DECOR

Sediul unei televiziuni de nișă din provincie, biroul managerului: mobilier nou, modern, din furnir melaminat béige, scaune tapițate în liliachiu, mochetă vermillon cu flori galbene; în colțul din dreapta un ficus impozant din plastic; în colțul din stînga o reproducere după Coloana Infinitului, din ipsos ; în fundal două reflectoare și un poster mare în sepia, care înfățișează un nud zîmbind indescifrabil.

PERSONAJE: Leda, femeie de afaceri
Secretarul ei
Reporter 1
Reporter 2
Poetul
Agentul
Comisarul

SCENA I
Managera, Leda, o femeie între două vîrste, cu o față rubicondă, ușor supraponderală, strînsă cu iscusință într-un taior elegant ,mov cu dungulițe discrete muștar, așezată într-un fotoliu de piele își răsfoiește, puțin agitată, agenda .
Intră secretarul, un băiat blond, înalt,într-un costum bleumarin bine croit, aducînd o ceașcă de ceai.
Leda: Ai văzut?
Secretarul: Reportajul?
Leda: Da. Inspirat, nu? Atît de plin de candoare...
Secretarul: Cum se chema?
Leda: Efectul micozelor asupra pețiolului brîndușelor de luncă. Ah, brîndușele alea, atît de nevinovate...
Secretarul: Mie mi-a plăcut mai mult cel dinainte, cel cu viața sexuală a chițoranului de pădure.
Leda: Normal baby, tu ești bărbat... Frige!
Secretarul se repede, îi ia din mînă ceașca și suflă energic în ea.
Leda: M-ai opărit! Cine e primul?
Secretarul: Reporterul de la „Mocirla”.
Leda: Să aștepte...acum trebuie să-mi fac mantrele pentru voce!
Secretarul: Doamnă, nu vreau să fiu insistent și să par inoportun, dar nu s-ar putea...știți... indexarea aceea de salariu, trimestrială...
Leda: Baby, de ce vrei tu să pari materialist cu orice preț? Te știam băiat fin ! Uite, o să fac mai mult decît să-ți măresc leafa: îți dau un exemplar din ultimul meu volum de versuri; cu dedicație!
Scoate o carte cu coperți viu colorate, scrie ceva pe pagina de gardă, o închide, sărută coperta și i-o dă
Secretarul: Mulțumesc, doamnă!
Leda: S-o citești seara înainte de culcare...și acum, lasă-mă!

Se ridică, își întinde brațele în lateral și cu capul pe spate începe să intoneză cu o voce stridentă:
Mamemimomuuuu....Mamemimomuuu...Mamemimomuuu...

SCENA II
Aceiași; intră Reporterul1, un tip corpolent, volubil, cu hainele șifonate și cu un bloc-notes gros în mînă.
Leda: Intră, maestre...dar repede, că am agenda foarte ocupată azi.
Reporterul 1: Îmi dați voie să vă gratulez pentru lansarea de carte de ieri, a fost o mare reușită!
Leda: Prima pagină, cu poză color...Cît?
Reporterul 1: Pentru dumneavoastră, ca de obicei, trei sute.
Leda: Bine, treci pe la casierie! Acu’ interviul: mă știi, eu sunt o femeie modestă, de la țară, fără ifose, m-am creat singură, self made-woman, alea, alea...
Reporterul 1: S-a auzit în tîrg că ați cerut primarului să vă dea mașină cu girofar.
Leda: Bîrfe, calomnii nedovedite! Eu circul mai mult pe jos, ca să-mi tonifiez mușchii...rar iau taxiul. Sunt o femeie activă, mustind de idei, concepte și fapte, nu mă cobor la nivelul pigmeilor ăstora..invidioși pe succesul meu în viață și în afaceri! Ce faci, nu notezi ?
Reporterul 1 scoate un creion uriaș din buzunarul jachetei, îi înmoaie vîrful în gură și scrie repede, poticnit:
Activăăă...idei, concepteee...pigmei...
Leda: Știi ce mi-ar produce acum o stare de fericire incomensurabilă? Să pictez un tablou...( devine extatică)...o întindere de apă clară...nu! mai bine o crăpătură albastră, da’ știi un albastru de’ ăla pur, ceruleum... mult albastru, profilat pe forme rotunde...foarte rotunde, dar și mai ovale...colțul din stînga sus îmbrăcat în bej...
Se ridică, privind visătoare spre sală.
Reporterul 1 și Secretarul se ridică, imitînd-o, cu palmele streașină la ochi.
Leda: Îl vedeți?
Secretarul și Reporterul 1: Albastru...forme rotunde...colț bej...Nuuu!
Leda: Sub albastru este conturat un chip de femeie...are corpul alcătuit din scoici
Reporterul 1: Și fructe de mare...
Leda: Nu! Scoici, doar scoici, mai mari și mai mici; o vedeți?
Cei doi își întind mai mult gîtul și se apropie de marginea scenei repetînd:
Scoici, multe scoici, numai scoici...
Leda: Femeia are o față tristă, e mîhnită din cauza ingraților de bărbați...e foarte tristă...și are părul despletit, cu terminații de un roșu stins... o vedeți acum?
Secretarul: Da...o văd...e neasemuit de tristă!
Reporterul 1: E atît de tristă.... are lacrimi în ochi! (scoate o batistă roșie și începe să plîngă)
Leda( vizibil nemulțumită): N-aveți imaginație de doi bani !
Secretarul: Îmi permiteți? Dacă ați picta un astfel de tablou...
Reporterul 1: Ar fi un succes monumental!
Leda: L-am pictat ( se bate cu o mînă fermă pe piept ), aici !
Acum plecați, trebuie să mă pregătesc pentru emisiune!
Cei doi se retrag lăsînd-o să solfegieze strident:
Mamemimomuuu...mamemimomuuu...mamemimomu...

SCENA III

Intră un operator ,îmbrăcat într-o salopetă albă, murdară, ținînd în mînă o veche cameră de filmat, cu manivelă și un machior într-un halat de doc albastru; operatorul se învîrte în jurul Ledei filmînd, iar machiorul o fardează cu mult roșu pe obraji și pe buze.

Leda: ( tușind ușor ca să-și dreagă glasul) Dragii mei privitori, vin din nou, cu neasemuită emoție înaintea voastră, ca să vă împărtășesc o tristă experiență de viață...dar, înainte de asta să începem cu cîteva versuri ca de obicei... ( scoate un volum identic cu cel oferit secretarului și citește emoționată și fără pauze)
„Povara menirii”

„Rămași imberbi în mijlocul erei
Pe-un albastru pătat de fiori
Zîmbim către golumbii sferei
Ce nu se vor metaforice ciori

Avem vârsta arterelor semene
Cu salturi spre orizontul spuzit
Ne facem din firele albe de cremene
Un nou început izbutit

Suntem în căutarea cuvintelor
Și rugi înălțăm din iubire
Nu ne mai sperie jarul jurămintelor
Noi renaștem: ingrată menire !”

Din sală, un băiat de școală primară vine repede, urcă pe scenă și îi întinde stîngaci un buchet de flori.Leda îl îmbrățișează și îl reține lîngă ea.

Leda: Stimați și preaiubiți privitori ! Acest băiat în vîrstă de 12 ani, pînă mai ieri nu știa să scrie... deloc...împreună am reușit să îl învățăm alfabetul și sperăm ca doar în cîteva zile, el să scrie prima lui poezie, dedicată...cui altcuiva nu-i așa, decît mamei sale!

Un sextet discret de aplauze se aude în fundal.

Leda: Mulțumim pe această cale sponsorilor noștri: fabrica de macaroane Flavia, supermarketul „ La nouă frați”, domnului patron al restaurantului „ Argeșul” și nu în ultimul rînd Comitetului de artă, libertate și sport din urbea noastră! Vă mulțumim tuturor pentru minunata surpriză, pe care le-o va face Vlăduț părinților săi!

Aplauzele se întețesc în crescendo, pentru ca brusc să se oprească la un semnal din culise.Operatorul se retrage ținînd copilul de mînă, luînd cu el și florile.
Secretarul intră cu un prosop mic și cu un pahar de apă minerală.

Leda: Cum a fost?
Secretarul: Ca de obicei, foarte bine!
Leda: Emoția... s-a văzut bine? Nu am vrut să fiu prea patetică, mă știi doar...
Secretarul: A fost perfect, doamnă ! Nu vă întrece nimeni la acest gen de emisiuni !
Leda: Da, sunt o maestră a emoțiilor dirijate... căci nu-i așa, cineva trebuie să dirijeze și emoțiile astea, că altfel lumea ar degenera; dezordinea este cauza tuturor relelor, pentru că noi, umanitatea, ne-am pierdut sensul ordinii, am uitat să respectăm ancestralul din noi, să ne iubim arhetipurile și rădăcinile! Avem doar o metafizică a distrugerii, o goană neostoită după dorințe fără rost, uităm să ne respectăm părinții și înaintașii, ne întinăm conștienți propria noastră istorie...și ce punem în loc? un ideal calp: pragmatismul goanei după înavuțire!

SCENA IV

Leda, Secretarul și Reporterul 2

Secretarul: Nu vreau să vă deranjez, păreți obosită.
Leda: Never baby, never; am, simt în mine o energie constructivă care mă motivează!
Secretarul: A venit reporterul de la „ Clevetiri literare”, dorește să vă abordeze.
Leda ( visătoare ): Ca un pirat romantic și hirsut, prădător de caravele gemînd de lirism...ah, mi se-nfoaie vela trincă, îmi vibrează bordajele și-mi tresaltă bompresul...să intre!

Intră Reporterul 2, un bărbat cu părul lung, dat cu briantină, sclipitor dar insidios, îmbrăcat cu o cămașă bleu cu modele de ancore sîngerii și cu o pereche de pantalonii din cafea reiată grena, mulată pe dosul său durduliu; se oprește îl prinde pe Secretar de bărbie, giugiulindu-l; acesta îl respinge și iese.

Reporterul 2: Sărutmînușițele, doamnă ! Sunteți mai proaspătă ca oricînd, mai vie ca boaba de rouă ce tremură provocatoare pe frunza de smochin din poala Evei!
Leda: Hello baby, ce vînt din pupa te-mpinge spre modestul nostru sediu ?
Reporterul 2 : În primul rînd să vă aduc șpaltul recenziei scrise de Virulescu, îl știți, teribilul critic din Capitală, despre ultimul dumneavoastră volum; tocmai mi l-a trimis prin e-mail.
Leda: Ești un dulce baby, cît mă costă?
Reporterul 2: Vai Leda, dar plăcerea este de partea mea...numai că ar fi o mică problemă: Virulescu, în stilul lui cinic și golănesc, spre final te beștelește puțin; cică îl pastișezi, mă rog, îl plagiezi pe Poet!
Leda (sare indignată de pe scaun): Eu !!! Plagiez ??? Pe cine, care poet ?
Reporterul 2: „ Poetul”, ăla...singurul poet în viață din urbea noastră...
Leda : Eu sunt singurul ...poetă...da’, mă rog...o fi... și cine-i piticul ăsta ? Și mă rog, de cînd se udă pe picioare Virulescu dacă plouă la noi în P* ? Să-l aduci urgent la mine pe ăsta...Poetul !
Reporterul 2: Ledocika, ar mai fi ceva: comisionul meu...
Leda: Treci pe la casierie și nu uita: îl vreau pe pigmeu, într-o oră la mine în birou ! (bate tare cu palma în tăblia biroului)
Reporterul 2: Am înțeles ! Pupici...fug !( iese mișcîndu-și onctuos șoldurile)
Leda: Tîrfa dracului, mi-a stricat ziua cu recenzia lui...ce naiba nu putea s-o scrie el și să semneze ca dată de Virulescu, că doar nu-i prima oară!
Rămîne sprijinită de birou, privind spre sală ; după un timp, trage sertare, scoate hîrtii, dosare, reviste, pe care le răsfoiește cu furie și le aruncă peste tot.
Leda (cu voce stridentă): Să vină Agentul !

Cu pași mari se ivește pe scenă un bărbat masiv, lat în umeri, cu brațele atîrnînd simian; e îmbrăcat într-un loden de culoarea antracitului, cu gulerul ridicat, cu o pălărie neagră umbrindu-i fața ; o țigare neaprinsă îi atîrnă în colțul gurii. Leda îi întinde o hîrtie, cu un gest smucit.

Leda: Te duci la adresa asta, îl cauți pe tipu’ din fotografie și-l aduci urgent la mine; da’ vezi să nu te vadă nimeni !
Agentul ( cu o voce cavernoasă): Am înțeles coană mare; urgent și cu discreție. Da’ dacă nu vrea să vie, poci să-i trag f’o două dupe ceafă ?
Leda: Eiii... fii și mata mai persuasiv, acolo ... Să-l aduci teafăr !
Agentul o salută militărește și iasă cu încetineală.

SCENA V

Secretarul: Doamnă, a venit Poetul !
Leda: Poftește-l înăuntru! ( își aranjează cu gesturi repezi părul, reverele taiorului și își suge discret burta)

Se aud bufnituri în culise; intră Poetul, un bărbat la vreo 40 de ani, slab, nebărbierit, cu un aer boem, într-o cămașă cadrilată cam ponosită, cu niște blugi spălăciți de la atîta spălat.
Pășește încet privind curios în jur, ca unul care nu a mai fost niciodată într-un studio de televiziune

Leda: Intră maestre, rar am plăcerea să primesc aici un favorit al Eutherpei ! Ia loc, te rog (îi indică un scaun în apropierea ei )!
Poetul: De ce m-ați chemat, doamnă ? Omul dumneavoastră, care m-a luat de la masa de scris era foarte grăbit... m-a cam îmbrîncit pînă aici.
Leda : Maestre...îmi permiți să te tutuiesc, nu-i așa ? Eu, mărturisesc sunt o fire impulsivă, clocotesc de idei și concepte, iar cînd mă obsedează una....( face un gest cochet din umeri și clipește galeș) De exemplu, matale mă obsedezi !
Poetul: Eu, doamnă ? Nici nu vă cunosc !
Leda: Dar eu te cunosc pe dumneata ! ( vorbește în crescendo, ca o soprană care își ia avînt pentru a ataca o arie) Îți cunosc opera literară de excepție, îți admir talentul și dăruirea prin care te jertfești pe altarul artei !
Poetul: Bănuiesc că există un motiv pentru care sunt aici !
Leda : Pragmaticule ! Uite de ce te-am chemat : pentru raitingul meu și spre binele dumitale aș vrea să fac o emisiune culturală despre creația ta...live... ce zici ?
Poetul: Păi... nu cred că eu sunt cel mai potrivit...
Leda: Talentat și modest...Noi încurajăm creatorii autohtoni, aceste flori rare ale simțirii noastre, atît de supuse vicisitudinilor economiei de piață . De asta am și înființat acest post de televiziune nonprofit, ca să ajut marile talente! Ipotetic vorbind, în arcul de peste timp, eu sunt la aceeași altitudine cu marele nostru Brâncuși .. ca și el am pornit de jos, ca și el am urcat spre abstract; de aia am și instalat antena noastră pe cea mai înaltă măgură din P*, ca să pot vedea cît mai departe în cuprinsul spiritualității din acest spațiu carpato-danubiano-pontic !
Poetul : Nu cred că sunt în temă cu cerințele acestea... eu doar scriu !
Leda: Și scrii bine maestre, admirabil chiar aș putea zice; o să vezi, va fi o emisiune de mare succes...de fapt tot ce fac eu este însemnat de aureola gloriei artistice !
Poetul: (încurcat) Mulțumesc doamnă, dar nu mă interesează; am alte planuri la care lucrez acum și apoi, nici nu sunt un om al televiziunilor !
Leda: Hai, lasă modestia cu mine, că ai da bine pe sticlă ! Te-aș populariza nițel, nimănui nu-i strică oleacă de marketing publicitar.Crede-mă, mă pricep...iar după ce te cunoaște lumea îți scot și un volum de versuri, că am și o editură.
Poetul: Sunteți amabilă că v-ați gîndit la mine, dar nu, nu mă interesează !
Leda: Băi omule, gîndește-te bine ! Altu’ în locu’ lu’ matale sărea să-mi pupe tălpile... te bag în librării, te umplu de bani ... OM te fac !
Poetul: Sunt om madam, cam de vreo 45 de ani !
Leda: Las că știu eu cum sunteți voi poeții ! O rimă, un păhărel...mai o poezioară, o domnișoară picată-n așternut ( îl amenință în joacă cu degetul)
Poetul: Probabil ați cunoscut mulți poeți...dar vă asigur, în ce mă privește vă înșelați: nu beau decît la sărbători și nu-mi seduc admiratoarele pentru că nu am... eu doar scriu. Acum , dacă nu mai aveți nimic să-mi spuneți, aș pleca.
Leda: Hait, m-am procopsit cu un sihastru, cu sfîntul Sisoe ce rimează pe burta goală ! Știi că ai haz !
Poetul: Cum ziceți... la nevedere !
Leda: Domnule, eu sunt o pacifistă înrăită, da’ dacă-mi calci demnitatea mea de femeie în picioare, vei pătimi la greu !
Poetul: V-am apreciat pacifismul, încă mă dor coastele de la invitația făcută de angajatul dumitale !
Leda: Îmi placi, faci pe ironicul cu mine, ai ? (zbiară făcînd să răsune pînă în culise) Agent !!! unde ești gorilo?
Agentul intră cu pași mari învîrtind un baston gros în mîini.

Agentul: M-ai chemat coană mare ? Care-i baiu?
Leda (clocotind de furie ): Băi, îl ei pe dumnealui și îl încui în debara,ca să aibe timp să cugete pe întuneric și-n liniște la ce i-am spus !

SCENA VI

Leda: ( monologînd cu o voce plîngăreață ) Mă înnebunește Poetul ăsta...eu, întotdeauna am avut o slăbiciune pentru intelectuali, pentru oamenii de excepție în orice domeniu. Pentru mine și cel care face o roată este la fel de genial ca ăla de compune un poem. Ce să fac dacă am geniul descoperirii talentelor; ce ar face fără mine micuții mei creatori ? Eu le dau păpică, eu îi alint cînd îi doare ceva și tot eu îi mustru cînd sunt răi și mă supără..

Intră Secretarul cu un vraf de dosare în brațe.
Leda: Ei, cum e ... ce poți să-mi spui ?
Secretarul: Doamnă, am sunat și la fisc și la Poliție, n-am găsit nimic ! Omul nostru e curat, n-are nici măcar o amendă de circulație... pentru că nu are mașină.
Leda: Nu se poate ! Fiecare din noi trebuie să aibe o pată neagră în trecut, o bubă, o notă acolo, într-un dosar !
Secretarul: Nici măcar nota scăzută la purtare, sau vreun furt de cireșe, în copilărie !
Leda: Bine, las-o baltă ! Du-te, dă-i să mănînce, dacă i-e foame, să bea dacă i-e sete, dă-i haine curate, fă-i un duș și adu-l aici !
Secretarul se repede să execute ordinele.
Poetul apare cu pași tîrșîiți într-un costum prea larg pentru el, cu o cravată țipătoare legată într-un nod imens.
Leda: Ești supărat... te înțeleg... ți-am spus că sunt o impulsivă, dar am suflet bun: te iert !
Poetul: Mulțumesc doamnă, sunteți generoasă..
Leda: Acu dacă ne-am împăcat să-ți spun ce proiecte mari am cu tine: mîine apari în direct și povestești cum ai început să scrii de la vîrsta de 8 ani poezii, de-alea moderne și protestatare, cum ai fost prigonit de comuniști în timpul liceului că nu vroiai să reciți ode lu’ Tovarășu, cum ai iubit o fată și ea a murit...
Poetul: Dar nu e adevărat, nu scriu poezii decît de cîțiva ani și nu mi-a murit nicio iubită, a plecat doar în Canada.
Leda: Baby, lasă-mă pe mine, că știu eu ce are priză la public și ridică raitingul ! După aia spui cum dormi pe sub poduri... Villon sur les pontes dă Avinion...alea, alea...
Poetul : Stau într-o casă mare cu grădină și pomi fructiferi.
Leda : Aici intervin eu, care îți descopăr talentu’ te-adun de pe drumuri, te public și te redau societății, că ești plin de talent, ești al dracului de cult, dar nu ai voință de creator! Apropo, unde-ți sunt manuscrisele ca să le dăm cît mai repede la tipar ?
Poetul: Într-un cufăr vechi în pod.
Leda: Ce romantic... trimit imediat să le aducă! Îți prevăd un viitor mișto: o să te scot în 100 000 de exemplare, o să fi pe rafturile tuturor librăriilor, pînă în toamnă aranjez cu gagii să iei marele premiu al criticii; pe urmă pînă la Herder nu e decît un pas( se ridică și pășește spre marginea scenei, ridică mîinile larg spre cer și declamă cu exaltare) Viena, Paris, Londra și hop! la Oslo, drept în aula academiei...iar eu alături de tine...fericiți, celebri, mînă în mînă !
Se aude o muzică adecvată ( Marșul din Aida) și 12 copii îmbrăcați în tricouri argintii și aripi de carton cu paiete, năvălesc în scenă; se înghesuie în jurul Ledei, se așează peste tot, curioși și obraznici.Leda vîslește din mîini, dirijînd cu o expresie extatică pe chip.
SCENA VII
Secretarul, intrînd agitat: Doamnă, vă caută urgent Comisarul !
Leda: Ce mai vrea și polițaiul ? I-am dat banii pe luna asta, i-am băgat și nevasta la bac și pe fiică-sa am procopsit-o cu o bursă în Anglia...
Intră Comisarul, într-o uniformă albastră, cu fireturi mari, albe și un chipiu înfundat pînă la sprîncene.
Se apropie mișcîndu-și brațele stînjenit.
Leda: Ce e dom’ șef, cu ce pot să fiu de folos admirabilei noastre forțe de ordine ?
Comisarul : Doamnă Leda, s-a petrecut o dandana ! Chiar acu’ un ceas, cînd veneam cu mașina din patrulare, să tot fi fost după prînz ,că luasem o fleică cu mujdei și mă ardea...( în timp ce vorbește el, Poetul se apropie tot mai mult întinzîndu-și gîtul)
Leda: Hai omule, spune mai în rezumat, ce arde ?
Polițaiul : A ars, e scrum de-acuma... tot... din garduri pînă în pod !
Leda, Poetul, Secretarul, în cor: Ce a ars?
Polițaiul( arătînd cu mîna spre Poet): Casa dumnealui !
Poetul: Manuscrisele mele !
Secretarul: Manuscrisele lui !!
Leda ( urlînd, acoperindu-i cu vocea pe toți): Manuscrisele noastre! ! !
Polițaiul: Scrum... totul ! Am și un suspect, îl știți bine...lucrează aici la televiziune...
Poetul se apropie de marginea scenei privind în gol.
Polițaiul: A recunoscut repede...că eu știu cum să-i iau...neglijență: a aruncat un muc de țigare printre niște hîrtii vechi din pod ...
Poetul : Manuscrisele mele ...
Leda: Hai nu te mai boci, scrii altele, o să ai toate condițiile!
Poetul(se așează în genunchi): Nu...era ceva irepetabil, o fîlfîire a aripei îngerului...dacă eu nu sunt pur, îngerul nu mai vine...
De sus, prinsă de un fir alunecă încet o lebădă uriașă, confecționată grosolan din polistiren și vată. Poetul își ridică ochii, scoate un strigăt gîtuit și se întinde pe podeaua scenei.
Toți admiră lebăda care se apropie grotesc de reală, suspendată deasupra capetelor.
Polițaiul doar îngenunchează lîngă Poet pipăindu-i artera carotidă.
Leda: Ce are ? Sensibili mai sunt și poeții ăștia, nu ca mine o femeie simplă, de la țară..
Polițaiul: Mort. Decedat. Expirat
Leda: Domle, ce de prost gust...acu’ și-a găsit și tipu’ să moară, cînd era în plină glorie ! ( către Secretar, oprit și el lîngă mort) Baby, sună urgent la cenaclu ălora...cum le zice...” Văpăi incandescente” și găsește-mi alt poet...da vezi, să nu aibe probleme cardiace ca ăsta!

CORTINA