poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-06-04 | |
Se împleticea. „Să mă dea ea afară din casă pe motiv de beție... auzi la ea tupeu! Păi ce-am băut? O litră de vin și un sfert de țuică. Asta-i băutură?” Sprijinit de un felinar își aprinse o țigară aplecându-se de mijloc în jos, urmând cu capul mâna ce se încăpățâna să coboare. „greu!” Se așeză pe trotuar. Înjură în surdină și-și împinse pălăria pe spate. „Bani de țoale îi dau, de coafor îi dau, de tot felul de vopsele îi dau dar eu n-am voie să beau una mică cu băieții. Mă, când oi intra odată în ea... îi ies fulgii!” Vru să scuipe alături de el. Își șterse cu palma haina. „De ce n-are Gelu probleme cu nevastă-sa? Vine beat turtă, aia îl dezbracă, îl spală și-i pune mâncarea în față ca la un om.
Că deh, Gelu e privatizat și-o trimite la sală, la saună.. la gim, auzi la ele... gim! Eu n-am domne, n-am de unde! Sunt un pârlit de bugetar. Dar ce, eu nu sunt om?” Se fripse cu chiștocul. De ridicat nu se putea ridica. O încercare, două. Își puse pălăria alături. „Ce să fac acasă? M-a dat afară. Lasă să mă vadă vecinii și să se facă de baftă! N-am dus-o eu la băi? Ce face toată ziua?” Un câine se apropie de el și-l mirosi. „Și tu ești al nimănui, așa-i? Mama ei de viață că mulți năpăstuiți mai sunt pe lumea asta”. Luă câinele aproape, îl mângâie între urechi și-l pupă în bot. „Na, că măcar pe tine te iubește cineva”. „Să vezi tu ce-i fac! Mă întorc și-i rad două pălmi de n-o să știe pe unde umblă. Să vadă ea ce-i ăla respect! Bine zicea tata: Femeia nebătută e ca moara neferecată! Dacă nu i-am dat la timpul ei, vezi? Acum i s-a urcat la cap, vrăjitoarea!” Luă capul câinelui în mâini și-l privi în ochi. „Măi câine, așa-i că tu n-ai casă, n-ai mamă, n-ai nimic? Ca și mine că-s orfan de toate alea! Hai să cântăm” Își drese glasul: Diin bucataaa mea de pâineeee, am hrănit un om și-uuun câineee, omul nu mă mai cunoaaaște, cââinele mă recunoaște” Îi dădură lacrimile. „ ce viață mai avem și noi, măi câine, măi!” Se ridică într-un genunchi, se sprijini de bordură și, clătinându-se, se propti pe picioarele larg desfăcute. „Auzi la ea, beat! Vezi ce-i dau eu acum. Tu du-te în treaba ta că devine periculos.” Împinse câinele încet cu piciorul, câinele mârâi. „Bravos, eu te adopt de suflet și tu te dai la mine. Neam de cățea ce ești! Fugi că te dau la hingheri.
Nimeni nu mai știe ce-i aia suflet și recunoștință” Într-un târziu ajunse în fața ușii. Cu capul proptit pe toc încercă să strecoare cheia în broască, nu poate! „O fi altă casă?” Aprinse cu greu bricheta. „Nu, asta-i! Familia Vasile Pătlagină. Eu sunt. Pe ușă scrie numele meu și asta mă dă afară. Așteaptă un moment, tu!” Se suflecă, se aplecă înapoi scoțându-și burta în față. Duse o mână la spate și cu cealaltă lovi puternic în ușă. „Deschide femeie, a venit stăpânul casei!” După minute lungi ușa se deschise. Vasile dormea pe preș. Nevasta îl scutură. „Iartă-mă Gicuțo, nu mai fac, zău nu mai fac!” Femeia îl privea din pragul ușii cum se strecura în domiciliu pe patru labe.
Pan 04.06.2003
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate