... Ploaia viscolita s-a oprit brusc azi dimineata, in timp ce-mi beam cafeaua. Am privit afara. Slobozia incepea sa zambeasca dupa o saptamana intreaga de tristete rece. Acoperisurile caselor reflectau lumina rosiatica a soarelui de dimineata, abia rasarit. Era adevarat sau visam ? Era adevarat...

Ma trezise vuietul ploii viscolite, acum cateva minute. Ma asteptam la o duminica de lectura, infasurat in patura usoara de lana. Aveam cateva carti inca nedeschise pe birou. Imi fusesera trimise, asa cum mi se trimit la redactie zeci de carti de debutanti, de mai putin debutanti, de consacrati. E obositor, atata timp cat nu e alegerea mea de a le deveni cititor, ci a lor de a deveni autori.

Azi ar fi fost ziua ei. Pentru prima oara nu mai cumparam flori, tort de aniversare, patruzeci si ceva de lumanari si nu ma mai imbracam in costum pentru a merge la aniversare. Azi voi ramane in pijama. Opresc telefonul mobil si ridic receptorul telefonului fix. Azi voi fi doar eu, cu ea si cu cartile mele. Si cu franturile de amintiri, cuvinte ce-mi spusese ea odata, intr-o seara, de ziua mea...

... "Tatal tau a fost un mare artist, n-o sa-l cunosti niciodata, pentru ca am auzit a murit nu mult dupa nasterea ta, pentru ca a plecat in lumea larga inainte de a te naste tu, ca sa creeze opera lui, cea universala, cea mantuitoare, cea la care visa dintotdeauna mai presus de orice."

... "Mi-a trimis o scrisoare cand ai implinit tu un an. Era un plic mare si voluminos din hartie craft galbena, timbrat pe ambele fete cu multe timbre si cu etichete colorate. Iti era adresata tie, sub numele meu, in paranteza, scria . N-am primit-o. Trebuia sa semnez. Mi-a fost atunci frica sa nu fie o capcana si sa am greutati. Era inediat dupa cutremurul din 77, care chiar daca deschisese granite si dezlegase limbi de dizidenti, tot mi-a fost frica. Eram singura si trebuia sa te cresc".

... "Cu putin inainte de a implini tu sase ani, am primit un plic din Canada, fara adresa expeditorului, cu o taietura dintr-un ziar in care am citit un anunt mortuar. Era cu poza lui. Am avut un sentiment ciudat, era el, fara nici un dubiu, insa se numea altfel. Isi schimbase numele. Era un scriitor canadian, anuntul era publicat de catre colegiul scriitorilor. Scria in anuntul mortuar si despre familia indurerata, ramasa orfana de un sot si de un tata, semnat Florence si Pavel"

Avusesem insomnie aseara. Incepusem de azi-noapte, tarziu sa citesc o carte trimisa de un tanar debutant canadian de doauazeci si doi de ani. Era scrisa in romaneste. Cartea se numea "Scrisoare catre Silviu". Imi atrasese atentia coperta galbena, ca un papirus, cu fotografia unei scrisori vechi, scrisa de mana, cu litere egale, albastre, inclinate, caligrafice. Era scrisul meu, sau cel putin era scrisul pe care-l avusesem candva pe cand eram elev de liceu, cand scriam cu stiloul si nu cu "ball-point"-uri japoneze ca azi.

De ce alesesem aceasta carte din zecile inca necitite ?
Nu stiu. Poate pentru ca-mi placea caligrafia de pe coperta, poate pentru ca-mi placea de autor, un anume Pavel Baragan. O mica poza pe coperta a patra, un tanar brunet, cu ochi melancolici, migdalati, ca si ai mei.

Poate si pentru ca Silviu sunt eu...