1. Cetățenii care au venit într-o stațiune balneoclimaterică să facă o cură de apă minerală trebuie ca ori de câte ori au băut apă de la izvoarele ieșite în cale, când le-a fost sete, să se uite după aceea și la indicațiile terapeutice înscrise la ele, ca să vadă de ce boli au scăpat.

2. Cetățenii care cosideră că apa, fie ea chiar minerală, nu este băutura potrivită pentru concediu, au toată dreptatea și sunt sfătuiți să facă mai bine o cură de bere, care se găsește din plin în stațiunile balneoclimaterice, lăsând ca apa minerală să fie folosită numai pentru băi carbo-gazoase la cadă –asta și pentru că băile cu bere ar fi prea costisitoare.

3. De îndată ce ați ajuns la o stațiune balneoclimaterică înscrieți-vă la cât mai multe „proceduri”(nu știu prin ce contaminare juridică tratamentele la băi se numesc proceduri). Cu cinci – șase tratamente pe zi se poate asigura petrecerea întregii „zi-lumină” în interiorul pavilioanelor de tratament, cu mici alergări pe afară de la un pavilion la altul. Nu e recomandabil să se piardă vremea cu plimbări în aer curat, ozonat, cu miros de cetină de brad prin pădurile și poienile din jurul stațiunii, deoarece aer se află, slava Domnului, pretutindeni, iar parcurile, pădurile și poienile le putem vedea și acasă, la televizor.

4. Cei cărora le-a mai rămas totuși puțin timp după tratament și sunt mai petrecăreți din fire pot să meargă la restaurantele din stațiune unde orchestre foarte puternice care se joacă cu sutele de decibeli și fumul de țigară „de-l tai cu cuțitul” asigură o atmosferă autentică.

5. Cetățenii cărora li s-au prescris tratamente cu șocuri sunt invitați să vadă minunile din stațiune, de exemplu, minunile de la pensiunile-cantină. Aici, în orele de masă, în timp ce unii mănâncă iar alții așteaptă afară ca să le vină rândul, numeroase locuri de la mese sunt ocupate de oameni invizibili. Odată, un cetățean de afară, neinițiat în probleme de metafizică a vrut să se convingă de acest lucru și a întrebat pe cetățeanul care servea masa dacă locul neocupat de lângă el este liber. I s-a răspuns promt că locul e ocupat. Eu m-am convins fără să mai întreb pe nimeni, deoarece am observat că mâncarea servită la aceste locuri rămânea multă vreme neatinsă – asta pentru că oamenii invizibili servesc masa în felul lor, nu ca noi. Însă mulți dintre cei care așteptau nerăbdători afară făceau gălăgie mare, cum că...dar n-are rost să vă spun ce ziceau.

Aceste minuni se pot vedea și în sala TV a clubului, unde dacă ajungi mai târziu riști să nu mai găsești loc decât în fundul sălii, deoarece locurile din față au fost ocupate de câțiva cetățeni care au totodată și mare grijă de locurile ocupate de oamenii invizibili. Și aici însă unii spectatori rămași fără loc și care nu prea aveau cunoștințe filozofice se burzuluiau și vociferau punând la îndoială că locurile libere ar fi ocupate de....Odată, am văzut chiar cum un cetățean foarte enervat că nu are loc s-a așezat peste un om invizibil. Cum or fi stat ei doi pe un singur loc, nu știu. Mie mi-ar fi fost frică să fac așa ceva. Apropierea de alte universuri mi-a creat întotdeauna o stare de nesiguranță și teamă.



Acest text a fost depus la redacția unei gazete cu câțiva ani înainte de decembrie `89 dar nu a apărut nici înainte nici după decembrie `89. Întrebând din ce cauză nu se publică mi s-a răspuns că el aduce oarece atingere “ imaginii”stațiunilor noastre balneoclimaterice. Grupul patriotard –gălăgios ,responsabil cu “imaginea “ și iresponsabil cu “originalul” nu cunoaște frumosul cântec de pe vremuri în care imaginea și originalul formau o delicată împletire sentimentală. Melodia începea cu următoarele versuri:”Păstrează copia și nu uita originalul. Așa mi-ai spus când mi-ai dat fotografia ta ….” Unde sunt cântecele de altă dată pe care le fredonam toți cu atâta plăcere ?...