poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-03-12 | |
Pentru a suplimenta datele pe care le avem despre Stefan Doru Dancus, vă voi vorbi în continuare despre domnișoara Nogradi. Era fată bătrână, avea 32 de ani. Nu mai visa, trează, la Feți Frumoși și puțin a durat până când și somnul i s-a golit de vise: domnișoara asta era o anomalie a naturii. Am întâlnit-o într-un local ieftin, ghicea în ceștile de cafea - așa își câștiga pâinea și cafeaua. De la masa alăturată, i-am făcut semn și ea a venit să-mi ghicească în ceașca ciobită din care am băut un lichid amar, neplăcut. Și-a făcut datoria, a studiat cu atenție vasul acela din ceramică arsă. Era o femeie frumoasă, împlinită, perfect construită pentru ființe provizorii ca mine. Mi-a luat palma dreaptă, a făcut ochii mari. M-a invitat la ea, stătea într-o casă, pe un deal de la marginea orașului. Am băut vodcă și am mâncat semințe. M-a întrebat de ce am mai venit încă o dată iar eu i-am spus că pentru ea. Nu m-a crezut, a râs, am râs și eu - mințeam în comun - a fost bine. Am făcut dragoste toată noaptea ca și cum numai pentru asta m-aș fi reîntors.
Domnișoara Nogradi a făcut, dimineața, omletă; la masa acoperită cu o pânză stacojie, mâncând ceea ce pregătise, am întrebat-o: - Cât mai ai de stat aici? - Întreabă-te pe tine. Voi rămâne sclava ta până te vei hotărî să mori. - Tu știi că nu vin decât atunci când echilibrul lumii e în pericol. Tu pe mine mă aștepți? - Am ajuns o biată ghicitoare în cafea datorită multiplelor voastre îndatoriri. V-am născut fii, v-am fost mamă, amantă, soție. Ar trebui să fiți mai indulgenți. Era într-un capot albastru și avea părul negru. Am tăcut. După câteva minute: - Aș vrea să nu te mai văd, am zis. E un lucru posibil - să nu te mai întâlnesc. Mi-am irosit cu tine o zi și-o noapte iar acesta e timpul meu, nu al vremii tale. Domnișoara a ieșit pe terasă. După ce a plâns, m-a îmbrățișat, m-a sărutat pe amândoi obrajii și a suspinat: - Du-te. Se trezește Ștefan Doru Dăncuș. S-ar putea să nu ne mai vedem. Lasă-i o scrisoare în care să-i spui că n-am murit. Poate se îndură de amărâtul acesta de trup pe care-l pun la dispoziția celor ca tine. Spune-i că aș vrea să plec. Poate mă va căuta. Poate-mi va face mai repede plecarea. Poate va avea încredere în mine. Poți să-i spui că el m-a creat și el îmi poate lua timpul?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate