M-am nascut in Bucuresti, pe strada Fainari, intr-o camera cu chirie. Incaperea in care locuiau parintii mei era la subsol si in mijloc se afla o soba mica de fonta. Intr-o zi am cazut din pat direct in cap. Tata a zis ca o sa am noroc.
- Numai aia care cad in cap si mananca din olita sunt norocosi, asa zicea. Doctorul, insa, a avut alta opinie.
- E debil! Trebuie sa scapati de el cat e mic.
Parintii mei, oameni milosi, nu l-au ascultat si m-au pastrat. Asa se face ca am crescut si m-am dus la scoala.

De 1 martie am cules flori din parc, le-am legat cu o ata si le-am dat profei de sport. Ea le-a luat si le-a ridicat sa le vada toata clasa.
- Bai, piticanie! Papadiile astea sa le duci tu lui ma-ta!
Colegii mei au ras. Nu m-am suparat. Am ras si eu.
Inainte de vacanta de vara l-am intrebat pe profu' de mate daca Ceausescu stie sa extraga radicali.
- De ce intrebi?
- Un presedinte trebuie sa fie un exemplu pentru popor. L-am auzit aseara pe taica-meu ca Ceausescu nici tabla inmultirii nu o stie. Si daca nu stie asta, nu stie nici radicali. Si daca el nu stie radicali, eu de ce trebuie sa invat?
Cred ca nu m-a inteles bine. S-a suparat si am fost exmatriculat in aceeasi zi. Tot atunci a plecat si tata in concediu. Mama mi-a zis sa nu ma mai iau de tovarasul Nicolae Ceausescu.

Toamna am inceput aceeasi clasa, dar la alta scoala. Acolo erau numai tampiti. Unii se dadeau peste cap, altii sareau, cei mai multi se plimbau in carucioare.
- Esti handicapat, mi-a zis un tip cu favoriti, caruia mama ii spunea domnul director.
Dintre toti profesorii, mie profa' de civica mi-a placut. Nu intelegeam ce vorbea, dar avea decolteu. Eram atras de ea, ca de sarmalutele in foi de vita. Mie sarmalutele imi plac cel mai mult cu smantana. Nu am apucat sa-i dau martisor, pentru ca in mijlocul unei ore a venit la mine si m-a pocnit.
- Esti bou, mi-a zis.
Eu iarasi nu m-am suparat. Dar s-a suparat domnul director si m-a exmatriculat. Acasa, mama m-a intrebat.
- Mai, baiatul mamei, tie iti plac femeile?
- Bineinteles ca nu.
- Esti tampit!

A doua zi mama a mers la minister sa imi gaseasca alta scoala. Nu mai erau locuri decat la A.S.E. Asa am intrat la facultate, fara examen. Aparuse o ordonanta prin care debilii trebuiau promovati in functii de conducere. Am terminat facultatea dupa doua luni. Am primit si diploma de absolvent.

Cand am terminat facultatea, m-am angajat la Galati, la combinat.
- Bai, bucurestene! Te fac membru de partid. Ai noroc ca se cer tipi ca tine in conducere, mi-a zis tovarasu' secretar.
Am inceput sa lucrez la aprovizionare. Il aprovizionam pe nea Marcel cu vodca. Nea Marcel era sef la magazie. Nu intra si nu iesea nimic fara semnatura lui. Asta pana in decembrie, cand a intrat in coma alcoolica si a murit.
Mi-am dat demisia si m-am intors in Bucuresti, la casa parinteasca. Se intorsese si tata. Tare a mai plans cand m-a vazut la usa.
- Ce mai vrei de la noi? m-a intrebat cu lacrimi in ochi.
- M-au dat afara de la fabrica si m-am intors, am mintit eu si m-am dus in camera mea.

Un timp m-am plimbat pe strazi. Intr-o zi am ajuns in fata Palatului Copiilor si mi-a placut acolo. Mi-a placut si statuia Leului de vis-a-vis. Emotionat, am strigat.
- Vreau sa ma fac presedinte, ca tovarasul Nicolae Ceausescu. Votati-ma!
Atunci am devenit dizident.

Debil fiind, am avut noroc de multi simpatizanti. Au venit cu pancarde si steaguri. Peste tot afise electorale cu poza mea si ceva scris dedesubt. In litere chirilice. Nu stiu ce, pentru ca la facultate nu am invatat limba rusa.

Azi-noapte am visat o camila alba cu palarie verde. A facut o plecaciune in fata mea si si-a scos palaria de pe cap. In Cartea Viselor scrie ca daca visezi camila alba cu palarie verde, sigur vei avea realizare in acel an. Pai cum sa nu am? Doar suntem in 2004, an electoral.