Personaje:

CLIENTUL
SIMO
ANE-MARIE
CHICHI
LAERTE


Scena 1

Un café-net-bar. Monitoare de-a lungul peretelui, mese cu scaune, tejghea, raft cu băuturi. Clientul, echipat cu video-cască și tactilo-mănușă, surfează în neștire. Simo îndărătul tejghelei.

CLIENTUL (chicotește): Uau, mamă, ce am aici... Stai-stai, nici chiar așa, mă gagico! (icnește) Ei, fir-ar, asta mă întoarce cum are chef... Ia să vedem ce te faci acum... Uau! Are geniu fetița, îmi dă clase! Mor! (râde excitat)
SIMO: Măi-măi, s-a înfierbântat cocoșelul.
CLIENTUL (absorbit): Aaa, sorry, puicuțo, mă obligi să iau lasoul. A mea ești de-acum, nu-mi mai scapi. (dar înțepenește): Dumnezeule, înnebunesc, ce piele... O nimfă, nu alta!
SIMO: Ca să vezi ce pămpălăi bărbații ăștia.
CLIENTUL: Ooo, nu, nu acum, la dracu'! (pauză) Măi fato, abia mă excitasem... Mă rog, o.k., să zicem… Dar aici, unde-mi convine mie! E-n regulă, te aștept, pa.

Clientul se ridică, își scoate casca și tactilo-mănușa. Merge la bar.

SIMO (ștergând pahare): Ia zi... Acum cine mai era?
CLIENTUL: Să mor, Somo, o să râzi de mine, dar îți jur, l-am luat de-un picior pe Zeus. Da-da-da, cum ai auzit! Mai bine ar fi să tac, dar ce dracu, uite, îmi cântă sufletul, mă dă afară! Ah, Doamne, am știut de la început că-i EA!
SIMO: Nu zău?! Oho, atunci zi-mi-o iute, că-i tare!
CLIENTUL: Ai răbdare, nu mă lua repede. (apoi, patetic): Închipuiește-ți, dragă Simo… ne-am sărit unul altuia în brațe, m-a târât într-un Eden-Eden, unul ca lumea, nu făcătură de diletant, ci marfă a-ntâia, made in Hollywood. Iarba se lăsa sub noi convingător… foșnea blând, c-ai fi jurat c-o udase roua dimineții, pomii ne mângâiau trupul cu frunze plăpânde, izvoarele făceau bulbuci printre bolovani nou-nouți...
SIMO: Mirific! Mă înfior… Și?... Mai zi!
CLIENTUL: Ei, și-și… Ce, nu-ți ajunge? În doi timpi ne-am și dezechipat cu mouse-ul — îți închipui cum! —, ceva haios, ca-n scrimă. Rămăsesem goi-goluți, ne sorbeam din priviri... vibram, ce naiba... Eu tocmai îi strecurasem palma între pulpe și... (izbește furios tejgheaua) ... și fâs! Vrăjitoarea — ioc. O ștersese, cutra!
SIMO: Vai, sărăcuțul de el! Jenant, chiar…
CLIENTUL: Cică avea de rezolvat nu-știu-ce pe nu-știu-unde, zi și tu! (pauză) Dar fii pe pace, nu-i port pică, poate-i mai bine așa. Cum ar veni asta, să demarez în trombă, cu surle și trâmbițe, ca apoi, abia ajuns la mal, să-mi văd flota scufundată? Nu, mersi, nu ține. (pauză) O cheamă CHICHI. O fi ea un pic cam scoabă, dar în rest e o.k. — mătăsoasă, caldă, umerii mici, nurlii, de copilă...
SIMO: Aa, lăudabile sentimente! De unde era tipa?
CLIENTUL: Ei, de unde... de pe-aci, din oraș. Dar ce, mă vezi umblând după potcoave? Ne vedem la șase fix, aici, la tine.
SIMO: Zău, chiar azi? N-ai idee cât mă bucur pentru tine!
CLIENTUL: Þi-am zis eu, nu se știe niciodată! Încă de-alaltăieri totul îmi șoptea că voi fi altul azi. Crede-mă, numai EA mi-ar fi putut-o face, jur cu ochii-nchiși. Mă devastează de pe acum, o simt deja în tot trupul! (pauză) Hai, dă mi, te rog, un gin mare cu apă tonică.

SIMO îl servește. Clientul ia paharele și se întoarce la PC.

CLIENTUL (fredonând): „O, baby, baby... just a child, a crazy girl...” (ceva îl surprinde) Hopa! Interesant… Nu, nu-i de lepădat.. promite... Ce naiba, o gazelă rătăcită? Mmm, n-aș prea crede... (pauză) Ba chiar invers, că prea își flutură fundulețul... (chicotește) U-uu! Sunt aici, haioasă amazoană, nu dincolo! Hohoho, știam eu, penisurile verzi cam șochează, nu zic nu... Ce, viteazo, nu-i prea simpatic crocodilul meu?
SIMO (răbufnește): Ștoarfa! Păi după ce-mi umblă ea…!
CLIENTUL: Ahaaa, nițică strategie?... Adică să te fugăresc, cred. Se face, se face, dacă te sur-excită... (binedispus, șarjează): Aoleu, alertă de gradul unu, ambuscadă ca la carte! Săriți, fraților, mă devoră femeia-pirhana! (râde ca gâdilat de cineva)
SIMO (agasată): Ceva mai încet, clientule, că nu suport agitația. Fii rezonabil și tu, altfel te deconectez!
CLIENTUL (la fel de absorbit): O, da, așa merge, încetișor... merge la sigur... Mă scufund, plutesc… e cald, numai bine să-ți mângâi meduzele... (gâfâie) O, da, da, așa mi-e perfect, divino...!
SIMO: Ce dracu', ăsta-i nebun?! Doar n-are de gând...
CLIENTUL: Oo, nu, nu-mi întoarce spatele, scumpă Ane-Marie! Þi-ai găsit momentul... Care dracu' îndatoriri? Și taman acum? Așteaptă o secundă, pentru Dumnezeu!...
SIMO: Normal, măcar ea să aibă capul pe umeri.
CLIENTUL (se ridică trântind tactilo-mânușa): Mânca-v-ar iadul de gloabe!

Merge la bar și încalecă îmbufnat un scaun.

SIMO: Hai, zii, care-i necazul... (tăcere) Îmi spui?
CLIENTUL (iritat): Schimbă!
SIMO (amuzată): Și asta ți-a făcut-o?
CLIENTUL: Un rahat! Mă bântuie femeia, Simo, ăsta-i blestemul meu. Și același gen de femeie! Un supliciu! E piatra mea de moară, n-am încotro. Uite și cretina de ANE-MARIE... Cică se dă în vânt după puțin dezmăț, dar tot ea fuge ca de tămâie când îi aduce omul ceva autentic, nemânjit. Ce mai, lemn-tănase! Oricum, strașnică muierușcă, ia totul dintr-o lovitură. Ehe, știe preabine c-o să mă aibă, că n-o voi împiedica.
SIMO: Ei lasă, lasă, pe mine nu mă duci. O vrei tu, se simte... Dar atunci... cu CHICHI cum rămâne?
CLIENTUL: Care? A, Chichi... Aia-i altă mâncare.
SIMO: Zi-i mâncare, zi-i cum vrei, dar cu ea te întâlnești azi.
CLIENTUL: Ei, cum să uit… De fapt, mă văd cu amândouă.
SIMO: Chiar că n-ai ce face. Serios?! Nu-mi spune că tot aici!…
CLIENTUL: Și ce dacă, Simo? Eram și eu curios.
SIMO: O să vezi, vei fi feliat, sfârtecat, tocat.
CLIENTUL: De ce? Vreau doar să le văd. Iau ce-mi convine, atât.
SIMO: Ai cuvântul meu, ajungi surcele. Păi gândește-te, oare n-ar avea dreptate și ele? (pauză) Ce zici, încă un rând?
CLIENTUL: Adevărul e că prea ușor n-o să-mi fie. (se caută prin buzunare) E-n regulă, dă-mi încă unul, și tot cu apă tonică. (apoi, conspirativ): Numai că, please, în alte pahare!

Femeia tace. Se apleacă, umblă sub tejghea, scoate un pahar, i-l arată, apoi îl umple cu băutură. Clientul ia paharele și se întoarce la tastatură . Muzica localului.

SIMO: Un falit, ca toți clienții mei... Și ce-aș vrea? Un amețit, un ratat! Acasă la el, precis dezastru... Șosete gata „apretate”, zvârlite pe sub pat, baia trăsnind a hoit de pisică, florile uscate în ghivece, praful de-o palmă pe mobilă, gândacii pârâindu-ți sub talpă, molii înfipte în mochetă și draperii, ca miriștea...
CLIENTUL (chiuie): Iahuu, uite că se pricepe gagica! M-a adulmecat ca ogarul, de la distanță. Ce mai, nu-i începătoare pițipoanca...
SIMO (agasată): Mă calci pe nervi, amice...! (se resemnează) Parcă am cu cine... Noroc că e simpatic.
CLIENTUL: Pune odată mâna, gagico, ce te codești?! Aici, hai, nu mă fierbe ca pe-un crenvurșt!
SIMO: Amărâtul! În ce cloacă se tăvălește... Târfe animate, târfe cu ținta pe orificii, vampe de frecat cu mouse-ul! Dacă setezi ce trebuie — gata, gagici la discreție. Ai tot ce-ți trece prin cap: piele și os, obeze, scunde, păluge ori clăpăuge, blonde, brune, roșcate, asiatice cu șolduri înguste sau late, punkiste, mooniste, daoiste... Păi da, saitiștii se îmbogățesc pe seama idioțeniei ăstora, ei speculează tot ce mișcă. Cârligul ți-l pun la îndemână, sub nas! Dezmățate la orice oră, după chef, iar tu te destrăbălezi cât îți permite dispozitivul și contul... Și pe lângă asta, avantaje cu ghiotura: nu tu sida, nu tu sifi, nu tu amprente... Parcă-i mare scofală să te dai Prima Doamnă! Tot așa bine poți fi Cleopatra, Madame de Pompadour, șefa de harem a lui Bin Laden sau oricare-ți convine. Cum dracu’ de nu pricepe atâta lucru? Numai un retardat se mai convinge prin pusul degetului. (apoi cu lehamite): „Marea, epocala lui dragoste”! Ce să mai zic... Tot vorba lui: gloabele globalizării!

Scena 2

CLIENTUL (avântat): Simo, scumpă Simo, ACUM CHIAR MI-A BÃTUT CEASUL!
SIMO: Nu zău? Mai scutește-mă, n-am timp de tine.
CLIENTUL: Nu, Simo, n-ai să-mi întorci spatele. Știu ce vorbesc. Este EA, ți-o jur, nu mă mai înșel! E diferența dintre monument și kitsch! Și cât de orb am fost până azi, mi-e rușine.
SIMO: Adică… alta, zici? Te-a convins? Ok, admit, o fi EA, dacă ție-ți pare...
CLIENTUL: N-o să mă crezi, dar pe cuvânt, mi-a zis pe nume!
SIMO: Tu vorbești serios, văd... (zâmbește) Păi unde erați voi, nu pe net? Acolo până și eu, afoana, ți-aș putea afla numărul la chiloți.
CLIENTUL: Ei, rahat! Doar nu-ți închipui c-aș intra eu online fără cagulă. Ce dracu’, SIMO, de parcă n-ai ști… Chestia e că nu mi-a zis „Bigger”, ci m-a luat pe numele mic.
SIMO: Tot naiv! Prezervativele astea digitale ți le sparge și-un mucos.
CLIENTUL (trântind paharul pe tejghea): Termin-o odată, ce ai?! Aha, tu de fapt nici n-ai chef să mă-nțelegi. Bravo, așa-mi trebuie dacă îmi descarc sufletul unei complexate!
SIMO (șocată): Ce, ce-ai spus…?!
CLIENTUL: Da, de la obraz ți-o zic: o curvă bătrână care-a tras pe dreapta, na! Nu, baby, nu-ți face iluzii, este ceva ce pute de la o poștă. Te roade ciuda că nu mai dă nimeni vreun ban pe carcasa ta afumată. Crud adevăr, dar altul n-ai. Nu ți-a rămas decât să-ți jecmănești clienții ținându-le cică de urât. Haida-de… (pauză) Zău dacă știu ce m-a apucat, că altul mai deștept nu și-ar pierde timpul cu una ca tine.
SIMO (distrusă): Doamne, ce proastă sunt!… Mizerabilul…
CLIENTUL: Vai, Simo, le pui și tu la inimă… Știi ce? Vezi-ți întâi de interes și profită cât mai poți.
SIMO (cu capul în mâini): Ah, canalia…
CLIENTUL: Oho! Mă și mir că nu-mi arunci cu ceva în cap. Chiar așa, de ce n-o faci? Că pahare și sticle ai berechet. Și nu-ți face probleme, azi sunt dispus să suport orice, oricât și din partea oricui. Doar am găsit-o, Simo, că de rest mi se-ndoaie. (face o piruetă) Zău, nu auzi? Am găsit-o!
SIMO: Ești jalnic, gagiule. Hai, cară-te.
CLIENTUL: Din păcate nu pot, am întâlnire. Iar consumația… Ar trebui onorată, parcă. Ce zici?
SIMO (țipă): Mă f... în banii tăi. Cară-te!
CLIENTUL: Chiar așa, profesionisto? Atunci mai întâi omoară-mă, că de plecat tot n-o să plec.
SIMO: Asta o să și fac, lepădătură! (aruncă o sticlă în direcția CLIENTULui) Afară cu tine! (aruncă alta) Fii blestemat, canalie! Pramatie! Vagabondule!

Barmanița aruncă cu ce-i cade în mână. Sticle, pahare sparte.

CLIENTUL (ferindu-se): Oh, da, așa, eterna-mi recunoștință, scumpă Simo! Desigur, nu poți pricepe, căci doar n-o faci intenționat, dar tu-mi pui acum sub picioare un covoraș fermecat: viitorul meu. Da, tu îmi dai aripi! Grație ție și numai ție, destinul meu tocmai a dat colțul străzii. Privește-l: BANG!

Ușa intrării se deschide, făcând loc unei siluete feminine.

CHICHI (aplaudă): Fantastic! Marfă! Asta da originalitate!

Scena 3

Tirul încetează. Cei doi își îndreaptă atenția spre persoana nou venită.

CHICHI: Vai, n-am vrut, continuați vă rog, nu mă luați în seamă.
CLIENTUL încalecă taburetul de lângă tejghea. Nou-venita alege o masă.
SIMO (cu solicitudine): Nu veți regreta că ne-ați ales. Așadar cu ce vă putem servi?
CHICHI: Deocamdată un nectar... Ba nu, o cafea. Tare și fierbinte! Mai încolo văd eu… depinde. Ãă… (caută cu privirea) Ceas nu aveți pe-aici?
SIMO: Vai, cum nu… (își consultă ceasul-brățară): Șase fără douăzeci!
CHICHI: Mersi. (apoi sieși) Ah, tipa mă irită! Să mor dacă n-aș zgâria-o puțin. Sper să rezist încă cinșpe minute…
SIMO (măturând cioburile): Aiurita asta precis îl așteaptă pe el! Ce să fac, să-i trag una?… Mai bine o las moartă, nu-i treaba mea.

Scena 4

În local răsună „La Belle Dame Sans Regrets”. Intră intempestiv o femeie cu cască de motociclist, pe cap, geacă țintuită și mănuși până la cot. Se trântește obosită la o masă.

ANE-MARIE (strigă): Mie o „Guiness”!
SIMO (în fugă): S-a notat, doamnă! Altceva?
ANE-MARIE: Atât. Ba nu, adu și-o vodcă mică. Și-ncă ceva… Aștept un tip în jur de 1,80. N-ai scanat vreunul învârtindu-se pe-aici?
SIMO: Știu eu… Au fost cam mulți.
ANE-MARIE: Mă rog. În tot cazul, împușcă-mă când apare tipul. Ce zici?
SIMO: Nici o problema, poți să-ți bei în liniște „dinamita”.
Scena 5

Prin ușa întredeschisă își face apariția un alt personaj. O mantie lejeră, o fustiță provocatoare, de ultima modă. Cele două coapse lungi, strălucitoare, se termină prin niște botine cu toc extrem de subțire. Toate în culori violente.

LAERTE: Hello la toată lumea! (face turul barului) Îmi place la voi, chiar foarte mult! Aici mă simt mai puțin agresată ca-n centru. Da, e chiar tare fain, creează intimitate. E nemaipomenit un refugiu ca al vostru în nebunia orașului! Mă mir cum mi-ați scăpat până acum. Zău, de unde-ați răsărit?
SIMO: Bine, lasă fanfara. Ce comanzi?
CHICHI: Ooo, dar e scandalos să tratezi clienții așa!
LAERTE: Frumos din partea ta, dar las-o-n plata Domnului, că-s obișnuită.
CHICHI: Ba nu, asta-i mârlănie. O s-o reclam!
ANE-MARIE (amuzată): Cui s-o reclami? Ha! De-am avea cu toții nazuri de justițiar…!
SIMO: Sictir, gagicilor, mi se rupe de măcăneala voastră! (strigă cu năduf la client): Mișcă-ți curul, gagiule, ți-au venit pretendentele!
CHICHI: Ahh, îi scot ochii!

Celelalte două îi stăvilesc elanul punitiv.

CLIENTUL (cu casca și mănușa puse): Cee? Ai zis ceva, Simo?
SIMO: Fă-te-ncoace, nesimțitule, că tu ai inventat tipele astea.

Scena 6

Clientul se scoală și se apropie.

CLIENTUL (intimidat): Ãăă…. S-a făcut deja șase?… (își consultă ceasul) Credeam că nu-i decât… (amuțește de surpriză descoperindu-le pe cele trei): Chiar așa, cu mine aveți … mă căutați?…

ANE-MARIE: Da, dragă „Bigger”, văd c-ai cam încurcat borcanele cu noi.
CHICHI: Uau, știți ce-a făcut ăsta? Fraierul a băgat reply all în loc de reply!
CLIENTUL: Dracu știe, poate chiar asta am făcut… Ei și ce! Apropo, dumneata am impresia că ești… Ane-Marie, nu?
ANE-MARIE: Mă impresionezi, scumpe Bigger, nota zece! (se apropie insinuantă de el) Măi, măi, ia să-ți vedem și celelalte talente
CHICHI (se repede): Și eu vreau să-l văd! Sunt CHICHI, dragă Bigger... Chichi! Aia capturată cu lasoul și… (râde copilărește) fiorosul tău „crocodil”.
CLIENTUL (ca amețit): Adevărat? Ești chiar tu?
LAERTE: Ascultați, fetelor, dacă am picat toate deodată, atunci măcar să-l împărțim frățește. (îi pipăie clientulLui bicepșii) Ei da, se simte, are fibră băiețelul! Poate-ți aduci aminte, Bigger, cine sunt… Ei…? Laerte, cea cu spuma de ras…
CLIENTUL: Zău? A, da, cu tine am fost ieri… Într-adevăr, erai nostimă cu atâta spumă pe tine. Pe umeri, pe sâni, pe pântec, pe fese. Era grozav, semănai c-o savarină.
LAERTE: Mie-mi spui? M-ai înfulecat ca un adevărat macho! Muream de râs. Mă lingeai centimetru cu centimetru, erai mortal, ha, ha, ha! Chiar credeai că-i frișcă!
CHICHI: Ce prostie! Crema de ras e amară și-ți beșică limba.
ANE-MARIE (pipăindu-l în continuare): Ce tâmpenii emiteți voi acolo! Pe el nu spuma l interesa la ora aia… Așa-i că nu, scumpule…?
CHICHI (timidă, CLIENTULui): Dacă te rog… N-aș putea pune și eu degetul?
CLIENTUL: Poți, cum să nu, poți. Acum sunt cel real, convinge-te.
CHICHI (atingându-l): Uau! (repetă gestul) Uau!
LAERTE: Mofturi! Fii deșteaptă, dragă, și profită ca lumea. Uite la mine… (se apucă să-i maseze CLIENTULui spatele cu mișcări lente, avansând treptat spre fese) Oh, Bigger, Bigger, cât de puternic, cât de sălbatic îmi pari…
CLIENTUL: Nu-i rău deloc, te pricepi, dar propun s-o lăsăm pentru mai încolo, în cadru intim.
ANE-MARIE (lui Laerte): Are totuși dreptate, nu se făcea să tăbărâm cu toate pe el. Ca primă venită, onest cred c-ar fi să mi-l lăsați un timp numai mie.
CHICHI: Asta spune-o lu’ mutu’! Dar ce, eu nu contez? (apoi lui Simo): Pe bune, barmanițo, hai fii dreaptă și zi: care-a fost prima la întâlnire: nu eu?…
SIMO: Nu mă bag. Rezolvați-vă singure. Eu am treabă.
LAERTE: Zi-le că prima pusă pe drumuri am fost eu, ce mama dracului! (apoi clentului): Hai, nu te mai fandosi și tu, spune-le cum ne-a fost înțelegerea!
CLIENTUL (ieșindu-și din fire): Vă trimit undeva pe toate trei! Eu nu aparțin nici uneia, să vă fie clar, auziți?! Și de-acum, că v-am văzut mutrele, nici nu mă mai interesați.
ANE-MARIE: În cazul ăsta, iartă-mă, tinerelule, dar ești bădăran!
CHICHI: Cum adică, Bigger, după toate câte s-au petrecut între noi?…
LAERTE: O soluție inspirată. Te felicit, trigamule!
CLIENTUL: Ce-am avut de spus am spus. SIMO, trece-mi nota în cont… Pa!
SIMO (oțărâtă): Ca ce chestie mă lași cu astea pe cap?

Clientul părăsește barul cu mâinile în buzunar.

Scena 7

În local răsună distorsionat același „La Belle Dame Sans Regrets”.

SIMO: Măi, fetelor, mai serviți ceva? Ei, dacă nu, atunci valea, pa! Haide, zborul!
CHICHI: Cred că visez! Mizerabila asta ne ia drept femei de stradă?!...
ANE-MARIE: Chiar c-ai depășit limitele, tipo! (se apropie amenințătoare de bar) Nu ți-ar strica o mică lecție, ca să știi cu cine ai de-a face…
CHICHI (i se alătură): Chiar c-ar merita să-i scoatem puțin ochișorii!
SIMO (ridicând receptorul telefonului): Atît vă mai spun: ștergeți-o acum sau chem paza!
ANE-MARIE (apucându-i încheietura): În locul tău eu n-aș face-o…!
CHICHI (înfierbântată): Ce mai stai? Dă-i peste bot îngâmfatei, stâlcește-i mutra! (își trântește peruca blondă, punându-și repede mănuși fără degete și o cagulă) Până aici ți-a fost, boarfo! (încearcă s-o dea la o parte pe Ane-Marie) Te rooog, lasă-mă c-o fac eu…
SIMO (apucă gâtul unei sticle): Dacă-i așa, mă pot apăra și singură, ce vă-nchipuiți voi!?
ANE-MARIE (descumpănită, privește noua înfățișare a fetei): Stai, măi, așa… De unde dracu’ ai apărut și tu aici?! (îi smulge lui Chichi cagula): Aha, farduri de târfă… Nu-mi pot crede ochilor!…
CHICHI (fâstâcită): Hei, ce te-a apucat… Ne știm de undeva?
ANE-MARIE (cade stoarsă pe primul scaun): Mă crucesc, că atât mi-a rămas… Nu, nu, crede-mă, dar ce-mi faci tu acum, aici, Chichi, întrece orice imaginație...

După care, total scârbită, Ane-Marie își scoate peruca, geaca de piele și mănușile cu ținte metalice. Urmărind-o ca pe-un spectru, Chichi se trage înapoi. Nu mai puțin tulburat și el, Laerte se întoarce cu spatele.

ANE-MARIE: Da, într-adevăr, eu sunt prima vinovată. Ar fi trebuit demult să termin cu escapadele astea… Cine dracu o pricepe de ce m-oi fi amăgind cu apetitul meu sexual, nu știu… Ba știu, și încă foarte bine știu! M-am răs-copt, adio feromoni, ăsta e adevărul, numai că mi-e greu, tare greu să-l înghit… (observă „fuga” lui Chichi): Ce-i, fato, te dezgust, așa-i? Nu te așteptai să mă-ntâlnești în astfel de locuri. Hm… (schițează un zâmbet) …darămite eu! (pauză) Dar ia spune, nu-i așa că pot fi și dură dacă vreau?
CHICHI: Oho, da, peste așteptări, mami…
ANE-MARIE: „Da, mami”… Ca să vezi, încă îți mai sunt mamă. (apoi, agresiv, asistenței): O, voi, sărmani voyeuri, cum vă mai menajați voi rufăria sentimentală! Niciunul nu s-ar da în lături să mi-o scuipe verde-n obraz, niciunul nu s-ar lega la cap c-o lebădă ce-și cântă prohodul. Niciunul, desigur! Ba, una peste alta, unicul meu copil — adică tu, Chichișor —, îmi confiscă până și relicvele tinereții, îmi poartă bluzele, fustele, pantofii, perucile și fardurile, gândind așa: „ei, la ce-i folosesc ele bietei mămici?”… (o țintuiește pe Chichi): Nu, drăguțo, nu te condemn, nici n-ai putea gândi altfel. Și trebuie să recunosc, ai pornit-o în trombă, mai devreme ca mine… Te descurci binișor, se vede. Ce, că niște silicoane nu ți-ar strica? A, păi dacă-s scumpe nu-i nimic grav, draga mea; sutienele pot fi umplute și cu batiste. Cum adică arăți a copilă? Mare scofală, cu rujul și fardurile mămicii obții efecte nemaipomenite!
CHICHI: Zău, mamă, într-un fel tot trebuia să învăț meseria de femeie... Cu tine n-aveam șanse. Ce vrei, mă dau și eu mare pe net, măcar acolo.
SIMO: Cum să nu, chiar și aici, pe viu!
ANE-MARIE: Te rog, nu te băga. Simple probleme private.
SIMO: Aha. E-n regulă.
LAERTE (sarcastică): Simple ca-n toate familiile onorabile! (lui Simo, făcând cu ochiul): La fel de onorabile ca și mine când spun: „fii bună, înc’o votcă!”.
CHICHI (postată în fața lui Laerte): Ascultă, „madam-muscă-n-ciorbă”, nici mama, nici eu nu discutăm cu cele de teapa ta, așa să ști!
ANE-MARIE: Bine punctat, draga mea.
LAERTE: Dar pe net parcă ați jucat altă carte, și încă nebănuit de convingător…
SIMO (chicotind): Punct ochit, punct lovit!
CHICHI: Și ce dacă… Treaba noastră!
ANE-MARIE: Nu dăm socoteală nimănui. (începe echiparea: perucă, geacă, mănuși, cască) Pregătește-te și tu, Chichi, plecăm. Nu-i bai, să ne fie de învățătură și să nu mai acceptăm întâlniri prin locuri dosnice.
CHICHI: Da, mami, mă pregătesc. (se aranjează ca la început) Și ticălosul ăla de Bigger, lasă că tot îl prind eu…
SIMO: Aiurea, fato, tu nu-l cunoști. Mai ușor câștigi Roland-Garosse-ul decât să-l educi pe el.
ANE-MARIE: Ești gata? (lui Simo): Þi-am lăsat banii pe masă. (apoi către Laerte, care stă cu spatele): Cu neisprăvitul de Bigger să se spele pe cap cine-o vrea. Să-l moștenească sănătoasă, ducă-se! ((râde, luând-o de mână pe Chichi) Hai, puișor, acasă! Ora de educație sexuală-i gata pe azi.
CHICHI: Merg, dar stai un pic, mai am ceva… (îi expediază lui Laerte un picior în fund): Asta ca să simtă și ea părerea noastră despre târfe de doi bani.
LAERTE (furioasă): Eu, târfă?!! (se repede la fată și o înșfacă de ureche) Mai degrabă asta vei fi chiar tu de-o să te mai întâlnești cu perverșii net-ului prin baruri dubioase!
CHICHI: Mamăăă!
ANE-MARIE: Hei, hei, curva dracului! Las-o-n pace pe fiică mea!
LAERTE: N-ai văzut? M-a lovit cu piciorul! Și să nu mă faci pe mine curvă, auzi?! Numai tu i-ai băgat-o și asteia-n cap.
CHICHI: Nu zău! Atunci ce naiba ești tu?
LAERTE: Binee, uite ce sunt… (și Laerte o trage mai tare de ureche)
CHICHI: Mamăăă!
ANE-MARIE: Te omor!! Las-o imediat, lepădătură!

Autoritară, Simo se bagă între ele.

SIMO: Nu, nu aici! Poftiți afară. Vă bateți acolo cât aveți chef, dar nu la mine-n local!

Scena 8

LAERTE: Parcă am cu cine? Ar însemna să-mi fac rău singură… Și pentru ce? Am pus-o la punct pe fiara asta mică, nimic mai mult. (dă cu mâna a pagubă și se duce la masa ei) Ca să vezi ce înseamnă „familie onorabilă”!…
ANE-MARIE (descumpănită): Cum-necum, draga mea, însă e ceva în ce spune… La o adică i-aș da dreptate. Poate îi dau… Mai bine hai acasă, Chichi
SIMO: Era și timpul.
CHICHI: Uite așa, nu vin. Tu m-ai spionat, mamă! Precis îmi umbli prin chat-uri, și nu e deloc fair ce faci. Aaa, de fapt asta și urmăreai: să-mi strici întâlnirea cu Bigger!
SIMO: Nu, că-i prea de tot…
LAERTE: Ei, te-ai convins, Ane-Marie? Uite pe cine ai crescut: îți calcă pe urme!
ANE-MARIE: E fiică-mea, ce vrei tu!?
LAERTE: Recunoaște, ai crescut-o ca pe-o bălărie. Tare prost.
CHICHI: Auzi cine vorbește!… (sfidând-o pe LAERTE): O curvă! Marfă expirată!
ANE-MARIE: Hei, gata, am terminat! Ne retragem, Chichi.
SIMO (mai mult sieși): Hai, caramba, că-mi ajunge pe azi…!

Scena 9

Imaginea barului dinspre autostradă. Clientul se plimbă de-a lungul trotuarului, apoi se așează pe bordură. Prin fața lui vuiesc mașini. Clientul le dă cu tifla. Ane-Marie și Chichi ies din bar și pleacă fără a-l observa.
Iese și Simo, circumspectă. Îl descoperă pe client.
SIMO: Ce dracu cauți, omule, acolo… N-ai plecat?
CLIENTUL: După cum vezi.
SIMO: Rușine! Ai spălat putina și mi-ai pasat mie nebunele. Mă mir cum de nu mi-au spart vitrina, că le și vedeam făcând-o.
CLIENTUL: N-am rezistat. Iartă-mă, Simo.
SIMO: Totdeauna cedezi primul?
CLIENTUL: Da, așa e, nu țin la frecătură. Ai de-a face cu un looser, încă n-ai observat?
SIMO: Exact, un amărât! Ca atâția alții, fugi cât poți de tine.
CLIENTUL: A, nici poveste, Simo. Mai degrabă mă duc singur cu preșul. Crede-mă, clachez în fața răspunderii. Ãsta mi-e handicapul, ce să fac… Pe mine mă termină, mă întoxică gândul la ce urmează mâine, poimâine, la ce-o să mănânc, cui mai datorez bani… Zi-i cum vrei, dar n-am chef să fiu sacul de nisip de care se împiedică lumea.
SIMO: O, mai lasă-mă, știu textul: „mai bine mort decât în comă!”
CLIENTUL: Poate.
SIMO: Pe dracu „poate”! Te-am mirosit eu. Þie-ți crapă buza după drog. Păi sigur, te-ai vrea neapărat înger, total insensibil, plutind deasupra lumii.
CLIENTUL: Și ce dacă, te-ar deranja?… Doar mă întorceam din Purgatoriu! „Ooo, dar mi-a făcut mare plăcere!”, „N-o să vă uit așa ușor”, „O ilustrată? Vai, desigur, cu mare…”
SIMO: Las-o frântă, frățioare „Bigger”. Mai bine te-ai gândi bine dacă n-ai uitat pisica-n baie. Acum pe bune, ții vreuna pe acasă?
CLIENTUL: Ei, pisici… Și-ți folosește dacă-ți zic?
SIMO (în dificultate): Să zicem.. În fine… Până una-alta, vezi că ești așteptat în sală.
CLIENTUL (ridicând capul): Ce… Alta?
SIMO: A, nu, calmează-te, e tot aia „policromă”. Numai că, te avertizez, bag mâna-n foc că-i vreun travestit…!

În ușa localului, discret, apare Laerte.

CLIENTUL: Tu mă omori! LAERTE… homo?! Măi să fiu, îmi dă frisoane...!
LAERTE (timbru masculin): Mai repede m-aș împușca eu. Ce dracu, omule, te știam intrat în joc, parcă… Ai folosit protocolul secret, simbolurile, mi-ai făcut avansuri ca la carte și… iată-mă-s. (lovește cu mâna aerul a lehamite): Dar câte nu-s posibile într-o lume fățarnică! (pauză) Știți ceva? Haideți amândoi înăuntru, c-aș avea o vorbă pentru voi… (intră „el” primul)

Clientul și Simo, nedumeriți, intră și ei în local.

Scena 10

Sonor: „La belle dame sans regrets” se întrerupe de două-trei ori, momente când Sting pufnește și râde.

LAERTE (azvârlindu-și botinele-cui): Lua-v-ar dracii, m-ați torturat destul pe azi! (încalecă un taburet, trântindu-și peruca pe tejghea): Hai repede, iubito, un scotch dublu!
SIMO (privindu-l ca pe-o calamitate): Nu zău… Știi ceva? Tu tot a ciocănitoare trucată vei aduce, oricât te-ai căzni să pari altul. (îl servește)
CLIENTUL: Zău, pe bune, amice, tu chiar aveai de gând să-mi schimbi orientarea luându-mă drept un… nătărău?
LAERTE: Se mai înșeală omul, ce vrei... (pauză) Poate-ți Sună a gogoriță, dar nici eu n-am ajuns prea departe. O prima tentativă, deocamdată… Ca și acum, ca și ntr-o serie de alte treburi mie nu-mi mai ieșea nimic. Dar absolut nimic! Iar ideea asta mă obseda de-a dreptul! Înfiorător cum mă plictisea tot ce făceam odată ajuns acasă: același rol insipid de părinte iubitor, aceleași îndatoriri de cap de familie model, aceleași bancuri picante șoptite la culcare nevesti-mi… (pauză) Și naiba știe, totul părea ca și rezolvat în virtualul net-ului. Cine s-ar fi gândit la încâlceala de-astă seară…!
CLIENTUL: A, mersi, m-ai găsit pe mine să-ți schimb cursul vieții. Sunt mișcat!
SIMO: N-ai ce face, CLIENTULe, ești bărbat șic! Tentezi, ispitești! (râde)
CLIENTUL: Hopa! Simt acul geloziei, SIMO.
SIMO: Pe dracu.
LAERTE: Așa și e, de ce aș minți… m-ai atras. De fapt, cine altceva să-mi fi inflamat mie erotismul?... Păi mă aflu unde mă aflu!
CLIENTUL: Auzi, „erotism”! Ascultă, Mr. Webgay, pntru mine erai o pipiță ieșită la agățat, atât — subliniez asta. Rolul în travesti, drept să fiu, te prindea de minune, așa că m-am înfierbântat și eu, ca bărbătușul... E ceva nefiresc aici? De sedus, însă, iartă-mă, nu mai poate fi vorba, din moment ce...
LAERTE: Oh, Bigger, dar am fost sinceră!
CLIENTUL: Adică „sincer”.
LAERTE: Mofturi. Ce contează e că ne potrivim în multe, măi băiete! Adu-ți aminte, ne displac ceremoniile, amândoi fugim de ipocrizia convenției, detestăm bufetul-express, suptul dinților, scobitorile, hingherii…
SIMO: Măi-măi, dar departe ajunseseră micuții cu gânguritul! Mă întreb și eu, așa, din afară…
CLIENTUL (i-o taie): Fă-o moartă, Simo, nu e cazul. (iar lui Laerte): Ești nemaipomenit, dom’le! Pricepe și tu că-s doar niște opțiuni generale, vagi, ca pentru parcuri de distracție! Că ne-am făcut puțin de cap, crezându-ne „cuplul providențial”? Apă de canal, din moment ce nu mi-ai spus ce orientare aveai.
LAERTE: Ei… răbdare, iubitule. Ce-ți rezervă viitorul, asta n-o vei ghici vreodată …!
SIMO: Să mor, nu alta! „Iubitule”!…
LAERTE (înfruntând-o pe Simo): Ce, pentru că vin cu altă ofertă? Normal să nu-ți pice bine — deh, posesivitatea femeii! Eu, neînsemnatul de mine, m-aș încumeta să-i ofer, de pildă… puțină siguranță, puțină intimitate, comoditate și, în primul rând, lipsa de riscuri. Unde mai pui că am și suficientă experiență în întemeierea căminului funcțional, bazat pe înțelegere...
CLIENTUL (răvășit): Ajunge, că pleznesc! M-am văzut și scos la licitație…! Doamne, în ce budă mă bălăcesc, nu mai suport… Trezește-mă, te implor!…
SIMO (se apropie de el): Nu, CLIENTULe, lasă… Mă doare că eu te am vârât în tevatura asta.
CLIENTUL: Tu…? Ași, n-aveai motiv.
LAERTE: Oricât ați suci-o, prieteni, vinovatu-s tot eu! Un mic sfat: stați frumos deoparte. Mi-o asum în întregime.
CLIENTUL: Mamă, ăsta-i dus! Ce, Sancho, crezi că ne îmbeți cu apă distilată? Și, la o adică, parcă EU ți-am dat întâlnire aici...
SIMO (lui LAERTE, apăsat): În tot cazul, nu pentru ce-ți închipuiai tu!
LAERTE: Într-adevăr, amuzant... Vinovăția-i prin urmare discutabilă! Bun… Voi aveți conștiință. Ei bine, eu nu. De când mă știu m-am amăgit că de jur-împrejur toate-s exact cum mi le imaginez eu. (pauză) Hai s-o duc până la capăt… Nu știu cum s-a întâmplat, dar până la urmă mi-am alcătuit una dintre cele mai onorabile familii din oraș. Mă rog, aveți dreptate — o familie de ochii lumii. Pare inechitabil — ce, s-ar fi cuvenit poate unuia merituos… Dar spuneți-mi, e-o vină chiar atât de absurdă să-mi fie groază de părerea alor mei, a lumii căreia i-am învățat de mic tabu-urile? Și la urma urmei n-am ce-mi reproșa: mă comport de regulă cuviincios, în spiritul moralei creștine. (pauză) Ah, Doamne, de ce oare n-am avut eu un fiu?… Aș fi avut, desigur, cu cine urca pe munte, merge la un rugby, la prins broaște… Ce mai, alt orizont! Și de ce nu, poate așa nu m-aș fi retras în mine…
SIMO: E clar, tu ai o fiică, ți-o citesc pe față. Putem să știm și noi cât e de măricică?

Scena 11

Ușa intrării este deschisă violent și apare Chichi. Automat, Laerte se întoarce cu spatele.

SIMO (sare ca arsă): Nu, puștoaico, să-ți iasă din cap, aici nu-mi vii cu scandal! Dacă nu te-a scărmănat maică-ta când trebuia, eu n-am de gând să-ți suport…
CHICHI (triumfătoare): Deci e cum v-am zis: Bigger-Mare-Brânză s a întors la locul crimei!
SIMO: Fii atentă cum vorbești!
CLIENTUL: Crede-mă, bebelușo, nu ți-ar strica vreo doi ani pe tușă. E riscant să te arunci în treburi d’astea cu capul înainte.
CHICHI: Texte. Un ramolit! Ce dracu oi fi găsit eu la babalâcul de tine?… Sau ce, te pomenești c-am dat de-o babă din-alea care tricotează la telefon ciorapi pentru nepoței. Dacă tot te interesează, află că-n clasa mea au mai rămas două virgine: Saly și cu mine. Ei da, mor de rușine! Păi ce-ți pasă ție…
SIMO: Ei, nici așa. Cel dezamăgit a fost el în primul rând! Nu-ntrebi de ce? Fiindcă se aștepta la mult mai mult dinspre tine, drăguțo. Oho, ceva serios!… Îmi vorbea chiar de iubirea lui cea mare, dacă ai chef să auzi…
CLIENTUL: Nu da buzna peste mine, SIMO, să știi că mă supăr!
CHICHI: Rahat! Unuia ca Bigger îi ordonă boașele lui de taur înfierbântat, altfel n-ar mai fi el. Ecuația e sinistru de simplă: își împroșcă feromonii drept la țintă, ca sconcsul, apoi scoate „mandolina” și… gata, te-a avut. Ce-mi spui mie, el colecționează câte scalpuri sângerânde îi vor mușchiii!
CLIENTUL: Asta precis ți-a șoptit-o mămica.
CHICHI: Pe dracu…
SIMO (ironică): Vai, nici pomeneală, o simplă coincidență! Ca să vezi ce soartă: amândouă, și deodată — dar absolut din întâmplare —, au râvnit același strugure acru! (râde zeflemitor)
CLIENTUL (râde și el): Acru ca-castravetele verde! Un crocodil verde și acru ca-cas-tra-vetele!
CHICHI: Nu, v-o interzic! N-o amestecați pe mama, nu-i de nasul vostru!
SIMO: Pe cine, pe resuscitata aia cocoțată pe-o mătură Harley-Davidson?!
CHICHI: Poftim?… Îmi jignești mama?? Þi-o voi plăti!
CLIENTUL (făcându-i cu ochiul lui Simo): Chiar! O treabă care cere neîntârziat revanșa. Așteaptă numai un pic… (pare a căuta ceva anume) Aveam undeva pe aici o armă de șapte milimetri… (deschide un sertar la ) A, da… Þine!

Clientul îi întinde lui Chichi un Beretta-brichetă, „retrăgându-se” apoi cu degetele în urechi.

CHICHI (învârtind „arma” în mâini): O, dar e grozav… Păi era și cazul, îmi lipsea o armă…
CLIENTUL: Ce mai aștepți? Armează și trage.
CHICHI: Ãăă… nu mă pricep.
CLIENTUL (acid): Aha, conștiința.
SIMO: Ei, pe dracu. Și-un țânc s-ar descurca. Zi, gagico, că ți-e frică!
CHICHI: Mie? Da’ de unde… ce frică… (ridică brațul și ochește)
CLIENTUL: Așa… Bravo! Felicitări! Acum ridică piedica... (așteaptă) Hai odată, că-mi pierd răbdarea.
SIMO: Până se hotărăște, eu am puțină treabă. (își face de lucru la bar)
CLIENTUL (lui Laerte): N-ai o țigară? (acesta îi oferă) Și… un foc?
LAERTE: N-am. Eu nu fumez.
CLIENTUL: Cu ce tertipuri umblați voi ăștia! Ok, mă descurc… (ia din mâna lui Chichi arma-brichetă, își aprinde țigara, apoi i-o înapoiază): Mersi, puișor. Aaa, degeaba transpiri tu! Fii atentă, dacă nu apeși repejor pe trăgaci, rămâne maică-ta nerăzbunată.

Enervată la culme, Chichi trântește falsul pistol.

CHICHI: O turmă perversă, asta sunteți! Niște grețoși! Mi-e silă, nu mai suport… (se lasă în genunchi și plânge)
SIMO: Ete ce sensibiloasă!
CLIENTUL: Pierdere de vreme, fato, nu mai ține vraja.
LAERTE (apropiindu-se de CHICHI): Nu, nu, voi n-o cunoașteți. Pe ea chiar o doare! Dar ce să ceri unor mitocani… Oh, Chichișor, cum de-am permis să te sălbăticești în halul ăsta…
CHICHI (ridicând capul): Ce-ți pasă!?… Cine dracu mai ești… (îl recunoaște): O, asta nu, nu se poate!! Ce se întâmplă, Doamne, cu mine azi?!…
LAERTE: Să plecăm mai întâi de aici. Îți explic acasă.
CHICHI (plângând în hohote): Da? Că mă urmăreai și tu?
SIMO: O, ba bine că nu, precis te urmărea… (râde)
LAERTE: Nu-i vezi? Ãștia ne bălăcăresc. Hai, ridică-te, să mergem. (își pune grăbit peruca și se îndreaptă spre intrare) Vii?…!
CHICHI: Nuuu! Tu ești o curvă bătrână, nu tati al meu! (sare, smulgându-i peruca de pe cap) Fără grețoșeniile astea! (îi azvârle poșeta, îi sfâșie mantia, colanții, fusta): Așa, fii mai întâi bărbat, tati! Și spală-ți odată mutra asta până nu vărs. Fără farduri, ruj, putoare de vampă ieftină, înțelegi, tati?! Repede, un prosop ud…! (dispare în culise)

Laerte, imobil, nu se împotrivește când apare CHICHI cu un prosop în mână și îi șterge fața de farduri. Rezultă un bărbat între două vârste, numai în chiloți și maiou.

Scena 12

Apare Ane-Marie îmbrăcată într-un taior de tweed — ținuta decentă a unei femei de vârstă incertă. Aduce cu ea o pungă mare de plastic.

ANE-MARIE: Mergem acasă!
Ane-Marie scoate din pungă un costum sobru și o pereche de pantofi scumpi, cu scârț, pe care le întinde lui Laerte.

ANE-MARIE: Pune-ți-le repede, fiindcă la opt suntem așteptați la Stoenești. E obligația ta, nu-i de glumit cu unl ca el! (el o ascultă, îmbrăcându-se în grabă)
CLIENTUL: Să mă ia dracu’,SIMO, dar ăștia se știau chiar bine de tot!
SIMO: Halal familie! Niște degenerați. Zău, dar nu pricep cu ce le-oi fi cășunat tu de-au tăbărât cu toții pe tine?
CHICHI (izbucnind): Mamă! Dar mie nu-mi spuneți niciodată nimic! Ce-s eu, animalul vostru de companie?!
LAERTE (celor doi): Stați liniștiți, o să vă trimit un cec bunicel. Toată lumea va fi mulțumită. (își aranjează puținul păr în oglinjoara ținută de soție) Uf, ciudată-i viața asta, un adevărat ospiciu, draga mea…
SIMO: Eu n-am nevoie. Mie achită-mi consumația — un scotch dublu. Atât.
CLIENTUL: Și pentru ce?
LAERTE: N-ați înțeles. Eu vorbeam de-o sumă rezonabilă…
ANE-MARIE: Zi-le cât. Cu ăștia nu merge altfel.
LAERTE: Păi, să zicem… câte cinci sute.
ANE-MARIE: Nu te zgârci, Bill, aici e vorba de carieră!…
LAERTE: Ei, da, desigur… o mie fiecăruia. (își privește fiica): Vezi, Chichișor, dacă nu m-ai fi dat de gol…!
CHICHI (scâncind): Și de unde să fi… Trebuia să mi-o spui!
SIMO: Eu zic să vă luați repede tălpășița, până nu-mi ies din țâțâni. Ne lipsim de „ispitele” voastre. Cumpărați pe cine aveți chef, vă privește, dar nu pe noi!
CLIENTUL: Stai așa… În capul meu s-au spart azi cam toate, știai asta? Păi, evident, nu mi-ar strica deloc…
SIMO: Am zis nu! (apoi rugător): Lasă-mă pe mine, știu ce fac!
ANE-MARIE: Atunci ce mai așteptăm, Bill? Dă-i naibii și hai s-o întindem, că imediat se face opt.
CHICHI: Și cu mine cum rămâne?
ANE-MARIE: Vii cu noi la Stoenești, nici nu se discută!
CHICHI: Între babalâcii ăia?…
ANE-MARIE (trăgând-o de mână): Păi vin și verii lor, proasto. Ãia din sud sunt țepeni, nu ca alții, ascultă-mă pe mine! În tot cazul, mai consistenți ca fantoșele de pe net. Și n-avea tu grijă, te școlesc ei, te învață tot ce te-nteresează… (îi strigă lui Laerte): Haide, mișcă-ți odată șuncile, Bill!

Cei trei ies.

Scena 13

Zgomotul autostrăzii ― fațada localului. Prin ușa de acces apar cele trei personaje. LAERTE scoate o țigară, CHICHI la fel. Le aprind la aceeași brichetă.

ANE-MARIE (privind circumspectă în jur): Ce spuneți, colega?… O dădeam în bară dacă ne mai ciondăneam cu capsomanii ăștia! În fine, treaba a ieșit cum a ieșit. Eu aș zice chiar mulțumitor.
LAERTE: Da de unde. A ieșit la fix! De convins i-am convins, ce vrei mai mult? Și cu asta basta, taie-i de pe listă. S’or descurca de-acum și singuri, că doar Global Big Brother nu-i dădaca universală! Un caz de inadaptare, nimic mai mult. Am venit la fața locului, am intervenit de urgență, dar le ajunge, au și alții nevoie de ajutor. Zi mai repede, cine urmează?
CHICHI: Numai să fie undeva pe-aproape, că eu una de-abia mă țin pe picioare. Pic de somn!
ANE-MARIE (consultând o hârtie): Mă tem că-i vorba de-un motel la vreo douăzeci de kilometri.
CHICHI: O, nu… Mai bine o lăsăm pe mâine!
LAERTE: Domnișoară! Sper că-ți amintești angajamentul pe care ai jurat să-l respecți. El prevede clar: obiectivele nu admit tărăgănarea execuției.

Chichi nu răspunde.

ANE-MARIE: Nu fii tristă, colega, o să te obișnuiești tu până la urmă. La început și eu eram cât pe ce să abandonez.
CHICHI: Da, tot ce se poate… Atâta doar că mă văd tot mai în afara voastră. Culmea e că până mai ieri mă distram de minune, totul aducea pentru mine a „Speedman și răii”… Însă uite, tot băgându-ne nasul în suferințele altora, chestia asta începe să mă agaseze, făcându-mă cumplit de vinovată. Mi-e silă de mine, dacă vreți să știți! O străină mâncându-și sandvișul de acasă într-o gară anostă, infectă, cu toalete nespălate, mai nou asta mă simt … Cel puțin voi doi vă cunoșteați dinainte.
LAERTE: Categoric, nu. Oricare din noi se simte la început izolat. Și, de ce n-am recunoaște-o, structura Global Big Brother ne-a oferit de fapt mirajul absolutului, puterea informației globale, romantismul justițiarului din umbră. Ce, nu-i adevărat? Dar, scumpă domnișoară, hai nu te preface: chiar nu-ți dă fiori să te știi de neoprit, să-ți poți furișa ochișorii pretutindeni, mai ceva ca prin sticlă?… Cum adică, nu te înalță în fața propriei vanități să poți anihila din fașă pericole, dezechilibre iminente? Nu-mi spui tu mie — femeia tot femeie!
CHICHI: La început, da, posibil să fi…
ANE-MARIE (împăturind lista): Gata, vorbă lungă! O luăm sau nu din loc?
LAERTE: Așa te vreau, locotenente. Încolonarea! Musai s-o terminăm până la zece, că mai am și acasă niște lucruri de rezolvat.
CHICHI (oscilând): De fapt și eu m-aș duce acasă... Chiar, nu vă descurcați seara asta fără mine?…

Ane-Marie și Laerte se consultă muțește.

LAERTE (grav): Te avertizez, soldat, ne aflăm pe linia frontului!… Nimeni și nimic nu ți se iartă aici.
CHICHI (ironică): Evident, peste tot teroriști, anarhiști, sabotori, piromani…
LAERTE: Corect, soldat, căci asta suntem noi concomitent: trupe anti-tero și pompieri, geniști și constructori, trupă comando și brancardieri, mercenari și preoți… Cum adică, iarăși teroriști? Înseamnă că n-ai înțeles nimic. „Sub foc continuu”, asta ne este Legea, soldat! Iar dacă n-ai teroriști prin preajmă, ți-i fabrici singur!
CHICHI: Trebuia să-mi fi explicat…
ANE-MARIE: Vai, fetițo, e prea târziu, nu-ți face rău cu mâna ta…! (se întoarce spre LAERTE): N-ar exista oare vreo portiță pentru ea? E prea crudă, totuși!
LAERTE: Știe deja prea multe.
ANE-MARIE (alertată): Ce ne facem, atunci? Nici nu mă gândesc… Oh, Doamne, măcar de n-aș fi instruit-o eu…
CHICHI (în silă): E-n regulă, merg. Sunt a voastră…

La semn, cei trei o pornesc. După trei pași Laerte ridică mâna, oprindu-i.

LAERTE: Stați, stați! Uf, pe toți dracii, unde mi-era capul… (lui Chichi): Ascultă, dragă domnișoară, cum tot ne dai nouă lecții în materie de conștiință, cred că tu ai fi, deci, cea mai potrivită pentru a pune capăt socotelilor cu obiectivul de adineauri… Oarecum o sarcină ușoară, dar să ne înțelegem bine: vreau execuție de înalt profesionism!
CHICHI (în poziție de drepți): Am înțeles. Ce am de făcut?
LAERTE: Având de-a face cu un caz de psihologie deviantă, pe noi azi ne interesează doar efectele. Dacă am gândi altfel, vă dați seama, efortul echipei s-ar dovedi apă de ploaie… (își înclină fruntea) Iată ce vom face: ca să eliminăm orice dubiu în ce privește efectele dorite, vom folosi metoda directă. Petarda declanșatoare! V-o amintiți, sper. Într-un cuvânt, și metaforic vorbind… (surâde malițios spre Chichi) …ție, domnișoară, ție-ți va reveni acum cinstea să pui în operă această deranjantă… „vișină pe tort”!

Scena 14

Interiorul barului. Climatul și poziția personajelor din prima scenă.

CLIENTUL (abandonând tactilo-mânușa și casca): Că bine ziceai, bătrâne Bob: „vânare de vânt”! Păi ce, parcă mi-ar simți careva lipsa… Un rahat! Numai un nătărău n-ar ghici că-s o cacealma rău-mirositoare. Și cum dracu’ să mai interesez pe cineva, când, doar zgâindu-mă în oglindă, nu văd altceva decât ambalaj, pagubă, ochi beliți de nesomn…
SIMO: Te-ai dilit, băiete. Și ce folos că-ți reproșezi toate astea?
CLIENTUL: Ce folos!? Cum să nu, ca să fiu odată în stare să mă fac pulbere și să pot sucomba liniștit într-o baltă de vomă! Așa cum auzi: ca să-mi dau ultimul ban pe doi metri amărâți de funie… Și nu-mi pasă că te holbezi ca proasta la mine. (pauză) Nu pricepi? Ca să am DE CE s-o iau de la capăt… Tu n-auzi, SIMO? Ca s-o iau de la ZERO!
SIMO (rece): Atât?
CLIENTUL: Ei, și tu… ar mai fi destule… (mormăie ceva nedeslușit) Rachiu nu ai?
SIMO: Hm, poșircă de-aia… Confunzi localul, stimate domn! Noi ne respectăm clienții.
CLIENTUL: Atunci… ceva mai ieftin.
SIMO: Votcă. Altceva n-am.
CLIENTUL: Bine, dacă zici… Dă-mi o cinzeacă.
SIMO (ton glumeț): Măi Clientule, observ că tu habar n-ai care-ți sunt drepturile. Păi, hai să ne aducem aminte… De când oare ne calci tu pragul? Eu aș zice că ne frecventezi de peste doi ani. Așa e? Și încă asiduu, zi de zi, seară de seară, de mă mir și eu cum de-ți faci timp pentru restul obligațiilor. Ai și tu mai mult ca sigur undeva un apartament, poate garsonieră, iar acolo probabil te așteaptă o pisică portocalie, niște flori de udat, două-trei farfurii la spălat prin chiuvetă…
CLIENTUL: Zău, Simo, azi nu-mi arde de poante.
SIMO: Nici dac-ai lua premiul casei pentru fidelitate?
CLIENTUL: Ei, te cunosc eu, Simo… Zi, unde bați?
SIMO: Ba nu bat deloc. E cumplit de simplu: casa îți face cinste astăzi o sută de dry-gin cu apă tonică. Ai ceva împotrivă? Ei, în caz că te simți jignit…
CLIENTUL: A, de-asta-mi erai, Simo! Mă rog, hai, onorează-mă.
SIMO: Vezi? Așa îmi placi…

Mulțumită, Simo toarnă în pahare.

CLIENTUL: Și tu mie, SIMO. Acum mai mult ca niciodată!
SIMO („convinsă”): Oho, te cred!

Pufnesc amândoi în râs.

CLIENTUL: Știi, m-am întrebat de multe ori de ce te văd eu altfel... Adevărul e că multora le ești incomodă, Simo … Cu rigorile tale de fată bătrână le pari puțin într-o dungă, chiar de-a dreptul sărită. Și cu toate astea, numai aici, în barul ăsta al tău, mă simt eu cel mai bine. Și oare de ce? Care-i șpilul? (pauză) Păi, cu tipe de felul tău nu poți rămâne indiferent, asta-i concluzia. Ori le simpatizezi, ori îți iei tălpășița.
SIMO: Da, o pacoste de gagică, asta vrei să spui.
CLIENTUL: Da de unde! E aici ceva care ar măguli orice femeie.
SIMO: Nu te ambala, băiete. Încă n-ai trăit în pielea mea. Și nici n-o doresc cuiva! (pauză) Ia stai puțin… Ce te-a apucat să-mi vorbești mie de indiferența sau simpatia nu-știu-cui? Simt că mă Clientuliei prin învăluire... (se „prinde”): Măi să fiu, măi CLIENTULe, nu cumva tocmai îți lansai feromonii?! Te pomenești că-ți vine acum și ție să mi-o tragi…! Sau nu?
CLIENTUL: Cum așa, Simo, mă vezi pe mine-n stare…?
SIMO: Ba bine că nu. Sper că-ți imaginezi, am avut de-a face cu destui mielușei de soiul tău. Timizi mai cu toții, îmi garantau la început intențiile lor onorabile, de perspectivă, ca până la urmă să-i prind pe toți, dar absolut pe toți — și nu văd de ce n-ar funcționa și la tine, amice —, înghesuindu-mă cu râtul lor puturos și bălos… Niște porci! Haida-de, nu-mi face pe abstinentul. Dintotdeauna ați fost niște libidinoși puțind a cocină!
CLIENTUL: În mare, da, poate, nu te contrazic. Dar hai, spune mi cinstit: cum naiba, taman aici, în „troaca porcilor”, ți-ai găsit tu să lucrezi?
SIMO: La altceva nu mă pricep.
CLIENTUL: Totuși te plângi!
SIMO: Ei și? Mă mai plâng și eu… A, fii liniștit, mi-o permit numai ocazional, mai mult cu fraieri ca tine… (apoi vinovată): Uf, vorbesc aiurea, iartă-mă!
CLIENTUL: De ce? Poate asta și sunt.
SIMO: Vai, te rog, n-o spune pe tonul ăsta! Eu, ți-o jur, mă gândeam în primul rând la…

Pe neașteptate scena e zguduită de spargerea violentă a unor geamuri de mari dimensiuni. Clientul și Simo se reped să vadă ce s-a întâmplat.

SIMO: Ah, nu!! Dumnezeule, vitrina…Cine mama dracului mi-a putut face una ca asta?!
CLIENTUL (din culise): Au dat c-un bolovan învelit în ziar, perverșii! (reapare) Măiculiță, nu ți-l prind eu pe ăla…!
SIMO (ciudat de calmă): Nu merită. La ce bun? Barul e oricum asigurat, așa că mâine pe la prânz o să am un cristal și mai pe cinste decât cel spart. Și unde-i baiul?…
CLIENTUL (lăsându-se greu pe scaun): Nu, nu, simt totuși ceva indigerabil aici… Că prea îmi miroase a socoteală… (pauză) Ce zici, Simo, n-o fi cumva tot mâna smuciților de adineauri?…
SIMO: Într-adevăr, mă întrebam și eu… E chiar foarte posibil să fie așa. Aoleu, parc-am și auzit ceva de ăștia: n-or fi ei Posedații Net-ului? Precis ei! Niște pramatii cufundate în rele până-n gât, în malefic, în horror! Păi ce contează că se mânjesc doar cu ketchup, cu iaurt picurat unde le place…
CLIENTUL: Măi, atunci e de rău! Ai perfectă dreptate, mă și mir cum de nu mi-a picat fisa, doar aveau la ei haine pregătite dinainte.
SIMO: Ce-ți spuneam, periculos de inteligenți! Păi ce-ți închipui, dacă întâmplător i-ai întâlni, în ami“ază-mare, pe stradă ori în vreun birou, și-ar mai aduce oare aminte? O laie! Salutare, taică, altă viață!
CLIENTUL: E și normal… persoane respectabile, funcții pe măsură, mai mult ca sigur în administrația publică.
SIMO: Chiar, măi! Atunci e horror! (se agită) Nu cumva s-o ștergi, auzi? Rămâi aici, te rog, lângă mine!
CLIENTUL: Aha, cu alte cuvinte… nu mai sunt porc.
SIMO: Nu. Nici n-aveai stofă. În schimb, fii atent: tu de-acum înainte vei fi unul de-al casei!… Mă asculți, băiețel? Nota o achiți doar când ai bani la tine, îți vărși și-ți răcorești sufletul loialei tale barmanițe… dacă ai chef, bineînțeles. Avantaje clare, n-am dreptate?
CLIENTUL: Nu mă-nnebuni, Simo! Să mă consider, așadar, de azi înainte, un apropiat al tău?
SIMO: Șșș! Evident. Tu vei fi excepția. Dar să fim înțeleși, tu o să mă aperi de teroriști, de derbedei, de toți perverșii. Și nu numai atât; va trebui să-mi tolerezi capriciile, umorile, poate chiar gelozia, la nevoie. Da, clientule, gelozia. Ce, sunt om și eu… Dar mie-mi trece repede, nu-ți face griji. Și, pe lângă asta, nici n-o s-ți scot ochii când vei pleda lumii întregi credința ta oarbă în Iubirea cea Mare. (râde)
CLIENTUL: Ei, acum mă iei de sus! Credeam c-am lămurit fundătura looser-ului, nu? Ce naiba, Simo, ia lucrurile așa cum sunt, că doar sub ochii tăi și-au rupt ei ambalajul. Păi da, de ce să nu adopți și tu duplicitatea? E obligatorie, altfel te socotesc venit de la coada vacii. Oricât de stabil și confortabil ți-ar părea el ție, normalul tău este acum o pacoste, un păcat de moarte. Este anormalul lor, înțelege. Și sunt majoritari! Te amărăsc? Ești deziluzionată? Și eu sunt. De fapt, de asta mă și refugiam aici, la tine.
SIMO: Așa crezi? Tot bâlciul ăla? Haida… Sau să înțeleg că adevărata problemă erai, în fond, tu?… Zi că greșesc! Dar te-aș mai putea oare crede, măi, „două-fețe”? Iată, în clipele astea îmi dovedești că ceea ce m-a vrăjit atâta la tine nu era decât abur, joc de picioare, ceva în care doar toanta de mine s-a lăsat târâtă… Oh, Doamne, oprește-mă să nu-i sparg ceva în cap!
CLIENTUL (vădit afectat): Nici așa, o iei prea în tragic… Sunt un client, la urma urmei. (pauză) Să mă ia dracu, SIMO, dar ce-am ajuns eu pentru tine?
SIMO: O budă! Aia din centrul Clujului!
CLIENTUL (uimit): E bună… De unde până unde, Cluj?
SIMO: Am crescut în el.
CLIENTUL: Hă! Vrei să te cred? Poate și liceul l-ai făcut acolo…
SIMO: În ’72.
CLIENTUL: Hai că-i gogonată! Îmi vinzi mie chestii de-astea…
SIMO: Înseamnă că nu m-am înșelat Erai la uman.
CLIENTUL: Hm, da, cam așa e. Până-ntr-a zecea.
SIMO (lovindu-și fruntea): Aaa, s-a lămurit. Te pomenești ăla scund și gras? Că nu știam de unde să te iau.
CLIENTUL: Ei, îmi convene ape dracu… eram un mormoloc, un fraier. Și am rezolvat-o, parcă, nu? Polo, polo și iar polo trei ani în cap.

Tăcere - răgaz. Deloc sigur pe el, clientul se apropie de tejghea.

CLIENTUL: Auzi, am totuși impresia că nu întâmplător mă simțeam eu bine aici, lângă tine…
SIMO (zâmbind): Adică? Zi o dată! Hei, unde dracu bați tu, Mihăiță?…
CLIENTUL: Să bat? Unde? Haide, Simo… (clientul întinde rugător brațele spre ea) …nu mă tachina în clipele astea!
SIMO: Ok, dar îmi spui și tu ceva?…
CLIENTUL: Se mai pune problema? Orice poftești.
SIMO: Dar promiți?
CLIENTUL: Ei na, ți-o jur!
SIMO: N-o lua așa ușor. Pentru mine e foarte important să știu…
CLIENTUL: A, fii pe pace, sunt liber ca pasărea cerului, n-am absolute pe nimeni.
SIMO: Te cred, te cred, dar nu-i asta. (pauză) Am și eu o idee fixă, înțlege-mă… (apoi, timorată): N-ai vreo pisică acasă?
CLIENTUL: Stai așa, ce pisică? Nu, n-am. Sau, mai știi, poate oi fi uitat eu... Dar putem verifica împreună. Dăm o raită, nu vrei?
SIMO: Bine, de acord. Dar să fim înțeleși cu ceva, totuși.
CLIENTUL: Zi. Cu ce?
SIMO: În baie tu vei intra primul. Priceput?
CLIENTUL: Vorbești erios?
SIMO: E singura pretenție.
CLIENTUL: Ok, s-a notat. Altceva?
SIMO (țintuindu-l cu privirea): Nimic, ți-am zis. Cred c-am fost clară.
CLIENTUL: Ei, așa sunt eu, cam bătut în cap.

La nici o palmă unul de altul, cei doi aproape că se devoră.

Scena 15

La lumina unui felinar stradal, Laerte, Ane-Marie și Chichi urmăresc monitorul unui laptop.

LAERTE: Și idioții ăștia, ptiu! Peste tot imbecili și timp irosit! Uh, la dracu, toate mergeau strună, ca pe roate, și deodată, trosc, dă-i cu giugiuleli, cu patetisme și poftim, i-am scapat printre degete! Unde ne-o fi logica, precizia, clasa… Nu, nu mai suport! Iată, tâmpiții lasă totul vraiște, barul abandonat ca o budă publică. Care răspundere, care loialitate!? Mă lovește damblaua cu smintiții ăștia, pe cuvânt!
CHICHI: Eu zic că doar barmanița e de vină! Ea, nesu-ferita aia, l-a deturnat pe client.
ANE-MARIE: Mă rog, treaba lor, de unde puteam ști noi…?
LAERTE: Gura!! O vorbă să nu mai aud! Ba noi suntem de vină. Ar fi trebuit să prevedem chiar și situația asta. Că doar noi gândim statistic, probabilistic, adică socio-profilactic, nu-I așa?! Răspunderea deci ne aparține-n întregime, e a noastră cu vârf și îndesat!
ANE-MARIE: Cum să nu, câte altele n-ar trebui știute, oho. Ce mai contează că nouă documentarea fiecărui caz ne costă zile întregi!…
CHICHI: Așa e, timpi morți cât încape. Păi a meritat? Cu ăștia tot aici ajungeam, ce naiba.
LAERTE: Nu, nu, nu! Minte slabă de muiere! Noi suntem totuși Global Big Brother, v/ați uitat? Nu oricine! GLOBAL BIG BROTHER! Din ecuația noastră nu lipsește absolut nimic, nici măcar hazardul! Da, chiar și greșeala noastră, să vă intre bine-n căpșorul ăla minuscul de galinacee.
CHICHI (cu degetul ridicat): Scuze, șefu’, dar ăsta-I derapaj sentimental. Parcă mai ieri ne învățai că noi cu sentimentele n-avem nici în clin, nici în mânecă de-a face.
ANE-MARIE: Asta cam așa e… Cam!
LAERTE: Uf-uf, Dumnezeule, cu voi lucrurile n-or să meargă vreodată cum trebuie. Ați luat-o pe ulei, razna, nu mai încape vorbă. Regret că mă siliți s-o spun, dar ați ajuns un caz prevăzut la capitolul: blocaj funcțional: două rotițe cu dinții uzați ce reclamă intervenția urgentă. Și cum timpul este extreme de prețios bunei funcționări de ansamblu a companiei, iar consultul psihologului ar presupune tocmai așa ceva, mă văd nevoit să execut depanarea eu însumi.
ANE-MARIE (indignată): Auzi la el... „depanarea”. Noi, rotițe uzate?! Adică, tocite… (se întoarce spre Chichi): Îl auzi? Se referă la noi!… Cică ne-am defectat, auzi!
CHICHI: Două vaci stricate, te pomenești! (râd amândouă)
LAERTE (scoțând arma): Mă simt mizerabil, dragele mele, dar m-ați silit… Înțelegeți și voi, nu ne putem permite verigi slabe. Altfel, întregul nostru sistem se fisurează, se dezintegrează…

Le doboară cu câte un foc.
Cele două corpuri fâsâie până la dezumflare.

LAERTE: Am procedat corect, fără îndoială.

Face patru pași mari, trecând în cealaltă parte a scenei.

LAERTE: Oare?… Ești convins? O spui cu toată inima? (se întoarce de unde plecase): Dar ce altceva să fi făcut, am aplicat doar un paragraf! Or, cel puțin așa prevede Statutul Global Big Brother la capitolul Urgențe, punctul șase, aliniat „e”. (repetă deplasarea): O fi, dar nu văd o iotă despre contaminarea emotivă! (alți pa-tru pași): Ba nu, ce dracu’, uite, negru pe alb: „în caz de insubordonare subiectivă, refuzând să execute ordinul superiorului…” (aceleași mișcări): Stai, omule, stai! Cum vine asta, un superior să n-aibă și el o subiectivitate, niște simțăminte, niște porniri pro-prii? (pauză) Și oare nu chiar asta încercau sărmane-le fete?… Nu să-ți spună?

Laerte își șterge transpirația. Ridică de jos cele două ”anvelope”, le împăturește și le așează pe banchetă.

LAERTE: Ei nu, nu… ar fi aberant. Pe dracu’, tocmai mie, cureaua principală de transmisie. Dar nu-i plauzibil! Și acum alta: eu și melodrama!... (suspină): Iată-mă, poftim, ce-am ajuns: o râșniță înlăcrimată. (îl podidește plânsul): Da, așa e, sunt de tot râsul, ce mai, n-am cuvinte… (pauză) Numai că ar fi și mai grav să-l trec cu vederea. A, nu, în nici un caz, ar fi împotriva regulamentului, al viitorulului… Chiar așa, viitorul companiei, al planetei însăși! (pauză) Viitor, spun? Vorbe mari, prea mari... Nu, mă depășește, n-am cea mai vagă idee. Unul tot va fi, cu siguranță. Și, oricare ar fi acela, el nu-i treaba mea, asta e clar.

Împricinatul se împușcă, dezumflându-se și el.

WORKING OFFLINE