- continuare -

Scena 2
Priam, Hecuba, Cassandra, Apollo, Paris

Priam
(ieșind în balconul Palatului regal și gândind
cu o voce slabă, dar perceptibilă)

Eu rege sunt pe sfânta Troie
Fiul cel mic al lui Leomedon tatăl
Și ca să stăpânesc în voie
Am vrut să am un neam ce bată-l
Să poată a stăpâni lumea
Să fie cunoscut cât ține
Ca mai tot ce e făcut ca lumea
O veșnicie și chiar mai bine
Copii mulți am avut dară
Cu ea Hecuba, ce sprințară
Mi-a dăruit mai mulți băieți
Paris, Hector și alți „greci”
Dar și câteva fiice dintre care
Cassandra este la înaintare
Prin stil și carmă, dar și zel
Prin tot ce zace în mister.

Hecuba
(se află într-una din camerele de zi ale Palatului regal și gândește cu o voce slabă, dar perceptibilă)

Soție de-a doua lui Priam
Am fost de bună-credință și de neam
Și am slujit regelui meu
Am fost și soață, am fost mereu
Mai mult decât îmi era dat
Pentru acest popor scăldat
De aripa Divinității
Ce stă să înflorească-n calea sorții.
Dar visul meu a fost ciudat
Chiar înainte ca pe Paris Domnul să mi-l fi dat
Mi s-a arătat că fiul ce se va naște
Va atrage ruina cetății și va cunoaște
Dezastrul mare și de neoprit
Când și mulți din ceilalți fii ai mei
Vor fi să cadă pe ruinele de mit
Rămânănd doar praf și fum de ei.
La nașterea lui Paris am zis
Că cel mai bine e a fi ucis
Dar a fost greu să fac așa
Ca mamă și ca orice altceva
Așa că totuși teama fiind prea mare
Am hotărât a-l duce la „plimbare”
Pe el muntele Ida ce i-a devenit
Cămin și chiar loc de vorbit.
Dar timpul a trecut și-apoi
A rămas fiul cel drept chiar printre noi
Visul cel trist el s-a atenuat
Copilul Paris s-a maturizat
Și s-a întors precum a fost prezis
Cu ea Elena ce s-a zis
Ca să distrugă Troia toată
Cu frați, surori și mama laolaltă.
Totul a fost transformat în cenușă
Rând pe rând, copiii mei au dispărut după ușă
Și am văzut cum din fața mea s-a dus
Chiar și Polixena, chip ce s-a opus
La toate cele ce s-au întâmplat
La tot dezastrul parcă deja calculat.

Naratorul

Iar la final de tristă poveste
Când urmăritorii lui Polymnestor
În calea Hecubei au dat de veste
Aceasta a reușit să se strecoare
Și cu demnitate
În valurile mării ca să poată să moară.

Cassandra
(se află în camera sa din Palatul regal și gândește
cu o voce slabă, dar perceptibilă)

Eu fiica lui Priam și a Hecubei
Geamănă cu Helenos, cum vrei
Să fiu mai mult decât pot fi
Prezicătoare ce-ntr-o zi
Am strecurat în vis Hecubei
Sfârșitul Troiei cu Paris și al Elenei.

Apollo
(de undeva din neantul creației divine, gândește
cu o voce slabă, dar perceptibilă)

Sunt daruri multe în viață care
De poți, le dai la drumul mare
Dar nu poți să primești iubire
Fără un pic de amăgire.
Îndrăgostit sunt de Cassandra
De ea mă vrea, îi dau ofranda
E darul meu de a prezice
Ea viitorul ce te duce
De la o stare, la refren
De la iubire, la infern.
În schimb, eu îmi doresc
Să-mi dea iubirea ce-o nutresc
Căci lecțiile mele o vor duce
Sus, tot mai sus pe cruce
În breasla celor de-a prezice
Mai sus decât Pitia și Sibila pot ajunge
Va fi cea mai experimentată
Va fi mai mult decât o fată
Va fi simbol de cea mai răsfățată
Va fi a mea și va fi toată.

Paris
(se află în camera sa din locuința de pe muntele Ida
și gândește cu o voce slabă, dar perceptibilă)

Sunt fiu de rege și mai mult
Sunt aruncat pe alt pământ
Nu am a mea liniște-n suflet
Până în clipa când descântec
Nu va ajunge să strivească
A Troiei fală strămoșească.
Va veni ea ziua când
Va fi blestem pe-acel pământ
Când vor cădea capetele toate
Așa cum e prescris în carte.
E visul mamei ce va fi
Înfăptuit el sigur într-o zi
Va fi doar foc și pară-n tot
Va fi măcel și nenoroc.

- va urma -