poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-14 | |
Am o stare tare ciudata. Sunt ametit, ingretosat si asta poate din cauza faptului
ca nu m-am odihnit bine azinoapte. Aseara am fost nevoit datorita unei sigurante stricate sa pribegesc de unul singur prin Bucuresti. Ce a fost ciudat ar fi ca in ora aceea jumatate de plimbat, m-am simtit impacat cu mine, cu viata si poate chiar cu D-zeu. De mult , mult timp nu m-am simtit asa "fericit" strabatand Bucurestiul. Ma gindeam atunci, la faptul ca, daca doresti intradevar sa intrevezi o umbra de inutilitate, de nerost ar trebui sa te duci intr-un loc din care poti observa bine oamenii. Acolo, iti vei da seama de ce D-zeu nu se plictiseste niciodata, iti vei da seama de prostia ta , de propria limitare, traind alaturi de asemenea oameni. Ma gindeam, ca fiecare om pe care-l intilneam ascunde sub protectia unei masti propria lui tragedie, drama daca vrei. In mintea lor n-am putut sa vad decat vidul ridicat la rang de existenta. Sunt agatati ,toti, de viata in virtutea unui scop: "acela de a se incapatina sa fie, sa supravietuiasca." Cum poti sa-l condamni pe D-zeu in conditiile astea? Oare de ce nu putem fi fiinte solitare, raportindu-ne mereu la altii. Ne lasam intoxicati de altii, sau mai bine ii intoxicam noi pe altii din dorinta cronica de a scapa din ghearele blazarii propriului eu. Chestia ar fi ca suntem disperati de propria tragedie (comedie) si atunci ne simtim oarecum mai bine, complacandu-ne chiar daca pt o scurta perioada de timp, in personajele periferice ale altor filme, scufundate la rindul lor in alte filme. Si ce se-n timpla dupa aceea? Vom murii zi de zi, vom muri fata de orice dorinta, fata de orice experienta, fata de trecut! Si-atunci iti propui sa nu aspiri la nimic, sa te topesti in inertia dulce a delasarii propiului eu, sa-i lasi pe altii sa viseze la impliniri gaunoase de viermi verticali.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate