In lunga calatorie spre mine insami, ma gindeam la sufletul fugit cindva de mult din mine, in cautarea fericirii. Poate ca nu s-a intors niciodata pentru ca n-a mai gasit drumul inapoi… sau poate ca va fi intilnit indelung visata Tară a Minunilor… acolo unde diminetile sunt sfere albastre, cazind din cer in mare si unde tristetea e doar o sora mai mică a bucuriei, o fericire cu ochi melancolici.
Am adormit acolo, pe stinca aceea de linga mare, unde imi gasisem in sfirsit sufletul, statuie de lacrimi la marginea cetii. Am visat ca gasisem Tara Minunilor si ca ea era chiar acolo, in sufletul meu. Cind m-am trezit se facea dimineata… dintr-o sfera albastra.