poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-17 | | - Sache? Tu esti, puisor? - Eu sunt, nenea Genu. - Sa vii pe la noi, Sache. Tus-ta Frosa vrea sa vorbeasca cu tine. Doua zile mai tarziu sunt infiat cu acte in regula. Acum am parinti noi, o camera numai a mea si buletin cu poza colorata. Am haine frumoase, iar din toamna o sa incep scoala. Parintii mei sunt oameni buni, nu-mi este greu sa-i strig tata Genu si mama Frosa. Cu prietenii de la gara ma intalnesc rar, pentru ca am intotdeauna ceva de facut. Tata Genu repara motoare la masini si salupe. E mester mare intr-un atelier pe malul Dambovitei. M-a invatat o groaza de lucruri, acum aranjez cu ochii inchisi firele electrice la orice masina, pornesc autoturisme si salupe fara cheie, ba chiar le si conduc. Salupele sunt preferatele mele. Atelierul are in spate un bazin lung si adanc pentru verificarea ambarcatiunilor. Ne multumim sa le invartim de colo-colo, ca viteza n-avem unde sa prindem. Cand nu-i de lucru, inot in Dambovita. Ce sa zic? Trai pe vatrai, mare noroc pe capul meu. In felul asta anii trec mult mai usor, am unde sa dorm si mananc de trei ori pe zi. Am uitat sa va spun, mama Frosa e cea mai buna bucatareasa din tot Bucurestiul. - Sache, n-ai probleme la scoala cu pletele astea? ma intreaba a nu stiu cata oara tata Genu. - Nu, taticule. Domnu’ director mai face uneori gat, dar ii trece repede. Ii pacalesc cu apa si zahar. Zeama asta dulce e mai ceva ca fixativul, imediat strange pletele. Totul e sa nu transpir, ca vin toate mustele pe mine... Dar, peste o saptamana, intram in vacanta mare, ai uitat? Chiar a doua zi predau manualele, iar la plecare dau o raita pe la baraca. Il gasesc acolo doar pe Filozofu’ care fumeaza apatic o tigare. - Ia uite la boieru’ Sache. Conasule, ti-a pus Dumnezeu mana-n cap. - Ce-i drept, Filo’, am avut noroc de oameni buni. Au grija de mine. - Bai, Sache. Relu mi-a spus ca stii sa conduci salupe. Te bagi cu mine intr-o afacere la mare? - E departe marea, Filo’, si apoi trebuie sa cer voie acasa. - Ce sa faci, ma’? Du-te dracu’ de pampalau! Auzi la el, sa ceara voie... Hai, bai, pe litoral sa facem banu’ gramada. - Suna bine, ce sa zic... Uite cum facem, ma gandesc si maine te caut neaparat. Auzi Filo’, tu te-ai insurat? - Da, frate-meu, mi-am luat femeie. Bai, vine o varsta cand trebuie sa-ti legi bolovanul de picior. O sa vezi tu mai tarziu. Acasa, mama Frosa nici nu vrea s-auda de mare. Ma intristeaza incapatanarea ei, orice argument pe care-l aduc e de prisos. Dispar in camera mea, inchid lumina si ma trantesc in pat. Ii mai aud o vreme ciondanindu-se pe tema vacantei mele, apoi se lasa linistea. Tata Genu mi-ar da voie, dar cum s-o infrunte el pe mama Frosa? Pe la miezul noptii, cand toti ai casei dorm, merg la masa de langa geam si, la lumina slaba a felinarului din strada, scriu un bilet. Il aranjez in pat la vedere si sar fereastra. Imi pare rau ca le fac asta, dar nu pot ramane toata vara sa repar motoare. Ma cheama aventura, si libertatea, si marea... Ce-o fi, o fi! Ajung la baraca si-i gasesc acolo pe Relu si Pascuta. - Salutare. Pe unde umbla Filozofu’? - Ptii, Sache! Cu parul asta al tau am crezut ca esti vreo gagica... Tocmai ziceam c-a dat norocu’ peste noi. Filo’ trebuie sa vina din clipa-n clipa. Am auzit ca inveti la o scoala mare, ca ai camera ta… Esti tare, bai! - Da, asa este. Acu’, insa, am fugit de-acasa. Ce sa fac? E vacanta si n-am stare pe caldura asta. - Sa traiesti, Sache, apare si Filozofu’ ca din pamant. Ia zi, te lasa parintii la mare? - Sunt pregatit, batrane. Cand plecam? Noaptea urmatoare suntem in personalul de Mangalia. Calatorim intre vagoane si-l pandim pe nas. Dupa vreun sfert de ora zaresc un chipiu rosu si dau alarma. - Hai Filo’! Deschidem repede usile vagonului si ne cataram, fiecare pe cate-o parte, spre acoperis. Ramas singur, suspendat deasupra rotilor, bajbai in intuneric si urc scara metalica treapta cu treapta. Ma agat de jgheabul de scurgere de pe vagon si ma incordez din rasputeri. Gata, sunt sus. Din partea cealalta apare gafaind si Filozofu’. Trenul are viteza si e frig. Doar acoperisu-i caldut. Ne lungim pe spate si ne tinem de tabla vagonului, sa nu alunecam la curbe. Deasupra-i cerul cu miile de stele. Luna apare dintr-odata prin ramurisul padurii. - Sache! Asta e drumul nostru spre glorie, striga Filozofu’. Vom fi bogati! - La toamna vreau sa ma intorc la batrani c-o masina rosie, decapotabila. - Auzi, Sache? Ce meserie vrei sa urmezi? - Agronomia, frate. Pamantul este extraordinar. Sa luam numai un exemplu, graul. Tu stii ca el e secerat pe glob, in tot cursul anului? In Australia si America de Sud in ianuarie, in India in februarie si martie, in Egipt, Siria si Turcia in aprilie, in America de Nord in iunie, in Europa Centrala in iulie, in Canada in august... - Gata batrane, m-ai convins! Fa-te taran, ca eu voi fi politician si om de afaceri. Vii tu la mine dupa sponsorizari. Coboram in Mangalia. Aratam ca dracii, ne-am murdarit de ulei si praf. Ajungem la plaja tot pe-ntuneric. - Sache, ne intalnim aici la ora pranzului. Acum plec, am ceva de aranjat cu Alexei, basarabeanu’. Ne-am inteles? S-a dus Filozofu’. Ramas singur, cobor peretele abrupt pana la plaja. Inaintez in bezna cu ochii plecati, ascult valurile cum se sparg regulat, ca ceasornicul prins de perete de tata Genu. Ma dezbrac in graba, arunc tenisii aiurea, pe faleza. Intru in apa si raman acolo, cu picioarele furate de nisip si valuri. Prind parca radacini aici, pe malul marii. Ridic ochii prima oara si privesc bezna totala, intrerupta uneori de linii albe. Patrund in intunericul marii, apa ma-nvaluie calda si primitoare… Nu stiu cand am inceput sa inot, dar o fac deja de mult timp. Miroase a alge si sare, a peste si scoici. Inot cu capul in valuri si rareori ies sa respir. Parca mi-as trage aerul prin piele, direct din apa. Explozia a venit fara de veste, ori n-am fost eu atent la ce se petrecea in jur. In prima clipa n-am inteles ce s-a intamplat si, preventiv, m-am abandonat apei. Revin insa la suprafata si rad din toata inima. Rasare soarele. In linistea diminetii, astrul rosu, turtit la margini, imi trimite primele raze pentru dezmierd. Nici macar nu lumineaza, n-au putere. Soarele se inalta putin cate putin direct din mare, iar ea isi schimba culoarea in fiecare clipa. Stau pe loc si nu-mi dezlipesc ochii de la spectacolul oferit de natura. Ceva unduios trece pe langa mine, atingandu-ma usor. Se aude un zgomot ciudat, ca de aripi. Pe neasteptate un ochi negru se apropie de fata mea si ma priveste atent. Groaza se transforma in uimire. Langa mine vad un bot larg, acoperit cu piele cenusie, ca de elefant. ‘Asta-i delfin?’ Intind mana si-i mangai pielea neteda si calda. Atunci ii observ si pe ceilalti. Sunt cinci, ba nu, sase. Sase delfini inoata in jurul meu, ascunzandu-se in umbrele rasaritului. ‘Delfinii nu mananca oameni, mananca pesti.’ Joaca dureaza mai mult de-un ceas. Tiuiturile delfinesti suna clar si sigur. Deodata, unul din ei sare si arunca peste mine un val intreg. Parca a fost un semn. Delfinii pornesc toti deodata spre nicaieri, dispar in numai cateva secunde. Raman singur, undeva in largul marii. Ma-ntorc incet spre tarmul unde primii oameni isi primesc portia de ultraviolete. In dreapta stralucesc corturi multicolore. Ies din apa si ma lungesc pe nisip, pentru odihna. Privesc cerul albastru, senin si adanc… - Nu va suparati, cat este ora? intreb un tip lungit pe cearsaf. - Noua si un sfert. - Multumesc. Pe unde o iau pentru gara Mangalia? - Mangalia? Mergi la sosea si prinde o ocazie. Aici esti in Vama Veche. - Gata vacanta, Sache! A sosit timpul sa facem bani, hotaraste Filozofu’ intr-o dimineata. Luam personalul si coboram in statiunea Neptun. Abia acum observ ca Filo’ are telefon mobil. Pe plaja, in dreptul steagurilor imi arata o salupa mare, alba, ancorata in larg, in spatele geamandurilor. Sunt mai multe ambarcatiuni, dar Filo’ a pus ochii pe aceea. Urmatoarele trei zile pandim salupa si pe grasunul care-o conduce. Tipul e insotit de-o blonda si are doi copii. De dimineata pana noaptea ne cataram pe diguri, inotam departe in larg si uneori intram, ca din nimereala, pe-o plaja mereu pustie. Nu putem ramane acolo, ne gonesc imediat soldatii. Nu-mi pare rau c-am fugit de-acasa, aici totul este altfel, n-ai cum sa te plictisesti. Doar Filozofu’ devine pe zi ce trece mai abatut, mai nerabdator. Iar de vorbit, nici nu se pune problema. Zici ca-i mut. Nu l-am vazut niciodata asa serios. In a patra noapte, in loc sa ne intoarcem in Vama, Filo’ ma trage spre dig. Aici, intre stavilopozi, imi explica detaliat planul lui. - Dimineata actionam. Stii ce-ai de facut? - Stiu, Filo’. Rasaritul ne prinde asteptand la capatul digului. Telefonul suna o data scurt. Filozofu’ imi face un semn discret si, fara sa stau pe ganduri, ma arunc in marea agitata, in directia salupei. Apa-i rece, strange al naibii in dimineata asta. Ajung la ambarcatiune, ma catar in ea, aranjez sub bord cateva fire, o scanteie si gata, motorul incepe sa toarca. Ridic ancora si pornesc spre larg. Cand tarmul devine neclar, cotesc si ma-ndrept direct spre dig. Il zaresc pe Filo’ care-mi face semne cu mainile. Lipesc salupa de stavilopozi, opresc motorul si-o acoperim repede cu copertina gri-verzuie pe care a adus-o prietenul meu. - Gata, Sache! Hai sa ne topim. Aici n-o s-o caute nimeni. Aproape de plaja aruncam unditele pentru guvizi. Habar n-aveam ca se prind atat de usor cu carne de scoica. - Filo’, stii ca marea Egee este mai calda si mai sarata ca marea Neagra? - Nu stiu, n-am fost acolo. - Nici eu n-am fost. Am citit undeva ca de mult, un oras vestit situat pe malul Egeei a fost distrus de greci. Si asta din cauza unei femei. - Fugi de-aici! Din pricina unei gagici? - Da, Paris a rapit-o pe Elena din Sparta si grecii au asediat zece ani orasul Troia. Daca nu venea Ulise, cu siretenia lui, si azi s-ar fi batut. Tipul i-a sfatuit pe eleni sa se retraga si sa lase pe camp un cal urias de lemn. Fraierii de troieni au crezut ca-i un dar oferit de zei si l-au tras in cetate. Nu stiau ca in pantecele lui se ascundeau grecii. Luati prin surprindere, troienii au fost invinsi si orasul incendiat si distrus pana la temelii. - Si toate astea pentru o femeie? intreaba neincrezator Filozofu’. Uite, de-aia nu ma supar eu pe Pascuta. - Ce-are Troia cu Pascuta? - Pai, are. Nevasta-mea ma inseala cu Pascuta, dar eu nu zic nimic. Asa-s femeile, rele de musca. Si apoi, mai bine cu Pascuta decat cu un strain. - Si nu te oftici? Eu le-as sparge capetele! - Vezi, asta e filozofia mea. Nevasta, cat e ea de nevasta, pana la urma tot te-nseala. Gandesc ca-i mai bine sa ma incornoreze cu un prieten decat cu cine stie ce tampit. Tradarea trebuie sa ramana intre noi, doar n-o sa ma supar eu pe Pascuta. - Ma’, tu n-o iubesti! - Bine-nteles c-o iubesc. Ce-ti veni? Peste cativa ani, o sa intelegi si tu cum sta treaba. Daca procedezi asa, femeia o sa aiba mai multa grija de tine, o sa ai mereu mancare calda, iar noaptea o sa-ti incalzeasca oasele. Si asta din cauza remuscarilor. In sfarsit se lasa intunericul. Muzica si rasetele de la terase se aud inca multa vreme. Filo’ iar amuteste, e atent doar la dig si la plimbaretii nocturni. Din cand in cand primeste mesaje pe telefonul mobil si raspunde imediat, tastand cu o rapiditate de invidiat. Apoi iar se pune la panda. Nu-i scapa o miscare. Pe nesimtite zgomotele se domolesc si-n cele din urma se asterne linistea. Ne strecuram ca pisicile printre stavilopozi si ne intoarcem la salupa camuflata. Tragem prelata si-o aruncam in spatele ambarcatiunii. Pornesc motorul si demarez spre larg. In momentul in care ne dezlipim de dig, Filo’ formeaza un numar si receptioneaza atent instructiunile legate de ruta. De vreo doua ceasuri ma indruma continuu, n-am pomenit asa drum sinuos. Ba disparem in larg, ba ne intoarcem langa tarm, ba oprim motorul, ba pornim in tromba. Bine ca are salupa rezervorul plin, altfel… - Trage acolo, unde-i lumina aia, suiera Filozofu’ si apoi sare in apa. Pe mal zaresc cateva umbre. Amicul meu negociaza cu cineva, gesticuland nervos. Dupa cateva minute, care-mi par mai lungi ca orele, Filo’ imi face semn sa urc intr-o barca pescareasca. Acu’ nu mai conduc eu, e altcineva la carma. Putin mai tarziu strainul opreste langa un dig si ne face semn sa coboram. Ne lipim de pietrele ude si-l urmarim cum se indeparteaza. O vreme ramanem asa, agatati de alge si de coloniile imense de scoici prinse pe stavilopozi. Incercam sa facem abstractie de vuietul valurilor si sa prindem orice sunet ciudat. Urmarim fiecare umbra, ori lumina de pe dig sau din mare. Nu stiu de cand stam asa, suntem amandoi amortiti si rebegiti de frig. Si scoicile astea care taie teribil... In sfarsit il aud pe Filozof. - Gata, de-acum inotam, sopteste el. Sa stii ca-i dum lung... Sache, ramai dracului numai langa mine, sa nu ma inec ca tiganu’ la mal. - Ai luat banii? - Am luat. Sunt in centura. Primele raze de soare apar cand atingem cu talpile nisipul. Dupa corturile campate pe plaja suntem la Vama Veche. Turistii dorm direct pe nisip, chirciti in saci speciali, cu un fel de gluga pe cap. Altii atarna in hamace, iar sub ei zac prafuite sticlele de bere. Iesim cu greu din valuri, abia ne taram picioarele. Cand ajungem pe nisip uscat ne prabusim. Primul care incepe sa rada e Filozofu’. Aproape imediat bufnesc si eu intr-un ras dement. - Sacheee, am reusit, Sache!! Suntem bogati! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate