EXT. TERASA FAMILIEI IMBRUS – NOAPTE

Doamna Elena stă gânditoare privind undeva departe printre stele. E îmbrăcată doar cu un halat subțire de satin alb. De undeva din spate se aud niște pantofi bărbătești apropiindu-se cadențat. Ea nu reacționează. Un bărbat ce cel mult 35 de ani intră în cadru îmbrăcat în costum de majordom. Are în mână un alt halat, mai gros.
MAJORDOMUL: Poftim doamnă, nopțile sunt încă reci.
ELENA: Mulțumesc, Bogdane. Nu mi-e..., nu mi-e frig.
Bogdan îi așează totuși halatul pe umeri. Femeia îl strânge recunoscătoare în jurul corpului.
BOGDAN : Vă pot servi cu ceva ?
ELENA : Nu, dragul meu.
Bogdan pleacă.
Elena mai aruncă o privire cerului șoptind:
ELENA: Dumnezeu să ne ierte!
Elena intră abătută în casă și dispare urcând niște scări interioare.

EXT. STRADÃ – NOAPTE

Carmen se plimbă pășind rar, melancolic. Are o țigară în mână ceea ce e în contrast direct cu impresia de ingenuă lăsată până acum.
ALEX(O.C.): Credeam că te-ai lăsat.
Carmen tresare speriată de vocea și prezența lui. Alex apare din spatele ei, are câte o plasă plină în fiecare mână.
CARMEN: Așa credeam și eu.
Cei doi încep să meargă alături pe strada întunecată.
ALEX: Ce cauți prin zona asta?
CARMEN: Dar ce? Nu am voie nici măcar să mă plimb ?
ALEX(defensiv) : Nu am spus asta.
CARMEN (în șoaptă) : Ba da...
Alex se oprește ezitând în fața unui bloc. Carmen mai face doi pași apoi se oprește și ea respirând adânc, așteptând.
ALEX : Am ajuns acasă..., tu..., unde mergi ?
CARMEN: În stație..., acasă cred.
Fiecare cuvânt rostit de cei doi accentuează senzația de tensiune dintre ei.
ALEX : Dacă aștepți două minute vin cu tine până acolo. E mai sigur, nu ?
Carmen e evident foarte surprinsă de propunerea lui.
CARMEN: Ești..., ești sigur că vrei?
ALEX (sec): Așteaptă-mă.

EXT. STRADÃ – 10 MINUTE MAI TÂRZIU

Alex și Carmen pășesc încet alături. Parcă intenționat păstrează între ei o distanță apreciabilă. Fata își ține mâinile încolăcite în jurul corpului. Merg în tăcere preț de câteva bătăi, apoi Carmen oftează adânc.
ALEX: Ce e?
CARMEN: Nu e nimic. Ce să fie?
Alex nu răspunde dar se încruntă ușor.
Brusc fata se oprește și își mai aprinde o țigară.
CARMEN: De fapt... știi ceva? Nu te înțeleg! Mi-ai spus clar că nu vrei să mai vorbești cu mine niciodată după..., după ce ți-am făcut. De ce o faci?
Ultimele cuvinte le spuse aproape în șoaptă. Alex tace.
CARMEN: Ai spus că nu este iertare pentru ce am făcut. Că...
ALEX: Știu ce am zis.
CARMEN: Și atunci?! De ce mă chinui? De ce vrei să mă omori?
ALEX: Ha! Eu? Să te omor pe tine? Da’ de unde ți-a venit?
CARMEN: Ali..., te-am înșelat. M-ai văzut cu unul dintre prietenii tăi. E corect să nu-mi mai vorbești! Chiar dacă îmi vine să urlu ori de câte ori mă eviți... Dar e corect așa. Asta merit. Sunt cea mai rea de pe pământ!
ALEX: Carmen...
Tânărul îi ridică ochii plecați și apoi își apropie fața de a ei. Încet.
ALEX: Nu ești rea!
O sărută încet, tandru, pe buze. Carmen nu mai respiră și ochii ei se ridică uimiți spre el.