Într-una din zilele trecute am găsit cel mai bun mijloc de a te defini, de a-ți da o formă: din mulțimea din jur te-am decupat cu aceeași foarfecă pe care o folosesc pentru propria mea trăire, pentru propriile mele aspirații. Totul a ieșit așa cum mi-am propus... chipul tău... felul tău de a fi... ideea din tine... însă mâinile tale... le-am făcut prea scurte... le-am tăiat inconștient prea mult și... nu mai poți ajunge la mine.
Totul rămâne neschimbat. Tu și ființa ta din cea mai fină hârtie. Eu, o bucată de hârtie șifonată cu o foarfecă în mâini.