Actul I

“As da o mie de ani sa aflu de ce nu spui nimic. Numai cat foiesti din frunze si mai scartai cand adie austrul de Rai. Chiar nu esti respectuos. Nu e nevoie sa fii de acord cu mine. Macar sa spui ceva, fie si un singur cuvintel.
Daca ai sti ce plan aveam pentru tine... Mmm, ce zici ? Crezi ca…Ah, daca ai sti, ma gandeam sa facem ceva cu coroana asta a ta, care mie mi se pare prea mica. Din cauza asta nici nu poti creste mare cum ai vrea. Ma gandeam sa iti dau niste frunze mai mari ; Iti dai seama? Cred ca stii cate pasari si-ar face cuib pe ramuri, ca sa nu mai spun cum ti-ar creste trunchiul si cum s-ar mai infinge radacinile tale in pamant.
Nu vrei sa spui nimic…Ce aratare falnica se arata in umbra, si cum ar mai creste. Nici macar nu iti poti inchipui cum ar fi sa iti raspandesti coroana in tot cosmosul, sa se rataceasca ingerii Domnului intre crengile tale, sa se sfarme planetele intre radacinile fara moarte, intinse peste tot la mii de secole- lumina, pe cand vom planta samanta ta peste tot in universul acesta si numele tau va fi pomenit intru slava… in fine, intru slava cui vrei tu. Parca si vad serpii tineri ai radacinilor mangaind mai intai lunile tinere, hranindu-se cu cele mai gustoase pamanturi, golind de viata cele mai indaratnice pietre…
Da’ ma lasi sa vorbesc singur? Esti un amarat de copac…si nici nu poti intelege idealurile cele mai inalte si planurile cu adevarat marete. Si nici macar nu poti sa cresti mai mare decat inaltimea la care licaresc stelele. Iar daca vrei sa stii, frunzele tale se si usuca si ramai infrigurat cu taciunii vietii tale ingalbeniti la picioare. De ce nu spui nimic? “ Lua un bat si incepu sa loveasca enervat trunchiul arborelui. Frunzele se scuturau usor iar o pasarica zburatacita, zvarrr, de undeva de la poale.
“A, nu te doare? Tu stii ca eu pot sa iti dau si foc, stii ca fiinta ta poate arde? Iar eu o sa te ajut. Nu-i asa, te-ai saturat de viata, eu sunt alinatorul tau…” Isi lipi mainile de scoarta tanara ochii ii devenira rai, de carbune, pana cand o suvita de fum incepu sa se inalte in aerul clar. Arborele fremata infiorat, doar o strafulgerare de secunda, pana cand incepu sa arda cu flacari si fum inabusit, iar frunzisul tipa sfaraind.
“O sa Ii spun ca a cazut un fulger din greseala.Ei, si ce. Ah , fiinta nevrednica si fara vlaga, arzi, arzi, arzi!” Si privi ranjind in barba putreda si nespalata cum flacarile mistuiau bietul copac. Dar nu putea si nu avea cum sa vada sub pamantul fraged, cum din sute de seminte incoltea noua viata alba si calda, plangand.

Actul II

“O, draga pasare, zborul tau imi lumineaza strafundurile sufletului, iar inima mea bate alaturi de fiecare zvacnire de aripi cu care mangai aerul viu al Raiului.” Pentru sine, cu suras batjocoritor : ”Cine zicea ca dracu’ nu poate fi poet?”
Poti sa te opresti putin, sau vrei sa conversam in timpul zborului ? Bine, fie. Uite, ma supun. O sa zbor alaturi de tine. Cum ti se pare ziua asta? Da, te cred. Soarele se inalta maret in mana lui Dumnezeu, razele inunda muntii si marea. Da’ ce pene minunate ti-a desenat El pe trup si cat de gratios ti se unduiesc aripile. Ce parere ai, zburam mai sus ? Sa vedem cum arata Raiul, asa cum il vede Sefu’, sa iti faci si tu o parere asupra mininatiei de aici. Putin, hai, numai putin, te rog!
Am putea stapani timpul si spatiul daca vrei. Stiu o metoda sa pacalim gravitatia. Folosim geometria rimmaniana sa zburam dintr-un colt in altul al Universului mai repede decat insusi gandul, dar ce spun eu, fara limita de repeziciune. A, sa nu te temi ca ar putea sa iti ia foc aripile, am o metoda si pentru asta. Cand te gandesti ca lumile toate s-ar ascunde cand zborul nostru va starni sisteme stelare de la locul lor, asa cum starnesti cu o suflare praful…
Ce parere ai? (…) Nici nu vrei sa ma bagi in seama fiinta netrebnica, lasa ca iti arat eu. Sa iti piara pofta de zbor, pentru ca nu vrei sa stai de vorba cu mine. Nici nu stii ce ai ratat. Ce ti-a oferit El? O viata in care umbli pe cararile vantului in neodihna, sa duci mancare puilor, sa cauti loc de cuib? Cu ce e mai prejos darul meu? Creatura infima, na, uite cum iti moare zborul!” Si zicand asa, smulse aripile bietei nevinovate si le arunca departe. Aripile mai zburara cat mai zburara asa, fara trup. Acesta se rostogoli din inaltul cerului si incremeni rapus, zdrobit pe o stanca.
Departe in cuib puii cresteau mari. Aripile lor aminteau de maicuta ucisa, aripi puternice in care viata vibra, aripi pe care vatul visa sa le poarte intr-o zi sus, sus spre soare.
Suparat, imprastiind spume de furie si injuraturi peste tot, cobori pe pamant. Vazu intr-un colt de gradina… Omul. Fata schita un suras rau prevestitor si un zambet…Privi suspicios in jur si incepu sa se apropie cu pasi rari.

Actul III

(Scena de camin cultural, cu iz de motorina, imbibat in praful cristalizat pe podeaua tocita de stejar. Cortina, o draperie grena, decolorata de vreme, in stil victorian. Sala plina de spectatori care mai de care mai colorati. Cei din primul rand deja au asternut la picioare un val de coji de seminte. In fundal, pe peretele zgaraiat, se aprinde un proiector cu lumina stridenta, luminand personajul intors pe jumatate spre sala in pozitia ganditorului. El sade pe un scaun decorat cu hartie de ziar, inchipuind o piatra. Un alt proiector inunda beteala ce traverseaza scena in zeci de sensuri, imaginand lumina din Rai. Pomul cunostintei binelui si raului e din P.F.L. vopsit, cu un mar cat un harbuz.
Aplauze. Rasete. Rasete pentru ca actorul e gol pusca si are doar o frunza in dreptul…. Din coltul din drerapta intra in salturi dansante un alt actor cu pelerina si joben, dand din brate ca si cum ar zbura). “Buna dimineata, tot Raiul iti canta osanale, marite stapan, buna dimineata! ( Tot se invarte in jurul Omului vrand sa ii atraga atentia, dar acesta nici macar nu clipeste). Mi se pare sau esti ingandurat? (catre sala) Cred ca s-a plictisit de viata de aici. (Isi drege vocea si paseste solemn spre Om). Ce incantare sa stau in preajma ta, si ce onorat ma simt sa pot sa-ti adresez o intrebare.
(Se apropie din lateral si vine aproape cu un genunchi la pamant, umil, prietenesc, secretos). Cred ca am o problema. Tu inteleptule si numai tu m-ai putea lumina, te rog, te implor, ajuta-ma.(strigate, jalnice matanii, maini intinse dramatic, tremurand, spre Omul care pare turnat in marmura) nu stiu ce sa ma fac, am o problema de gandire.
Mintea imi sugereaza ca as putea sa construiesc o lume a ideilor pure si inalte dar nu stiu cum sa o construiesc. Numai tu, lumina a Cosmosului, ai putea sa imi spui cum sa fac.
(Omul nemiscat raspunde bland dar ferm) As putea, dar la ce ar folosi? Raspunsul meu nu te poate face sa intelegi ca nu ai nevoie de asa ceva. Am tot Cosmosul in mine. De ce sa il mai repet, daca a fost creat deja? (“Asta ti-am zis si ieri”, sopti sufleorul din culise. Omul tresari putin, dar prinse replica.) Asta ti-am zis si ieri. (Isi da jobenul jos si se scarpina iritat). Ce folos ca ai in tine daca nu faci? Asta e o era a actiunii. Dumnezeu inca mai munceste la lume, trebuie sa Ii urmam exemplul, trebuie sa il ajutam cumva. Intelegi ce vreau sa spun? Util este nu sa ai, ci sa faci ceva cu ce ai.
(Putin derutat, apoi revine la starea sa de calm senin). Nici nu stii ce pierzi, daca ai misca macar un singur deget, macar un neuron. Si nu e greu chiar deloc (sufleorul se agita disperat : ”Nu pot, am fost creat pentru planuri mai mari”. Omul nu prinde replica. Transpira blocat de emotie, dar partenerul lui intr-un gest de apropiere mascata il ajuta soptind printre dinti : ”Am putea gasi ceva, dar fara sa stie El”) Am putea gasi ceva dar fara sa stie El . (Replica fu rostita sacadat ca o eliberare de tensiune). Pai vezi ca se poate negocia? Nu degeaba tu esti cel mai mare pe aici.
(Jubileaza, facand tot felul de cotcarii. Sala rade si aplauda giumbuslucurile). Vom da drumul gandirii sa ne calauzeasca destinele. Normal, in fruntea lor va sta Cel Inalt. Sa vezi cat de minunat va fi cand vom gandi adevarul. Uite vom face asta ca pe o…(Privi temator spre Om, nestiind daca poate sa spuna sau nu, mai mult gest de parada)…o dragoste de intelepciune. Da, e cel mai potrivit spus. Cum ti se pare? (pauza de raplica) Ma lasa rece.
(Tiptil ispita se apropie iar, rostind abia auzit) Nu se poate, nu se poate sa nu pui la lucru in scopurile umanitatii celei mai inalte, in slujba binelui aproapelui, mintea ta scipitoare. Nu cred ca te lasa inima sa faci asta. Ca sa nu mai spun ca tu stii si cum se zice in greaca, stii tu, hai te rog, daca tot te lasa rece, spune-mi in greaca. Imi place asa de mult cum suna…(privire vicleana, ochi ager, asteptatre cu sufletul la gura. Omul rosti absent: filosofie). Vai, ce bun esti. Nimeni nu a fost asa de bun cu mine. Dar daca tot mi-ai spus asa de frumos, cu glasul tau cel minunat, hai sa ne si jucam putin.
(Pentru prima data, omul ridica teatral, vizibil curios de cele auzite, fruntea. Aplauze). Da, sa ne prefacem putin,hai mai(mieros), ce naiba, e un joc nevinovat. Nu fi stupid.(Scoase ca un scamator o cearsaf alb, il ridica pe Om care se impiedica putin provocand rasete, aplauze si huiduieli si il inveli cu panza, si-i propti in cap o coronita de lauri din carton). Da, o sa spunem ca tu esti Platon (mirare, neintelegere vadita). Pai tu nu stii cine e Platon ? Un titan al gandirii, o maretie, un monument nepieritor(gesturi largi de maini). Ne prefacem ca tu esti Platon si eu Timeu. Sa vorbim despre folosul vietii si despre spirit, despre cunoastere( Sufleorul aproape urla in soapta ce ar fi trebuit sa spuna Platon dar el nu aude, se incurca iar, Timeu ii sopteste si se preface a se juca serios cu ideile, cu gandirea…)
Gata, eu m-am saturat, nu ma mai joc (gesturi frante, miscare taiata in aer, solemnitate) Cum adica, preaintelepte Platon? (Platon tremurand de nervi) Nu imi mai spune asa, a fost doar un joc, eu nu fac filosofie, eu sunt doar om. Nu pot distruge mintea celorlalti. Nu le pot aduce moartea sub pretextul gandurilor inalte si ideilor goale de adevar. Si nici sa arda pe rug din cauza mea sau sa se stinga batjocoriti in lagarele mortii (Isi duce mainile la urechi, in timp ce i se repeta din ce in ce mai tare de catre sala: ”Platon, Platon, Platon, ura, traiasca marele intelept! (Platon din cearsaf cade in genunchi ghemuit, cu fata ascunsa in maini. Se zbate iar omul cu joben ridica bratele in sus a victorie intr-un ras sardonic, cu ochii de carbune aprins, cu barba putreda, naclaita, cu expresia fetei de o rautate monstruoasa) Platon, dragul de tine, dragul meu sclav.Ha, ha ,ha ha ,ha ha ha!
(Cortina cade, praful se starneste, actorii tusesc in dosul scenei, lumea se retrage in dezordine spre usa, peste un munte de coji de seminte, ambalaje de Brio Snack si doze de bere golite).
***
Afara e cald, senin, inserare binecuvantata. Tanarul merge tacut aproape umil in spatele omului cu joben. Grabeste pasul, il ajunge din urma:
-Nu va suparati, aveti acasa ceva despre Platon?
-Cum sa nu, am o mare biblioteca de filosofie, cea mai mare din cate se cunosc, numai volume invelite in piele. Esti invitatul meu, tinere. Vad cum sclipeste in tine dragostea de intelepciune, dorul de cunoastere. Ai obtinut acest drept, ai platit pentru el, il meriti…
Il cuprinse parinteste pe dupa umar. Nu incerca sa mai desluseasca ultimele cuvinte, caci in ochi ii lucea setea aceea pacatoasa si in urechi auzea nestiut, zornaitul unui lant de sclav, lantul de la inima lui.

« Nu credeti in ruptul capului ca 1+1=2. Ucigasii de paradoxuri asteapta dupa colt».