|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
 |
|
|
|
|
||
|
|
         
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
 |
|
|||||
|
||||||
|
agonia 
￭ am învățat să supraviețuiesc și așa 
Romanian Spell-Checker Contact |
Comentariile membrilor 
 Vizionări: 2666 
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-09-25 | |
ușa de stejar masiv
2005-07-04 De multă vreme mă chinuie o amintire. Sigur trebuie pusă pe hârtie. Lucrurile pe care le notezi le mai uiți, nu devin o obsesie. Se estompează! Dar, s-o iau cu începutul începutului, cel mai greu e să începi sau să renunți, lucruri extreme dar decizionale, îți pot schimba destinul! Să încep o poveste adevărată pornind de la o zicală: "dacă-ți schimbi locul îți schimbi și norocul"! Am decis, în sfârșit, că e posibil să emigrăm. Să ne luăm tot calabalâcul și să plecăm cu toată familia, rămasă în viață, în Israel, asta prin 1991, după ce, să zicem Ceaușescu a apărut la TV invers, cu capul în jos, împușcat și mort... împreună cu consoarta (fusesem deja în Israel, la sora mea, tocmai în timpul Războiului din Golf. Dar asta-i altă poveste, ca turistă am rămas sechestrată-n Israel, avioanele spre România nu au mai circulat, am purtat masca de gaze în camera etanșă, dar nu vreau să mă strecor în altă poveste... ) Cele 64 de adeverințe pentru cele 3 familii, soacra-mea, mama mea și noi, acte pentru lichidare și plecare definitivă nu ne-au dezarmat! În 3 luni am reușit să ne dozăm forțele ajungând la Haifa, într-un timp record! Ce n-am făcut și n-am dorit s-o facem e să lichidăm proprietatea noastră, apartamentul. L-am lăsat închiriat Ambasadei din Moldova! Un apartament de 5 camere, bine întreținut și renovat, localizat în mijlocul orașului, vis-a-vis de Institutul de Medicină, centru! ce mai! loc râvnit de oricine! Dacă îmi amintesc cum am ajuns în el și câte sacrificii am făcut, toți anii tinereții, plătind, plătind fără să fi fost în casă, până la executarea blocului, 3 ani a fost o groapă acolo și noi am plătit în fiecare lună, rate mari avînd garanți pentru împrumutul masiv de la bancă! Tatăl meu nu a vrut să-mi ia pâinea de la gura copiilor, așa că nu a dorit să fie garant. S-a oferit un sâmbetist de la serviciu si o îngrijitoare de la creșă, înnebunită după fetele mele, atât de mici pe vremuri, atât de scumpe! Nu ne-am dorit 5 camere, numai 3... Dar, ca un făcut, apartamentul a fost refuzat de o arhitectă, cica era pozat la etajul intâi iar dedesupt ar fi trebuit să fie un transformator și un magazin. Arhitecta s-a speriat de posibilitatea zgomotului din timpul nopții și l-a refuzat. Eu urmam pe listă, așa că am optat crezând că voi putea înlocui contractul sau, să fii găsit alt apartament, între timp, dar n-a fost să fie, actele de notariat pentru schimp prevedeau înstrăinarea cu plata a 18% din valoarea casei pe care încă n-o aveam! Ne-am hotărât, într-o clipă, să-l acontăm. Ajunși în Þara Sfântă lucrurile s-au precipitat. Problemele de familie au avut prioritate. Casa de la Iași a rămas procuratorului s-o administreze, un vecin, prieten de-al soțului meu. Din când în când sunam la telefon să întrebăm de sănătate, să mai aflăm cum se descurcă sau, cum se încurcă lucrurile legate de proprietatea rămasă la Iași, veștile nu erau întotdeauna bune! După un an casa a rămas liberă. Ambasada din Moldova s-a mutat la București. Greu să găsești alți chiriași. Greu să găsești alt procurator. Vecinul se săturase! Găsise totuși niște studente venite din Grecia. Cică musafirii lor spărgeau farfuriile la fiecare petrecere, dansând Zorba! Mai mult, mereu erau însoțite de tipi dubioși. Vecinii, degeaba au sesizat poliția. Poliția nu a intervent! Unii zic ca e o afacere sa ai un apartament in România. Pentru mine a fost însă o pacoste! Datoriile adunate și neplătite la întreținere, mobila nouă și ea distrusă. Da, am fost nevoită să rugăm procuratorul să mobileze din nou tot apartamentul. Gustul grecoaicelor ne-a pus pe gânduri. În cele 5 camere s-au cumpărat dulapuri, studiouri fără suport de lemn, lipite de pardoseală, moda de pe atunci, servante, mese, scaune, etc. etc. etc! Totul echivalent cu sumele încasate prin închiriere. Afacerea mergea ca pe roate: "nimic nu se pierde totul se transforma"! După un timp grecoaicele s-au certat între ele. Una din ele a părăsit apartamentul. Mai pe urmă s-au retras și celelalte. Nu le mai convenise contractul, adică să achite și partea celei care plecase sau, s-o înlocuiască cu o altă studentă. A urmat o nouă pauză de găsire a unui nou procurator care să se ocupe de casă. Cică un evreu inginer care se lăsase de meserie, se ocupa de afaceri. Ni-l recomandase niște prieteni. Ne-am lăsat "pe mâna lui", cum se zice, nici nu puteam altfel... După un timp am primit o scrisoare în care ni se comunica de către Sorin, noul procurator fără procură, doar pe încredere, că a găsit niște chiriași. Cine mai putea să facă hârtii și să se mai țină de legi la o așa distanță ? Vorbe cusute la dosar, doar atât. Suma-i cam mica, dar asta a găsit, 3 noi chiriași studenți israelieni! Pe undeva m-am bucurat! Mă gindisem că, în sfârșit roata norocului se învârtește spre bine! Și ei au vrut schimbări în casă. Au cerut altă mobilă, alte modificări, am dat consimțământul printr-un telefon dat prietenilor noștri! Acum era cam greu să tot dau telefoane și să discut. Nota telefonică ni se încărca oricum din discuțiile fetelor cu problemele de bacalaureat și cele de armată. Totuși ne găsisem de lucru, fiecare în meserie, însă soacra mea de la Dorohoi se îmbolnăvise, soarele iî provocase un cancer de piele. Stătea la noi. Frații de la Dorohoi nu prea au avut timp de ea deveniseră "israelieni"!În fapt și rădăcinile mele sunt tot de la Dorohoi. Bunicul meu, Grimberg Leon tot de pe acolo se trăgea. Am certificatul sau de naștere...Îl păstrez pentru viitorii nepoți! Să-și cunoască rădăcinile. Pînă și soțul meu e dorohoian! Problemele de igienă ne sufocau! Nu puteam pleca la Iași, dar uite că n-am avut încotro, până la urmă. La miezul nopții am primit un telefon de la cineva care nu s-a recomandat: "veniți la Iași, un câine stă fără mâncare în casa voastră și urla ca un lup! Casa e-n părăsire. Nu locuiește nimeni!" Am luat primul avion, cum se zice... Ne-am deplasat la Iași, eu și soțul meu. Ne-au găzduit niște prieteni mai vechi. Ne-am luat inima în dinți și am deschis ușa apartamentului nostru, cel închiriat, cel de o viață! Am intrat prima... Un câine mare și negru, cât o "vacă de mare" a sărit pe mine direct spre față! Noroc că nu eram singură. Au sărit băieții si l-au închis în una din camere! Vorba vine, ușile care dădeau în balcon erau două, așa că a apărut, din nou în camera de la salon. Am reușit să ne baricadăm în casă călcând pe excremente mari, cât o plăcintă, ce se aflau din loc în loc, prin toată casa... șiroaie de pipi peste tot, intrat în parchet, transformat în ceva dezagreabil, mobile răsturnate, fotolii desfăcute, mâncate și brațele fotoliilor, băile pline de igrasie, wc-urile cu ceramica galbenă, mâncate de fecale și urină, totul ca după potop! Am numărat 80 de movilițe... deci chiriașii erau plecați de multă vreme. Dispăruseră. Nici lucrurile lor nu mai erau. Am început să caut prin sertare, prin debarale. Una din ele a fost forțată. Acolo avusesem o cutie cu revistele în care erau publicate câteva poezii. Mai apoi mi-am descoperit portretul prin sertare. Tapițaseră sertarele cu pozele mele, cu poemele mele. Mai în colțuri de debara am descoperit sigle cu tancuri și armament... scrise în arabă. Am înmărmurit! În casa mea au stat arabi israelieni? Zice-se că erau la studii într-o bază militară pentru teroriști, cred, într-o bază de pregătire, studenți la medicină!? Au văzut Mezuza la ușă , și-au bătut joc de casă... adică o casă evreiască. Mi-am amintit că nu am vrut să închiriez casa unor arabi israelieni, studenți la Iași, la medicină, înainte de plecarea definitivă. Primisem un telefon anonim în care mi-a zis ceva stîlcit, tipic, cu accent specific: "o sa vă aruncăm în mare"! - recunoscusem vocea arabului care-mi venise la usă pentru închirierea apartamentului! La lichidarea datoriilor – înainte de vânzarea casei, doar în cîteva zile am descoperit că nu se plătise nici o întreținere și nici datoriile de la primărie. Procuratorul meu a dispărut și el. Nu a răspuns la telefon! Am vândut casa în câteva zile după ce am curățat-o. Soțul meu a făcut o criză de rinichi de la soluțiile folosite pentru curățirea wc-urilor. Mi-am desprins Mezuza de la ușă și, numele... numele de familie de pe ușa amintirilor, ușa de lemn de stejar masiv și am adus-o acasă, aici în Haifa! Da, roata s-a învârtit! Vă dăruiesc această amintire poate, în felul ăsta n-o să mai simt mirosul câinelui negru și atât de înfiorător la înfățișare atacându-mi fața, în somn! bianca marcovici versiunea 2
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| |||||||||
|
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | | |||||||
| |||||||||
|
