E o alta zi de toamna in care cerul e acoperit de nori grei, fara nici o crapatura prin care soarele sa-si strecoare razele aurii.
Totul pare banal si totusi diferit. Cerul parca e mai aproape de pamant,parca ma apasa pe frunte. Pasii imi merg alene printre vechii plopi care ascund secretele unei lumi nevazute,neexplorate de mintea sau ochiul uman. Frunzele razlete care nu au picat, se alatura acum minunatului covor care se asterne pe trotuar, lasand orice doritor sa-i studieze culorile. Porumbeii zboara din loc in loc, ca intr-un dans secret pe care doar ei il pot descifra. Vantul aduce miresme placute dinspre orizont.
Deodata totul se schimba! Porumbeii nu se mai misca, vantul nu aduce cu el decat amintirile celor morti care reinvie acum. Paraul de langa mine tace. Sursurul lui placut de mai inainte se pierde in vid fara a mai putea fi auzit. Plopii parca incearca sa graiasca, dar ceva le opreste vorbele in sfera trecutului. Frunzele cad si mor fara nici un cuvant, fara nici o ezitare, fara a incerca sa se impotriveasca vietii nefaste. E liniste; doar liniste profunda si apasatoare care te face sa te simti singur. Lumea din jur parca se transforma in capcauni. Ma priveste insistent de parca as fi o ciudatenie. Totusi nici un sunet nu imi tulbura linistea. O forta parca ma ridica de pe pamant. Ochii mi se pierd intr-o lume care oglindeste atat trecutul cat si viitorul, dar prezentul nu-i nici unde. Totul e schimbat, nu pot recunoaste nimic. Linistea e tot mai apasatoare. Nu pot sa cred ceea ce vad. Grabesc pasul. Ma uit nelinistita in stanga si in dreapta sperind sa vad ceva cunoscut. Nu mai stiu nici drumul spre casa. Ma uit in spate rapid dar valurile timpului au inghitit totul in urma. Ma cuprinde o neliniste stranie, ciudata, care ma face sa studiez fiecare detaliu pe care il vad. Incep sa fug. Inima imi bate si mai tare.
Deodata simt o mana pe umar. Intorc capul rapid pregatita sa vad vreun demon al timpurilor trecute dar in schimb vad un chip de om, prietena mea.
Totul revine la normal. Paraul isi duce albia spre vale, porumbeii isi continua dansul, frunzele cad nestanjenit. Vantul imi piaptana pletele si plopii imi vegheaza pasii. Dintr-o data din cer incep sa cada fulgi jucausi care imbraca totul intr-o haina alba de sarbatoare. Imediat stratul de frunze este acoperit de omatul pur pe care imi las amprentele. Linistea din jur a disparut, si o data cu ea, nelinistea sufleteasca.