mereu când sunt singur mă pierd în imensitatea tăcerii.
e ca și cum aș pleca pe un nou drum,atât de necunoscut,pe care l-am colindat de zeci de ori.
e un drum vechi,presărat pe-a-locuri cu amintiri,cu tristeți si fericiri,cu vorbe si tăceri.
e drumul secundelor mele ce urcă cu pasi inceți spre omul care le măsoară,spre mine cel care stă
în afara clepsidrei și numără nisipul timpului său.
îl văd uneori,acest drum,stând,singur,ca un bătrân.
îl văd gol și-l văd umplut
îl văd închis în clepsidra gândului meu.
e un drum care a fost prea putin cutreierat si are încă pielea insetată de mine
mă cere,atunci când tac
mă ceartă,atunci când îl părăsesc
mă cheamă,atunci când uit să-l mai am.