xxx

“Acesta e sufletul meu Rașel.
Rugați-vă pentru el”
Casa ta mare era ca un labirint...
Dacă mă lăsai singur, rareori te ajungeam
fără să mă iei tu, când te plictiseai de așteptare
de prin vreo cameră unde rămâneam fascinat
de îmblânzitorii de șerpi care-și duceau veacul pe-acolo
cântând pentru reptilele surde
sau de prin vreo mansardă, sedus de o sobră singurătate
unde aș fi putut să jur alteori că era plin
de profeți, de lumini, de cercuri, de naiade,
umbre sau ceruri...
Odată ploua și mă alerga un Minotaur care se deghizase în mine
și-mi prevedea toate mișcările
mă rugam în gând, cu răsuflarea lui în ceafă să mă găsești, să mă salvezi,
și mi-ai întins printre ruine firul tău fermecat
de parfum al ochilor cu care mă iubeai,
așa te-am găsit
și m-am așternut sub privirea ta aromitoare
m-ai salvat cu siguranță de la o nebunie mistică, sigură -
îți eram îndatorat
și ți-am promis cu entuziasm convertirea de la religia aspră a cărților
la solara religie a corpului tău fără abstracțiuni în care să mă rănesc
cu lunecări evidente, reale, luminoase,
în care poți crede fără urmă de scepticism;
apăruse și Arjuna - albul - luminosul
am râs toți de pleonasm, l-am bătut pe umăr și i-am spus: ''frate,
asta e o altfel de cădere din carul de luptă,
o altfel de moarte…”
apoi ne-am sărutat, draga mea ,și-am
vorbit la nesfârșit, afectați de asta ca transcendență
și veneam la tine de câte ori vroiam,
te mutaseși în prima cameră de la stradă
chiar în fața ochilor mei unde se făcuse primăvară
și-mi spuneai ''dragul meu Theseus''
și eram mândru și fericit,
n-ar mai fi avut rost autoironia la ''mândru''
și-ți spuneam ''Ariadne a mea
cu care am ucis Minotaurul …''