La marginea metropolei, într-un cartier de case, cu străzi prost asfaltate și oameni care au uitat demult că spiritul te îndeamnă la evoluție, se-mbină clasele sociale într-un pervers contrast, puroiul societății avându-și aici cel mai complex focar.
Una lângă alta sunt casele vehi cu tigla spartă și garduri demult putrezite sau porți ruginite; și noile construcții, adeseori cu etaj, scări interioare, geamuri colorate și alte aspecte specifice dorințelor unor snobi superficiali.
Cele mai multe impresii negative ale cartierului mărginaș -al unui oraș și așa lipsit de cultura- le inspiră însă populația: în târgul cartierului, la școala ce n-a mai fost demult renovata, la colțurile străzilor și chiar in casele și curțile oamenilor se aud adeseori sudalme, înjurii, blesteme și ocare. Nici Biserica ce poartă -evident- nume de Sfânt, nu este mai presus de celelalte aspecte din jurul ei: nenumăratele conflicte dintre preoții care slujesc ceea ce demult era o falnica catedrala, au tulburat liniștea -deja destul de firava- a locuitorilor. Ba chiar una dintre bătăliile dintre slujitorii Domnului a fost televizata și făcând inconjurul țării a amplificat rușinea acestei zone.

Pe una din străzile ce formează un labirint din cartierul acela, lângă un fost magazin -închis din cauza saraciei din jur și a pretențiilor capitaliste ale vremii- și un spațiu viran aflat în paragină și totuși îngrădit, propus la vânzare de mulți ani; gasim un gard mult mai putred decât celelalte iar o poartă și mai ruginită, ce se-nchide cu o sârmă printr-un sistem improvizat și primitiv. Oadată intrat pe acea poartă, scheletul unui cireș te sperie, aplecându-și crengile pe trotuarul ce duce spre modesta casă cu tencuială gri și geamuri crăpate. Prima impresie sugerează pustiul, înă acel tavan gaurit, susținut de pereții ce nu mai au vuoluptatea de acum mulți ani, adăpostește persoane cu vise, decepții, dorințe și poate chiar speranțe.
Uitându-te de afară, prin perdeaua ruptă se vede un corp de tânăr dormind adânc, scăpat parcă de evenimentele crude din fiecare zi. Lângă el, un motan bătrân, teribil de gras, se intinde lângă soba prea puțin încinsă. Colorat, calm și foarte agresiv, pisoiul cel mare este stăpânul spiritual al curții, deja plină de scaieți. Sub geam, pe un birou susținut de alte șipci ce țin sprijin mobilei vechi, stau doua carți închise și tăcute, una fiind "Jurnale intime" a lui Baudelaire, iar cealaltă având semn între pagini se numea "Pădurea nebună" de Zaharia Stancu. Mai la margine stătea deschis un volum de Ion Minulescu, ivindu-se versurile poeziei "Partenza". O foaie galbuie cu însemnări de mână era ascunsă sub cele trei carți ce-acopereau întreg biroul de studiu al acelui student.