Am deschis larg porțile lui septembrie, deși este foarte probabil ca mulți dintre noi să ne fi dorit ca această magnifică vară ce tocmai s-a stins, să mai fi durat cel puțin încă pe atât, căci, după cum am observat, deși mai multă ploaie și vânt decât raze și adieri, vara își face deja simțită lipsa în inimile fiecăruia dintre noi toți ce cu atâta paroxism o trăim. Fie că ne-am trăit-o pe șezlongul din grădină, înecându-ne în câte un gând trândav, fie că ne-am bucurat cu adevărat de concedii și de vacanțe în cine știe ce stațiuni ori locații de vis, vara ne face să o plângem cu regrete, deoarece aducerea-aminte este poate la fel de amară pe cât de dulce a fost însăși trăirea. Plecăm din vară scăldați în culoarea verde ce cuprinsese întregul până mai ieri, cu gust de cireșe negre și cu stropi de sevă roșiatică a macilor, proiectați pe retină. Ne trimitem câte un gând amar de regrete, la margine de sărat, căci se termină sezonul litoral. Se înscăunează visele, iar în amintirile noastre lăsate de această vară clădim lumina jăraticului unui foc de tabără ce ne încălzea în nopțile fierbinți de august. …Și cât am mai dori să simțim cum trece prin vene bucuria vieții, alinându-ne cu câte o bere blondă ori neagră, dar, … E septembrie, așa că haideți să spargem în cioburi mai repede toate aceste aduceri-aminte și regrete pentru vara ce tocmai s-a dus, fiindcă urmează clipe irepetabile ce nu trebuie să le lăsăm să ni se prelingă inutil printre degete, căci sunt miezuri din unica noastră existență…!