Un bloc liniștit din marginea orașului. Conviețuitori „de toate națiile”, bronzați cu „infecte” păreri unii despre alții, autoritari în fața „nimicitorilor de corupți din... acel Guvern”.
O seară ca oricare alta (relativ), fără manele, austere strigăte de voie bună, sau „măsuri de urgență imediată” – liftul mergea, salariu se luase de-o săptămână, copii se culcau, gunoiul era dus...- o zi se pare...„bună”, deloc „barbarizată”.
Liniște, calm și multă orânduire...
Becul de la 3 – pericolul public (atunci când din întâmplare cineva se nimerea acasă, noaptea) era stins, semn că posibilitatea „perturbării ordinii și liniștii comune” era nulă...
Din loc în loc, lumini palide dădeau semnalul că „ceva” este la TV, dar calmul deruta incipientele planuri „ambulante” ale trecătorilor... „Nu e Vadim, mai bine mă duc să dorm.”
Într-o astfel de derivă, presărată cu iluzii – poate bagă OTV-ul, fir-ar ei să fie...” – scrâșniri peste scrâșniri, dar nu la suprafață, căci vorba aia, CNA-ul te aude, „Stirile de la ora 5” da-te în reluare trezesc un „clinchet” gros de nemulțumire... Ca venite- dintr-o furtună, instantaneu, fraze vulgare își răspândesc „veninul” peste liniștea unui bloc „de cartier” si de aici, propagate de „curentul solidar” în tot Bucureștiul... și toate astea când brusc, știrile se transformă într-o imagine ambiguă dublată de „reproșuri reci”: ... melodie fără cap și coadă... (luată pe nepregătite):

„De câte ori să sper că va fi mai bine,
De câte ori să mor ca să mă-mpac cu tine,
De căte ori să strig ca să fiu respectat,
De căte ori să pup un boss de rahat,
De câte ori să fiu un bou fără școală,
De câte ori să-njur că femeia mă-nșală,
De câte ori să fiu un vers fără tihnă,
De câte ori să joc țurca pe odihnă...
De câte ori te strig ești în pat cu altul,
De câte ori mă-ngrop „s-a corupt” asfaltul,
De căte ori mă lași cu moartea în plasă
Te întreb când n-a fost șpaga mai grasă...

Nu-i nimeni la ușă, dar sună!!!
Nu-i nici o furtună, dar tună, dar tună
Cu: De câte ori...
De câte ori...”

Iar apoi apare o față... și o voce ce... derutează (?!)... Să fie vocea celor ce gandesc „altfel”?
„Astfel se înfățișează brava noastră societate în mințile unor descreierați de peste oceane ce ne scârbesc cu ale lor gunoaie aruncate virtual... și de-o potrivă cei cu „cocârțul”
zilnic în plasă... și nu numai ei.
Eu vă întreb: vă bagă domnilor cineva în seamă? Eu m-am săturat de mascarade de prost gust, dar voi? Chiar nu v-au topit căldurile până acum „asfaltul ăla la pungă” cu care vă cimentați atitudinile față de a voastră țară?
Munciți, muriți, beți, strigați, vă ... așa, aici, în țara asta și după ce vă simțiți bine cât de cât (cel puțin) tot vă simțiți datori să vă repliați la „tentativele poate prea eșuate de occidentalizare”, neuitând să așterneți câte-un comentariu de prost gust la adresa țării în care v-ați născut.
NU vă dau morală de 2 lei, nici nu meritați, ați consumat destul priun „elogii denaturalizate” sau poate prost înțelese, dar totuși, mă gândesc, acolo-n ASIA, o fi vre-un Bin Laden potrivit pentru voi, sau... vă poate salva direct Ionel ...fără drumuri în plus?
Ia auziți, cu dedicație specială:

M-am săturat să vă aud că vreți mai bine,
M-am săturat să vă împing să faceți ca și mine
M-am săturat să fiți voi boși printre sticle
M-am săturat să vă aud cum doar spuneți „Ãla minte!”

Dar treceți la treabă, o dată!!!”
Apoi o nouă voce preia controlul înverșunată... și cu anumite completări:
„Atitudini de prost gust... cu înțelesuri diversificate ... „Să moară Romeo” de ciudă că n-a ajuns șef de scară, să-i pună la punc pe „atacatorii” liniștii lor. Să se oftice cine trebuie că le-a dat cândva vize „de out” și-acum înjură cu salivă-nveninată.
Ei, ei, prost gust față de cuvintele alea, le strică farmecul.
Noroc că nu-i tot poporul așa. Mai avem și o cultură, o limbă, o civilizație, iar unii o păstrează și o înterțin cum trebuie.”

Așa începea o poveste cu final se speră optimist, sau cu soluții edificatoare.
În fața Tv-ului virtual se mânca popcorn pe muzica uleiului ce sărea în tigaie prăjind clătitele, iar anumiți domni percepeau noțiunile de mai sus. Între 2 halbe de bere și înc-o reclamă la detergent (pe jumătatea cealaltă a ecranului) mesajul era digerat:
- Băi, nesimțiții, după ce c-au stricat și melodia – ce e mai puțin important – au srticat și ce era mai frumos, o părere bună despre țara asta. Ce, nu aici mănânci, nu aici dormi, nu aici te bucuri... nu aici trăiești? Iar apoi ce-au avut, mă cu acele cuvinte, de le-au stricat în halul ăsta?
- Măi, ei doar au încercat, Să știi tu, cuvintele astea nu-și pierd farmecul în fața unora ce vor răul. Nu-și pierd ele farmecul că vor ei. Alții le prețuiesc, le preamăresc, fac din ele comori...
Iar cei doi zâmbesc, simțindu-se un pic mai bine.
Încă o vorbă... și un zâmbet.
- Mă, să ști că așa e, nici limba și nici țara nu va pieri din cauza lor. Înjură ei acum, înjură, dar stai să vezi că dacă vom ajunge noi sus... trec ei pe la „Întorsura Buzăului”...
Și ca „o bombă”...
- Băi, uite acolo vezi ce zice, ce scrie, România Campioană Mondială la Fotbal, Politică, Arte Plastice, Bune Maniere, Modă, Produse Prefabricate, Avioane, Tehnică de Luptă, Obiecte Sanitare, Culesul Căpșunilor, Privit în Perspectivă, Legislație, Voturi...
Gâfâie.
- Mai e, mă, uite, mă, cum curge! Am obosit, preia tu.
- Ghivece, Aeronautică, Apă de Mare, Pești, Vii, Sirene, Sălcii, Crescutul oilor, Iubit Animale, Crescut Copii, Cenzură, Bani, Monopoly, Andrenaje, Forări de Petrol, Pus Cartofi, Făcut Gem, Bucurii, Enumerări...
Și deodată, din partea cealaltă a TV-ului, modelată acum à la „Întorsura Buzăului” (semn că CNA-ul „e cu noi”, Ministerul de interne cu interceptările la fel) se aude un nou „vuiet”, urmat de ... rectificări, ceva de genul „Ne cerem scuze, dar s-au efectuat modificări de ultimă oră” (DA, da pe tronsonul orar al telenovelei Salome, na să vedeți voi apoi „o nouăî revoluție”- frază rostită ... de vânt):


„ De câte ori ți-am spus să venim acasă,
De căte ori ți-am spus că avem pâine pe masă,
De câte ori beau văd urâtă țara asta,
De câte ori să strig că-mi iubesc nevasta,
De câte ori să strig că-mi cer iertare,
De câte ori dau șpagă să vin în hotare,

NU, nu mai contează șpaga, șpaga,
Acasă e bine, m-așteaptă nevasta,
soacra
draga,
Acasă e Soare,
Acasă nu mă doare, la mare,
Cer iertare,
Mă întorc să-mi pun acasă afacerea pe picioare,
Acasă e bine,
Nu-i nimeni ca mine,
Nevastă-mea nu-i grasă,
E arătoasă,
Da vreau acasă acum,
Pe cel mai scurt drum!!!

Liniște deplină. Priviri stânga-dreapta, față-spate... Și dintr-o dată toți la unison:
- „Bere Ciuc, încă una și mă duc!”
Iar din fundal o voce: „Acasă, presupun.”