Prefata

Noptile imi sunt reci, pline de angoase si neimpliniri. Fantome si frici intense imi invadeaza subconstientul, rupand intunericul noptii, violand samburele de liniste ce, de prea multa vreme se zbate a incolti in mine.
Modul meu de a iubi este o iluzie cu care ma hranesc zilnic, pentru a nu intra in putrefactia stagnarii ce imi da tarcoale si-mi creeaza depresii.Cateodata ajung chiar sa cred in aceste iluzii, sa le transform in realitati colorate prin puterea autosugestiei. In timp insa, efectul lor paleste si ma trezesc cu sufletul livid, cu buzele tremurande si-o spaima in ochi ce sapa prapastii.Daca te uiti in ochii mei, te infiori de golul din ei, de adancul fara fund al gaurilor ce se casca uriase, incercand sa te prinda si pe tine in desertul negrului lipsit de continut.
Am cam trecut de varsta in care credeam in dragoste si sacrificiul absolut pentru implinirea si mentinerea ei. N-am avut prea multe iubiri la viata mea; si cele putine care au fost, le-am construit din petece si carpituri. Am pus seminte in van, caci n-am avut niciodata o bucata de pamant unde sa le seaman, ca ele sa prinda rod. De mic copil, coltul de pamant a inceput sa se transforme in lut datorita ploilor abundente si iluzorii cu care l-am inundat, apoi lutul s-a uscat, s-a deteriorat si s-a transformat in Nimic.
Atunci am devenit o luptatoare: cu mine insami, cu cei din jurul meu, cu lumea in care ma misc si functionez ca o masinarie ce n-a fost unsa niciodata. Obstinatia a devenit modul meu de a fi. Astfel, ma incrancenez sa iubesc, sa subzist, sa exist, sa schimb, sa sper, sa respir. Obstinatia asta insa, daca o privesti in ansambul, nu are o finalitate. Este doar un stil de viata, activ si amar, sterp prin lipsa scopului mare care are rolul de a uni crapaturile si convulsiile si a le asambla in Ceva ce poate rodi. Aici si Atunci, Acolo si Acum, Cand si Cum, Ce si De Ce – pe toate le uneste un “SI”. Pentru a avea un sens insa, trebuie sa le alaturam un VERB. In mine salasluiesc conjunctii, adverbe, prepozitii, virgule si semne de suspensie, toate disparate, si vlaguite, cu si fara Si, fara umbra de verbe. Asa-s si aminitirile mele: sincopate, haotice, inspaimantator de singure si neajutorate. Asadar, cu obstinatie, am inceput sa mananc intamplari, sa creez sentimente, sa devorez carti, pentru a-mi hrani nimicurile si a-mi creste prapastiile.