***
L-am lasat acolo chircit in cabinetul lui, contorsionat ca intr-o oglinda in care nu se mai percepea pe sine ci doar umbra spaimelor lui. De-ar fi avut habar cat l-am tinut in brate, cum l-am invaluit in aripi moi fumurii, l-am leganat si alintat ca pe un copil mare. Degetele mele uriase i-au atins fiecare gand, i-au amestecat amintirile, ochii i-am atins cu evlavie, tu doctore, ai putea avea leacul, tu doctore m-ai putea mantui?

Inchid usa im urma mea, pasesc pe scarile reci, ma preling mai bine spus, pana si peretii ii iau cu mine ma urmaresc si mi se lipesc de epiderma. Plec asa tarand tot in urma mea ca pe o mantie grea maturand pamantul, agatand tot in calea ei.

Vreau sa fiu doar eu si ecoul vocii lui calme inca reverberandu-mi in ureche. O sa merg acasa si am sa ma prabusesc in visul. Singura realitate pe care o pot stapani. Niciodata nu i-am vorbit de camera mea, cum as putea sa ii spun cum am golit-o de tot ce inseamna culoare, am peretii goi, doar patul in mijloc. Pana si ferestrele le-am acoperit. Vreau sa fiu pregatita pentru momentul in care am sa ma nasc. Caci timpul se apropie.
***

Am sunat-o. Nu ne mai putem vedea. Nici nu mai stiu exact ce scuza am gasit, ca ma mut in alt oras probabil, eram atat de obosit ca nu reuseam sa ma concentrez la nimic. De partea cealalta nu s-a auzit decat un declic scurt.

Aveam atata nevoie de o pauza, m-am implicat prea mult pasind pe teren ul asta minat numit si relatia pacient/doctor care trebuie sa ramana neschimbata, rece, impersonala. Toti cei pe care ii ascult ma folosesc ca pe o carpa de sters pe maini. De mizerie. De obsesii. Iar eu nu mai stiu cine sunt, ma uit in oglinda si nimic nu imi e familiar.
O iau razna.
***
La randul lui inchise usa cabinetului in urma sa, nestiind ca pasea in gol.


Adaugat la 12:37 pm