privească piața în ansamblu. Se uită unul la altul după care pornesc spre un om, tânăr, preferabil chel, îmbrăcat în haine sport, care stă rezemat de un semn de circulație. Când ajung lângă el acesta se întoarce spre ei.
Petru (puțin nesigur): Bună, mă scuzați, nu știți cumva unde e sediul Casei de Producție „Natural Born Dramatic”? Noi o căutăm deoarece am fost chemați să facem un film după scenariul nostru cu care am câștigat concursul de la Cluj. Ați auzit, bănui, de el.
Omul îi privește lung cu un zâmbet ironic.
Omul (însoțindu-și cuvintele de gesturi ale mâinii care indică direcția): A, ba da! O luați pe a treia stradă la dreapta și mergeți vreo 400 de metri. Acolo e. O clădire verde.
Petru și Pavel: Vă mulțumim.
În planul apropiat al imaginii rămâne omul iar în cel îndepărtat se văd Petru și Pavel care se îndreaptă în direcția indicată. Imaginea se mută pe om când apare alt om. Acesta este îmbracat mai punk.
Al doilea om: Ce faci, măi!
Primul om: Bine, stau și-o frec aici în Romană.
Al doilea om: De pomană?
Primul: De pomană. Fac progrese rău de tot.
Al doilea: Și e bine?
Primul: E bine.
Al doilea: Bravo, măi!
Camera se întoarce spre Petru și Pavel, îi ajunge din urmă. Petru și Pavel se opresc, se uită unul la altul. Camera îi filmează din față.
Petru (intrigat): Mă, Pavel! Tipul ăla chel nu era Dan de la Omul cu Șobolani?
Pavel (brusc lămurit): Mă, e posibil. Au ei o piesă cu Piața Romană.

O ușă impunătoare pe care se află o placă aurită pe care scrie cu majuscule PRODUCÃTORUL. În partea de jos a imaginii se vede jumătatea superioara a capetelor lui Petru și Pavel. Ușa se deschide și cei doi intră. Camera îi filmează din spate, va coborî încet cuprinzându-le tot corpul pe măsură ce ei înaintează în cameră. Între cei doi se întrevede o masă la care stă o secretară tânără, frumoasă, care zâmbește larg. Apar subtitrate cuvintele:
- Domnul PRODUCATOR vă așteaptă!
Cei doi se întorc spre o ușă. Imaginea îi urmărește încet iar în momentul în care aceștia pornesc, trece printre ei, îi depășește ca și cum i-ar conduce spre ușă. În momentul când imaginea ajunge la ușă aceasta se deschide. Din cealaltă parte a ușii se vede o lumină orbitoare. Siluetele celor doi (întunecate din cauza contrastului)revin din dreapta și stânga imaginii, înaintează lent spre lumină iar când se contopesc cu ea ușa se închide brusc.

Camera îi filmează pe Petru și Pavel înaintând într-o încăpere întunecată, pe măsură ce aceștia se depărtează de cameră încăperea se luminează. În momentul când cei doi se opresc între ei se văd două fotolii, un birou imens, în spatele acestuia o canapea lată, luxoasă, tapițată cu piele, pe care se află un om destul de vârstnic, îmbracat cu un sacou foarte elegant, emanând un aer de superioritate. Le face semn celor doi să sta jos cu un gest plictisit. Cei doi se așază pe fotolii. Pentru a se accentua diferența dintre producător și scenariști acesta poate fi luminat puternic iar ei lăsați în penumbră. Imaginea cuprinde capetele lui Petru și Pavel, așezați cu spatele la cameră, privindu-l pe producător care le vorbește.
Producătorul (vorbind trist și apăsat dar păstrându-și aerul de superioritate): Eeh, măi, băieți! Știți!? Io am făcut multe și am văzut și mai multe la viața mea. Dar, nu știu, de la o vreme te ramolești, te plictisești, te trezești dimineața, te uiți în dreapta, îți vezi femeia, îți dai seama că în ultimii 20 de ani nu ai avut chef de fața ei, îți moare inspirația, ești sătul de ceea ce trăiești, de lumea asta putredă, nu mai ai nici o dorință de a face ceva. Problema e că nimeni nu-și dă seama, te pupă undeva numai să îi arunci vreo favoare. Nu mai rămâne nici un om care să nu te dezamăgească și cu siguranță nu mai e nici un om pe care să nu-l fi dezamăgit. Îți amintești cum te-ai băgat în meseria asta, cum te-ai chinuit să scoți chestii încât să nu se prindă comuniștii aia împuțiți, (oftând) îți amintești cum prin patul tău treceau toate actrițele pentru că la urma urmei tu avizai statul de plată și le măreai retribuția după…prestație (tușește cu subînțeles). Eeh, măi, băieți! S-au dus vremurile alea! Cu conducător unic, regizor unic, scenarist unic, știți voi…(o secundă de tăcere)…comunism! Acum…au venit ăștialalți și dă-i, fă rost de fonduri, că nu e ca mai demult cu buget de la stat, fă rost de actori dispuși să joace pe bani de…, de locații, ca să stai la mâna unor regizori noi și cu figuri. Că numai ei sunt deștepți, că numai ei știu să facă film, ei cu școlile lor cu tot! Și așa vine momentul când privești cu jind butonul de oprire. Io, măi, băieți, eram cu mâna pe buton când am văzut scenariul vostru. (Brusc entuziasmat) Am renăscut, băieți! (ridicându-se în picioare) Deja parcă vedeam numele meu pe afișul filmului (răspicat) Te-o-ri-a și prac-ti-ca a-nar-hi-ei! Am renăscut de-a dreptul, băieți !!! Cum spuneam, am văzut multe la viața mea dar scenariul acesta…e…extraordinar, nemaipomenit, are tot ce îi trebuie. (Pe măsură ce enumeră devine tot mai pătimaș) Acțiune, originalitate, suspans, poveste (răspicat) i-ne-di-tă de dragoste, personaje, ce caractere dom’le……dar totuși, un singur lucru nu am înțeles…
Cadru pe fața scenariștilor dezorientați urmat de revenirea imaginii pe chipul întrebător dar totuși încurajator al producătorului.
Producătorul: Ce caută totuși personajele voastre?
Imaginea se mută pe scenariști care se uită speriați unul la altul și după aceea la producător răspunzând într-un glas.
Petru și Pavel (ca și cum s-ar întreba pe ei înșiși): Pe Andreea Marin?
Imaginea rămâne două secunde pe fața lor disperată după care se mută pe producător.
Producătorul: Genial, briliant, cine s-ar fi gândit! Andreea Marin! Măi băieți, am bătut palma!

Pe hol, în fața ușii descrise anterior. Petru și Pavel, nervoși. Cadru filmat larg care îi cuprinde pe amândoi. Cameră fixă.
Petru: Ești nebun? Ce dracu’ ți-a venit să zici de Andreea Marin? Acum caută să o convingi să și joace în film! Te duci tu? (începe să îl lovească peste cap) O convingi tu? Spune!!!
Pavel (plângăreț): Dar și tu ai spus deodată cu mine!
Petru: Păi dacă am văzut că începi să spui am spus și eu ca să nu ne facem de…bă! Crezi că Andreea Marin merge la discotecă în Decebal să o poți agăța așa? Aia e femeie serioasă, ocupată, nu are timp de noi. Dacă aude ăsta că de fapt nici nu o cunoaștem…
Pavel (mirat): Care ăsta?
Petru (furios, arătând spre ușă): Ãsta! Dacă află ne-am dus în…
Pavel: Dă-le toate dracului! Avem o săptămână liberă până începem lucrul. Hai în vacanță!

Petru și Pavel stau la o măsuță. În fața lui Petru se află două cești de cafea, în fața lui Pavel se află una. Măsuța este așezată în mijlocul unui râu de mică adâncime, destul de lat, cu apă foarte limpede. În depărtare se vede o pădure. Cei doi sunt îmbrăcați în pantaloni scurți și poartă câte un tricou negru pe care a fost scris cu spray alb „Teoria și practica anarhiei”. Pavel stă cu fața în direcția cursului apei. În spatele lui se află bătrânul bețiv cu un pahar în mâna dreaptă. Acesta stă culcat pe spate, sprijinindu-se în cotul stâng. Apa îi ajunge până mai sus de mijlocul corpului. Este îmbrăcat într-un costum maro, vechi, rupt, murdar, cu partea de deasupra apei prăfuită. Are în picioare o pereche de teniși negri cu vârf alb.
Camera filmează cadrul lărgit care cuprinde toate elementele precizate după care se apropie treptat de Petru și Pavel care fumează și beau cafea. Se apropie de fața lui Pavel cu o mișcare circulară și se oprește. După aproximativ două secunde Pavel începe să vorbească.
Pavel (cu privirea în gol): Teoria și practica anarhiei.
Camera se rotește spre stânga surprinzând fugitiv pădurea spre Petru care privește de asemenea în gol.
Petru: Hmmm…
Camera se rotește spre dreapta oprindu-se pe fața lui Pavel. (Va face aceste mișcări în funcție de succesiunea replicilor)
Pavel (scurt și hotărât privind drept în cameră): Hm.
Petru (foarte nostalgic, cu patetism): Mai ții minte când stăteam noi pe marginea bălții din spatele casei tale din Decebal care se află lângă biserică de unde pornește o uliță ce dă în drumul principal care se unește lângă dispensar cu ulița ce duce spre căminul cultural în spatele căruia se află o grădiniță cu program normal și am început să vorbim despre scenariu? Cine s-ar fi gândit că o să ajungem să facem filmul?
Pavel: Eu! Dar știi că nu mă entuziasmez prea repede și de aia nu am spus nimic.
Petru (sceptic): Da, da! (brusc entuziasmat) Abia aștept să le spunem lui Ionuț și Victoriei că o să joace în film!
Pavel (sceptic): Da! Numai să se descurce.
Când camera revine se va opri două secunde pe pădure după care își va continua mișcarea spre Petru.
Petru: Bă, Pavel, bă! Eu tare mă bucur că am dat de producătorul acesta. E, e….(ca și cum ar căuta cuvintele)…extraordinar.
Pavel: Îs curios pe cine o să aleaga ca regizor.
Petru: Sper să nu îl vrea pe acela care are pretenția să joace toate rolurile că o sa vrea să rescrie și scenariul.
Pavel (râzand): Da, fix de el avem nevoie!
Petru: Nu ți se pare că am făcut totuși un scenariu prea detaliat? Cred că nu i-am precizat regizorului ce camere să folosească și producătorului pe cine să angajeze paznic pe platou, în rest am zis tot.
Pavel: Da, măi! Am uneori din cauza asta senzația că noi doi suntem de fapt niște regizori frustrați care vor să facă filme pentru a-și băga melodiile favorite în ele.
Începe să fredoneze încet „Mistrețul” stând cu capul sprijinit în mâini, brusc, ca și cum ar fi avut o revelație își pune mâinile pe masă exclamând.
Pavel: Petru, mi-am dat seama! Știi de ce fuge mistrețul prin porumb în piesa ălora de la Timpuri Noi?
Imaginea revine pe Petru care are o expresie întrebătoare pe față după care se mută pe chipul lui Pavel.
Pavel (radiind de fericire): Pentru că o caută și el pe Andreea Marin!!
Camera îl arată pe Petru cu o expresie de dezamăgire și desconsiderare pe față după care se mută încet spre bătrânul bețiv care bea paharul cu votcă cu o expresie de nemulțumire. După ce golește paharul îl reumple cu apă din râu, o bea și chipul lui capătă o expresie de fericire. Exclamă mulțumit..”Aaaaa!”, ridică paharul deasupra capului, camera se întoarce cu 180 de grade filmându-i de aproape costumul după care se oprește pe vârful tenișilor unde se vede cu claritate desenat cu albastru semnul anarhiei.

Petru și Pavel se află în același bar plin de fum. Sunt îmbrăcați obișnuit, în blugi și tricouri, cu adidași în picioare. Ei poartă discuții cu Ionuț și Victoria, actorii din rolurile principale ale filmului „Teoria și practica anarhiei”. Ionuț este îmbrăcat aproximativ în același fel ca Petru și Pavel iar Victoria poartă o rochie simplă de vară și sandale. Cei doi se află pe acea parte a mesei unde în scenele anterioare stătea Petru. Pe rând, în funcție de succesiunea replicilor pe locul lui Pavel vor sta Ionuț sau Victoria iar în spatele lor se va vedea bătrânul bețiv. (Cei doi actori nu vor apărea împreună pentru a se arăta că este vorba de două discuții distincte purtate de Petru și Pavel cu fiecare dintre ei).
Imaginile se vor succede cu rapiditate.
Cadru pe cele două cafele ale lui Petru și pe cafeaua lui Pavel.
Cadru pe Petru și Pavel.
Petru: Ionuț, eu am uitat să îți spun că am vrea să joci în filmul nostru. Deja i-am vorbit producătorului de tine! Te rog, nu ne lăsa baltă! Voia să ia rolul Papadopol dar pentru că suntem prieteni cu tine a trebuit să-l refuzăm.
Cadru pe cafeaua lui Ionuț.
Cadru pe Ionuț
Ionuț: Nu știu, oamenilor! Știți că nu mă interesează chestiile de genul ăsta.
Cadru pe cele două cafele ale lui Petru și pe cafeaua lui Pavel.
Cadru pe Petru și Pavel.
Pavel: Victoria, avem un rol mare pentru tine!
Cadru pe cafeaua Victoriei.
Cadru pe Victoria.
Victoria (foarte uimită, eventual cu o intonație de femeie ușor excitată): Vai…pentru mine?
Cadru pe cele două cafele ale lui Petru și pe cafeaua lui Pavel.
Cadru pe Petru și Pavel.
Petru: O să fie un film extraordinar mai ales dacă jucați voi rolurile principale.
Cadru pe cafeaua lui Ionuț.
Cadru pe Ionuț
Ionuț (cu un ton scârbit și iritat): Dar sper că nu trebuie să o sărut sau alte chestii intime cu…
Cadru scurt cu fața Victoriei, cu o expresie libidinoasă.
Cadru pe Petru și Pavel care dau cu convingere din cap în semn că nu.
Cadru pe cafeaua Victoriei.
Cadru pe Victoria.
Victoria (implorativ): Și bănui că eu cu Ionuț o să trebuiască sa ne…sărutam în film, nu?
Cadru scurt cu Ionuț având o expresie foarte scârbită pe față.
Cadru pe Petru și Pavel dând afirmativ din cap cu un zâmbet satisfăcut.
Flashuri scurte cu imaginea, chiar fotografică, a lui Ionuț plutind pe nori alternând cu altele în care Victoria intră ca un star de cinema, îmbrăcată foarte elegant, cu o rochie de seară verde și pantofi cu toc, pe un covor roșu, înconjurată de fotografi.
Cadru pe Ionuț.
Ionuț: Sunt nehotărât.
Cadru pe Petru și Pavel.
Petru: Vrem să o chemăm guest-star pe Andreea Marin.
Pavel: Îți promit că nu filmăm la Decebal.
Cadru pe Ionuț.
Ionuț: Atunci accept!
Revine imaginea Victoriei pe covorul roșu, de această dată la braț cu Ionuț, Petru și Pavel sunt în spatele lor iar după ei intră bătrânul bețiv vesel cu paharul în mână. Ecranul se împarte în patru astfel: STÂNGA SUS, Petru și Pavel stând în barul plin cu fum, cu cafelele în mână, pe chipul lor citindu-se o mare mulțumire, DREAPTA SUS, Ionuț privind fix în cameră cu o atitudine foarte arogantă, STÂNGA JOS, Victoria privind spre sfertul de ecran în care se află Ionuț cu o atitudine de adolescentă îndrăgostită de un rock star, DREAPTA JOS, bețivul stând la o masă ca cea la care stau Petru și Pavel, ținând paharul în mână la aceeași înălțime la care țin cei doi ceștile de cafea, pe fața lui se vede de asemenea mulțumire. Această imagine poate rămâne așa aproximativ 7-8 secunde.

Biroul producătorului. Petru și Pavel stau pe aceeași banchetă cu producătorul, Petru în stânga acestuia iar Pavel în dreapta. De cealaltă parte a biroului se află un scaun fără spătar. Toată scena este filmată din spatele scaunului astfel încăt să îi cuprindă pe cei care vor sta pe el dar și pe cei trei. Celor care vor sta pe scaun nu trebuie să li se vadă fețele.
Pe scaun se află un om îmbracat într-un costum elegant cu părul cărunt.
Producătorul: Te-aș lua că îmi ești prieten vechi dar filmul acesta e pentru tineri și în plus tu ești deja atât de bătrân încât mi-e frică să nu dai colțul. Pe lângă asta oricum ar trebui să te lași de făcut filme că ai epuizat deja toate subiectele din manualele de istorie și de română.
Pe scaun se află un om tuns scurt cu un tricou negru.
Producătorul: Măi, ți-aș da filmul că mi-ești drag și ești bun dar nu e vorba de spitale în filmul ăsta. Ești bun mă și mi-ești drag dar nici măcar despre droguri ce trebuie duse din Constanța la București nu au scris ăștia doi. Știu că ții tare să îl faci și că ai pușca un premiu afară cu el dar nu pot să accept.
Petru încearcă să spună ceva privind cu speranță în direcția candidatului dar producătorul îl lovește cu putere peste cap.
Pe scaun se află un om cu freză rasta și tricou cu Bob Marley.
Producătorul: Mă, băiete, îți zic…nu te însura că numa’ te legi la cap. Îți zic io, măi, că am făcut multe și am făcut și mai multe la viața mea. Căsătoria e blestem la casa omului. Dimineața te enervează nevasta cu micul dejun, cu dunga de la pantaloni, cu întrebări fără sens, că de ce ai venit beat aseară, că de ce nu poți fi și tu om normal care stă seara acasă, că de ce îți trebuie ție chefuri cu actorii, că de ce îți trebuie ție chefuri cu actrițele. Și dacă stau acasă seara, că de ce nu mă pot uita și eu ca omul la un talk-show, că de ce trebuie să văd toate meciurile din campionat, că de ce trebuie să știu toate campionatele din Europa, că nu pun mâna pe nimic în casă, că ea divorțează și așa zi de zi. Nu contează că aduc bani în casă, și spun bani cu B mare, mă, băiete, nu o interesează faptul că stând la băut cu actorii îi conving să joace mai ieftin și că la urma urmei mai socializez și eu. Mă, băiete, pentru o nevastă, viața omului se reduce la casă și la bârfe!
Pe scaun se află un om cu părul până la umeri purtând un tricou cu Che Guevara.
Producătorul: De tine îmi place. Păcat că nu ai scris tu scenariul acesta. Așa m-am procopsit cu doi nătăfleți care nu văd mai departe de lungimea nasului lor. Uite cu ce idee mi-au venit. Pe lângă că a trebuit aproape să rescriu tot scenariul lor mai vor să îl și regizeze. Nu se înțeleg între ei dar cred că o să scoată la capăt un film. De parcă a face film e ..așa..o bagatelă, ca și cum te-ai duce la o beție în vecini.
Pavel încearcă să spună ceva dar producătorul îl lovește cu putere peste cap.
Pe scaun se află alt domn îmbrăcat cu un sacou elegant. Are părul blond.
Producătorul: Fiu’meu? Pramatia aia? S-a făcut actor, nenorocitul! Eu i-am zis că o să moară de foame. Dar el, nu! Că el are talent și se face actor. Își imaginează că nu e nici o legătură între faptul că a intrat primul și numele meu. Păi, nu îl știa profesorul? Doar nu i-am dat eu bani..că deh…eu avizam statul de plată al actorilor și lui i-am semnat multe. Fiu-meu, acum îmi scoate ochii că a luat premiu la Uniter fără ca eu să am vreo contribuție. E drept, o fi talentat, că a crescut între actori, dar eu voiam să facă și el o meserie serioasă, dom’le. Actoria e pentru papagali și pentru curve. Știu că sunt dur spunând asta dar eu gândesc economic nu artistic că de aia eu sunt producător și dumneata nu.
Pe scaun se află un pletos având un tricou cu formația Manowar.
Producătorul: Cât ești de tânăr! Sper că nu te droghezi! Roșiile nu merg bine cu iaurtul.
Pe scaun se află un tip cu creastă purtând un tricou cu semnul anarhiei.
Producătorul: Mă, băiete, mă! Stăteam odată pe balcon la 3 noaptea și fumam o țigară.
Omul dă din cap aprobator.
Producătorul: Când deodată..
Producătorul cade un moment pe gânduri în timp ce interlocutorul îl aprobă din nou cu capul.
Producătorul (înviorat): Am văzut un elefant.
Petru și Pavel își întorc capul spre producător cu o expresie de mirare și consternare pe chip și rămân așa cât timp vorbește cu omul cu creastă.
Producătorul: Și deodată apare o girafă. Când intru înapoi văd cu mirare un cal albastru mâncând beton.
Cei doi scenariști simulează o lovitură peste capul producătorului.
Pe scaun stă un om cu părul foarte scurt, eventual cu un început de chelie. Producătorul vorbește cu scenariștii fără să îl bage în seamă pe omul de pe scaun, întorcându-și fața când spre Petru când spre Pavel.
Producătorul: Atunci au început să îi apară pete roz pe coamă ,(către Pavel) ai mai văzut vrodată un cal albastru care mănâncă beton și îi apar pete roz pe coadă? (privește în gol cam două secunde) M-am plictisit de castingul ăsta .(fixându-l pe candidat cu privirea) Bine! (plictisit) Rămâi tu!
Cei doi scenariști încearcă uluiți să spună ceva dar producătorul îi lovește peste cap.

De la producător ies Petru și Pavel urmați de regizor, un om cu moaca tâmpă, îmbrăcat în sacou, cu pantaloni de training și pantofi, preferabil cu vârf lung și ascuțit. Regizorul va purta de-a lungul scenelor același sacou, aceiași pantaloni și aceiași pantofi. Totul este filmat de o cameră fixă ca și la prima ieșire de la producător. În momentul în care toți trei sunt în cadru Petru îl împinge pe Pavel spre perete de care acesta se atinge ușor, și se întoarce cu fața spre Petru. Camera se apropie de fețele lor.
Pavel (indignat): Dar ce ai ma?
Petru (extrem de furios): Cum ce am?! De ce nu ai zis nimic?
Pavel (mirat): Păi ce era să zic?
Petru: Păi cum ce era să zici? Au vrut regizori mari să ne facă filmul și tu l-ai lăsat pe idiotul ăla să ne calce în picioare. Uite cu ce tâmpit ne-am ales acum!
Camera îl surprinde pe regizor cu o privire urâtă după care se mută pe Petru și Pavel.
Pavel privește în direcția unde se află regizorul cu o expresie scârbită.
Petru (triumfător): Vezi?!?!
Pavel: Și dacă l-ai vazut așa ….de ce nu ai zis nimic acolo?
Petru (cu atitudine de om care nu își asumă nici o responsabilitate): Păi ce? Să se supere producătorul pe mine?

Un compartiment de tren. Petru și Pavel stau față în față, lângă geam. Pe măsuța de lângă geam se află trei cești cu cafea. Bătrânul bețiv stă în cealaltă parte a compartimentului iar în fața lui se află o măsuță pe care se află un pahar cu o sută de votcă. Acest cadru este filmat din afara trenului prin geam. Imaginea intră în compartiment fixându-se pe Petru care ține în mână o ceașcă.
Petru: Măi, Pavele! Uite că am ajuns și în trenul ce ne duce spre prima locație. Nu credeam să o văd și pe asta vreodată. Cred că am fost norocoși, imediat ce am câștigat concursul de la Cluj să și obținem finanțare pentru film. Deși cred că totuși noi ar fi trebuit sa îl regizăm. Dacă mă gândesc mai bine, puteam să facem și rolurile principale, că nu îți era greu să faci un travesti. Dar asta e. Însă am o dilemă. Unde să plasăm noi întâlnirea dintre cei doi protagoniști. Că am zis în scenariu că se întâlnesc dar am uitat ca doi proști să scriem unde.
Camera se mută pe Pavel care ține două cești de cafea în mână.
Pavel: Mă, Petru! Doamne cât poți bea! Am precizat totul în scenariu dar nu ai fost curios să vezi varianta finală. Îți dai seama că nu i-am pus să se întâlnească la Decebal. Cum să se întâlnească acolo, când predau brânza la lăptărie? E o chestie de logică. (cu emfază) Sunt rebeli! Deci se vor întâlni într-o rockotecă!