poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-03 | |
- Știi, Doamne, de ce-ai făcut lumea asta atât de urâtă?
- Ca să-ntrebi tu! - Dar oare dacă nu-ntrebam, o făceai mai frumoasă? - Încearcă și-ai să vezi! Adultul a tăcut. A început să se uite în jur: a văzut apele care se fremătau de nerăbdare, a văzut munții înalți și tăcuți ca Sfinxul, a văzut pădurile, întinzându-și ramurile lor pentru a proteja micul fir de iarbă, după care a privit iar către Dumnezeu: - Tot n-am înțeles! Lămurește-mă! - Și dacă-ți spun, tot n-ai să-nțelegi nimic. Ești legat la ochi! Dezleagă-te! Adultul a plecat trist: el, cel mai matur și mai înțelept dintre oamenii de pe pământ, pe care nici o altă minte nu l-a întrecut, care a dezlegat cele mai grele ghicitori, e neputincios. I-a spus „bună ziua” lui Dumnezeu și-a plecat. Încă nu e-n stare să afle răspunsul pe care l-au cerut oamenii. S-a retras într-o peșteră și a-nceput să mediteze. A stat așa zi și noapte, a plâns, a oftat, a suspinat, dar oricât a încercat, nu a putut afla de ce e lumea urâtâ. Într-o zi, înfometat, cu ochii roșii, a ieșit la lumină. A zărit soarele: era cel mai minunat disc de aur pe care îl văzuse vreodată. S-a uitat în jos, spre pământ. Era atât de moale și de catifelat, ca o pătură caldă așteptându-și stăpânul. A privit cerul: cel mai albastru și mai odihnitor tapet pentru o casă. Și s-a dus iar la Dumnezeu: - Sunt orb și nu pot pricepe: de ce mi se par toate atât de frumoase, iar înainte erau așa de urâte? - Pentru că le vezi, a raspuns Dumnezeu. - Dar și înainte le vedeam. - Þi-ai dat jos legătura doar pe jumătate, a adaugat Dumnezeu. Mai caută! A plecat iar Adultul și s-a retras în foc: în craterul unui vulcan. Și stătea cu frică să nu erupă vulcanul, era stresat că lava ar putea inunda lumea, dar vulcanul n-a erupt, iar lava a rămas clocotindă în fundul pământului. Ba, chiar a înghețat de tot. Se afla în craterul inimii sale, bolnav, necăjit și singur. Într-o zi, adultul a ieșit din nou la lumină și s-a uitat în jur: din nou i s-au părut toate atât de frumoase, mai frumoase ca înainte. De data aceasta a urcat mai hotărât la Dumnezeu, voia neapărat să afle răspunsul la întrebarea lui. - Doamne, acum am înțeles de ce mi se păreau toate urâte. Eu eram urât pe dinăuntru. Și am fost singur, fără nimeni în jur, abia atunci am reușit să-mi deschid ochii. Singurătatea și mânia sunt mare urât. Dar dacă viața asta e numai o secundă, de ce nu ne lași să vedem adevărata frumusețe? Nu trăim decât o clipă. - Gândește-te! a răspuns Dumnezeu. - Ce să le spun oamenilor? Ei nu traiesc izolați unii de altii! Și m-au trimis la Tine să îi scapi de urâtul din lume. - „Carpe diem”, a șoptit Dumnezeu și S-a făcut nevăzut după neagra perdea a universului.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate