...te-am iubit... si nu cred ca ar putea fi posibil sa te iubesc mai mult. Aveam o viata, care ma facea fericit si am faramitat-o ca sa fiu cu tine. Nu te-am iubit din plictiseala, sau din singuratate, sau din capriciu. Te-am iubit pentru ca dorul de tine era mai puternic decat orice alta fericire. Si stiam bine ca viata nu este destul de mare ca sa simtim tot ce dorinta poate imagina. Dar nu am cautat sa ma opresc, nici sa te opresc. Stiam ca ea o s-o faca. Viata. Erau rani peste tot... si taioase ca niste lame...


si apoi am ajuns aici. E dificil de explicat. Se zice ca e un loc pentru vindecare. Dar acesta este un cuvant prea mic pentru ce se intampla aici. Vindecarea. Si prea simplu. Este un loc... unde iei concediu de la tine insuti. Ceea ce esti se detaseaza de tine... incet incet. Si la fiecare pas... te lasi in urma ta... pe acest tarm care nu cunoaste timpul si care nu traieste decat o zi, mereu aceeasi. Te desfaci de tot - teama, sentimentele, dorintele : le pastrezi... ca pe niste haine care nu mai pot fi purtate, intr-un dulap de o cumintenie necunoscuta... si de o liniste pe care nu o asteptai. Ma intelegi? Poti sa intelegi cum totul este... frumos?

crede-ma, nu este vre-un alt fel, doar un pic mai lejer, de a muri. Nu m-am simtit niciodata atit de viu ca azi. Dar e diferit. Ceea ce sunt, de acum, se intampla : si asta traieste in mine, aici, acum, ca un pas intr-o urma, ca un sunet intr-un ecou... ca o enigma intr-un raspuns. Nu moare. Nu. Doar aluneca pe cealalta parte a vietii. Lejer... ca un dans.

este un fel de a pierde totul, pentru a gasi... totul.

Daca poti sa intelegi toate astea... o sa ma crezi cand o sa-ti spun ca-mi este imposibil sa ma gandesc la viitor. Viitorul... este o idee dezlipita de mine. Nu are importanta. Nu mai inseamna nimic... viitorul. Nu mai am ochi sa il vad. Tu... vorbesti atit de des. Mi-e greu sa ma gandesc la tot ce vrea sa insemne... acest cuvant. Viitor. Al meu este deja tot... intreg... aici. Al meu va fi grija unui timp imobil... care va colectiona clipe... de pus una peste alta... ca si cum ar fi un singur si unic moment. De azi pina la moarte, va fi acest moment, nimic mai mult.

Nu te voi urmari. Nu voi mai construi nici o viata... pentru ca am invatat sa fiu caminul vietii care imi apartine. Si imi place asa. Nu vreau nimic altceva. Iti inteleg... insulele indepartate... si iti inteleg visele, planurile. Dar nu mai exista nici un drum capabil sa ma duca acolo. Si nu vei putea sa inventezi unul, pentru mine, pe un pamant care nu exista...

iarta-ma, iubito, dar nu va fi al meu... viitorul tau.

nimic nu va putea sa-mi ia amintirea momentelor cand eram, cu tot sufletul, al tau.