Uneori imi lipseste mangaierea unei femei precum le lipseste pestilor unsoarea teribila a apei. Atunci imi cresc solzi pe maduva spinarii si incep sa inot in adancurile umezi ale carnii pana cand dau de acea presiune teribila ce tine acele bule de oxigen in mijlocul viermuielii lichidelor si pe noi, oamenii, la suprafata tuturor lucrurilor...chiar si a fiintei noastre.
M-am intrebat atunci ce sens au aceste lucruri atat de marunte. Daca au vreun sens. Si m-am mai intrebat de ce tocmai eu ar trebui sa gasesc vreunul in tot acest paiejenis de ganduri si daca m-as putea elibera vreodata de aceasta inclinatie catre carnea putreda a gandirii, de arma aceasta eleganta cu care ma apar de propria'mi lasitate. De fapt, niciodata nu voi avea curajul sa ma avant inotand.
Theru.