Ma apropiam de cartierul cutitarilor, Bostina. Breack-ul redactiei se clatina din toate incheieturile. Niciodata nu fusese asfalt pe strazile tiganiei, ci doar gropi pline de noroi, balti pe care azi pluteau sticle goale de coca-cola. N-o mai ascultam de mult pe dilia de langa mine, doamna Melania, care dupa ce-mi impuiase capul cu loteria vizelor de la care astepta sansa vietii ei, plecarea peste ocean, scosese din geanta un dosar voluminos cu foi trase la xerox, poze si insemnari personale. Ma gandeam ca bine-ar fi sa aiba noroc si sa plece la americani mai repede, scapa tara de-o nebuna.

"Are si decapotabila, domnu' Silviu, stiu de la un tigan, vecin cu el. Jigodia traieste in lux cu banii din vanzarea copiilor in occident", turuia nebuna in dreapta mea. Opresc masina pe un damb mai ridicat de pe strada Calmatzui. Cobor geamul si o intreb pe o tiganca batrana care vindea la poarta cateva colace de sarma de cupru, probabil furata din transformatoarele din cartier:
"Mamaie, unde sta Gaitza a lu' Pieloi?"
"Tuma' la rapa, da' masina nu cred ca intra... Are o decapotabila la poarta si-o gramada mare de lemne-n curte".
"Dar ce decapotabila ar putea avea tiganul asta ca sa intre prin vaioagele astea pline cu noroi?", ma gandeam. O mai aud atunci pe piranda batrana strigand dupa mine:
"Da' Gaitza mi se pare ca-i la post, ca i-a taiat mana lu' ala micu' azi-dimineata".

"Apoi, daca nu-i Gaitza la post, ala esti! Ce mi-e o mana taiata, ce mi-e un gat, la o adica?", mi-am zis cu strangere de inima. Simteam ca soseam la poarta lui Gaitza intr-un moment psihologic dificil si pentru el dar mai ales pentru mine. Dilia imi dadea in dreapta intructiuni intre timp, cum sa ma feresc de damblagiu ca-i iute la manie si poarta totdeauna cutit. Ma apropiam de marginea tiganiei si nu vedeam nici o decapotabila. Am trecut cu grija pe langa un motor de taiat lemne parcat in mijlocul drumului si m-am oprit cativa metri mai departe unde am zarit un puradel plin de noroi care se juca cu un zmeu rupt.
"Unde sta ma Gaitza?".
"La decapotabila!" imi raspunde puradelul, privind la motorul de taiat lemne din spatele breack-ului. Am inteles imediat ce insemna decapotabila in tigania Bostina. As fi ras daca nu as fi fost dezgustat de panarama de muiere din dreapta mea care-mi spunea ca vrea sa ajunga pana in panzele albe cu cazul lui Gaitza, zicea ca vanzarea de copii este interzisa prin lege, mai zicea ca o are pe nasa-sa, una Meganie, emigrata la Paris, si ca n-o sa se lase pana nu pedepseste statul roman la Strasbourg.

"Hai sa-ti traiasca masina, dai si mie un ban de pufuleti cu surprize".... asta n-o zicea doamna Melania, ci puradelul pe care nici nu l-am mai bagat in seama de uimirea ce ma cuprinsese in fata decapotabilei cu volan de fier si motor de tractor.
Gospodaria lui Gaitza nu mai avea garduri. Curtea era o baltoaca noroioasa, iar casa micuta nici n-o vedeam de o imensa gramada de lemne taiate scurt, cu "decapotabila". Puradelul de acum cateva clipe a venit langa break sa-mi spuna ca nea Gaitza e la post de azi-dimineata, pentru ca lu' ala micu' al lui ii smulsese mana cureaua decapotabilei.
"Uf, bine ca-i la post". De bucurie ca nu-i Gaitza acasa, scot o hartie de zece mii si i-o dau puradelului, care in semn de recunostinta imi imbratiseaza masina si pupa afectuos retrovizorul stanga.

Ies din Bostina in marche-arriere, fericit. Dilia Melania regreta ca nu l-am gasit pe tigan acasa ca sa se scriu de el maine la ziar. In Slobozia, in centru, ma roaga sa opresc in fata unui internet-café.
"Ma duc sa spun lumii intregi ce se intampla in Romania... Drept pe forum ma opresc acum... O sa spun tot ce stiu".
Am lasat-o, am accelarat usor, indreptandu-ma liber catre lumea normala de zi cu zi a unui oras linistit de provincie. Trec pe langa biserica Sfantul Vasile, in fata careia un calugar si o calugarita stateau smeriti cu niste cartoane in fata. Asteptau donatii de la milosi pentru vreo ctitorie duhovniceasca.

Aveam pentru prima oara in viata mea chef sa-mi fac cruce ca am scapat de nebuna. Si chiar mi-as fi facut daca nu suna telefonul mobil.
"Alo, domnul Silviu... Arena-Café la telefon... Doamna Melania vrea patru ore de internet, trei beri si un pachet de tigari si zice ca n-are bani la ea dar ca are de primit de la ziar... Zice ca ati fost de acord sa punem cei o suta treizeci de mii de plata in contul ziarului... E adevarat?". "Da, este", ii raspund scurt si inchid telefonul.

Scapasem destul de ieftin azi...