Aceasta este o explicare a unei poezii ale mele: "Te zămislesc, femeie"
Michelangello spunea că în fiecare piatră stă ascunsă o capodoperă, este nevoie de truda și geniul unui sculptor ca piatra respectivă să devină capodoperă.
Astfel, si în orice fată stă ascunsă o Femeie. Si e nevoie de Iubirea si Lacrimile unui Barbat ca din acea fetitză să înflorească o Femeie.
O piatră lăsată în bătaia vântului, sau sub zvârcolirile unei ape va fi și ea sculptată mai mult sau mai puțin, putând creea chiar impresia unei capodopere, dar niciodată ea nu va fi considerată o capodoperă adevarată, ci doar o simplă piatră scrijelită de trecerea anilor.
O femeie care a trecut prin multe in viață dar nu a trecut prin Iubirea dăruită de un barbat rămane intotdeuna o fetitză, iar lipsa lacrimilor de iubire din partea acestuia nu duce decât la o ofilire prematură fie ea chiar dacă numai din punctul de vedere ale sentimentelor ce le poate ea exprima.
În poezie nu am abordat și ce se intamplă cu femeia sculptată dar lăsată apoi în neglijare: ofilirea are loc sigur (de obicei se spune că se acrește ca personalitate) pentru ca această statuie vie trebuie zilnic încalzită cu soarele iubirii și uneori chiar udată de lacrimi...de iubire.
mulțumesc pentru lecturare