Cele patru culori ale mele preferate.Albastrul,verdele,rosul si negrul.Stau aici undeva ghemuit ca o pasare intre zbor si nevoia de a-si hrani puii deabea iesiti din cojile fara folosinta...Sunt eu si parca cu ceva mai putin decat eu insumi.De fapt...aproape ca sunt.Niciodata nu sunt sigur,niciodata nu voi fi.Dar pana la urma bine spunea cineva cu vremuri in urma lasandu-l posteritatilor celebru "nicodata sa nu spui nicodata"!Astazi sunt atat de aproape de a face greseala asta...atat de aproape de a incalca credinta suprema.De a incalca porunca numarul 11: niciodata sa nu spui niciodata.Chiar asa...de ce nu Dumnezeu sa fi fost cel cu pricina,cel atat de putin obscur zilelor noastre?Nu stiu...Nici nu mai pare sa conteze cum nici nu cred ca a contat vreodata.
M-am nascut cu lumina.Totul era orbitor si atat de luminat si de alb totul...Albul este pacatul originar.De a fi.Pacatul pe care l-ai facut impotriva eternitatii.De aici si poate se trage negrul ca parte cvadriala a influentelor mele extatice.Cine stie...Am incetat sa-mi pun astfel de intrebari renuntand la autoflagelarile-mi ante si post-nocturne."De ce,de ce,de ce...?"Ce este de ajuns este de ajuns!Iubesc negrul.Ce ar fi de comentat la una ca asta?!
Sunt intre albastru si verde.Sunt.O spun iarasi,dar am aceeasi picatura de suspans si de nesiguranta in gandire.Chiar sunt?Niciodata nu se stie.Important este ca ele,culorile mele sa fie.Altfel degeaba as fi.Ma intelege cineva?E cineva sa ma inteleaga?Sau macar...e cineva sa ma auda..?
Pe rosu nu l-am pus nici macar pentru o singura data la indoiala.El trebuie sa fie.El, inaintea la toate.O spun pentru ca se gaseste atat de rar prin preajma mea incat el trebuie sa fie pretutindeni.Pe el il cred ca este.Iubirea mea neconditionata...Rosul este Dumnezeul meu.Se gaseste in toate.Este in mine,curge prin mine.Lumea se raporteaza la el,lumea se raporteaza la sine.
Limita de sus este albastrul,limita de jos este verdele.Dar nu sunt limite.Sunt limitele mele.Cand ma prabusesc,imbratisez verdele,cand zbor port in suflet albastrul.Verdele este ceea ce vad,este ceea ce sunt,ceea ce ma inconjoara.Spre albastru tind,el este acela care ma impinge spre mai mult,care se imprumuta pe sine tuturor iubirilor mele.
Negrul insa este cel care odata imi va incheia timpul si imi va oferi sansa de a fi din nou o inchipuire sacra.Negrul va uni albastrul si verdele si rosul,si o face intru mine.Acum daca stau bine sa ma gandesc,negrul chiar este dorinta mea rastalmacita si intoarsa de a fi.De a fi mai mult.Este dorinta mea de a avea albastru.Si parca este dorinta mea de a avea si intelege si iubi ceea ce ma inconjoara.Este si verdele.Negrul este reactiunea existentei mele.Cred ca inca de la inceput pe langa albul acela orbitor era si negrul.Doar ca lumina era mult prea puternica pentru ca eu sa pot deslusi tot microuniversul.
Iar acum parca pot întrezări printre crăpaturile lumii roșul.Ca și cum aș putea vreodată iubi începutul...