poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-12-10 | | Crucea zăcea căzută la pământ. Nimeni nu băga în seamă acest lucru. Toate păreau normale. Oamenii vorbeau între ei trecând nepăsători prin dreptul ei, de parcă acel lucru era invizibil ochilor de carne. Sau vederea lor era acoperită de un văl întunecat care îi orbea? Nimeni nu poate ști. Ploaia cădea neîntrerupt, fapt ce făcea ca crucea să ia un aspect pământiu, semănând unui trup răstignit în care se bat întruna piroane, dând naștere unui geamăt continuu de nesuportat pentru natură. Dar nimeni nu-l auzea. „De ce sacrificiul acela ?”, se întreba fără să aștepte un răspuns. „Pentru ce, pentru cine? Nu-l meritam ! Orbii au rămas orbi, surzii surzi, nici nu văd nici nu aud. Parcă ar fi clipele finale ale unei lumi decăzute din drepturile ei de întâi născută.” Mergea cu ochii în pământ. Lacrimile începură să se scurgă din ochii lumii. Erau lacrimi de sânge amestecate cu apă care formau un fel de lichid divin. Se opri în fața crucii răstignite orizontal și vedea că lacrimile pornesc din ea și răspândesc în toate direcțiile spațiului firișoare de sânge-apă care trezesc la viață tot ce întâlnesc în cale. Îngenunche, împreunându-și mâinile ca pentru o ultimă rugăciune . era pierdut în plânsetul universului. Se ruga și nu se ruga, privea și auzea doar. Vedea cu ochii umanității păcatele și virtuțile ei, totul era Sacrificiu, Vid și Desăvarșire. „Dumnezeule, văd acum viața lumii. Totul e schimbare fără început și fără sfârșit. Tu ești Unicul. Tu singur Ești, noi nu suntem.” Acum înțelegea că și asta trebuie să fie. Lăsase toată ura deoparte. Furia împotriva celor care nesocotesc sacrificiul din 1989 se evaporase. Înțelegea că trăia ca și lumea ultimele clipe ale Vârstei Întunecate, ale pribegiei sufletelor, ale infernului terestru, pentru a renaște o nouă vârstă de aur. El era cu el. Nu-i era frică căci El a fost cu el din veșnicie și va fi cu el până la sfârșitul veacurilor și dincolo de ele. Va fi clipa Marii Tăceri. Deschise ochii, un înger cu aripile aurite îi zâmbea. Crucea se deschidea spre cer, spre univers, cuprinzând toate lumile iar ele se bucurau pentru că vedeau și auzeau din nou. În preajma Crăciunului oamenii au împodobit Crucea cu ramuri de brad și ghirlande strălucitoare, care acum se înălța vertical la o palmă de pământ sfidând legea gravitației, ținuta fiind de același înger zâmbitor. În noul cer-pământ era sărbătoare…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate