“Stau și studiez afișierul de la histologie... Sunt adormită, clipocesc și nu`s deloc speriată. Am știut la lucrare, dar spre stupefacția mea totală, am picat. Și eu, și sfânta mea colegă, noi, geniile cu burse și cearcăne, cu poezie și filozofie, cu tot ce te gândești, mai puțin histologie, decât cu o zi înainte de examen… Dar am facut-o și pe aia. Noi le facem pe toate. Ce s-a întâmplat?! Noi troznet, restul trecuți. Încep să mă doară umerii, mi-a zis cândva-un-el că acolo acumulez toate tensiunile, am râs atunci, “ce prostii vorbești”, eram relaxată, se uita la mine ca la soare și eram la miliarde de kilometrii distanță. Și mă dureau serios. M-am dus la geam și m-am proptit acolo, troznită cum eram. În jurul meu halate albe, colegi, glume, “ai picat?” “cum a fost în vacanță?” “să vezi ce face Nelu când vede!” Ce face Nelu când vede? Ce-mi pasă mie ce face Nelu când vede, eu văd examene pe vară, și mă văd pe mine putoare abisală. Dar nu-i nimic, adună-te fată, ai trăit tu și situații mai disperate, un plan, un plan, ții minte cum ai luat Bac-ul?... Da, ții, nici un prof, atunci cum ai făcut-o? Am făcut un drac, m-am aranjat la matematică… Vali apare bronzat și tot un zâmbet. Învață mult, le face și el pe toate, mai pe partea practică, n-a citit nici cinci romane în viața lui, dar are o întelepciune pe care o invidiez. E bronzat ca un tăun. Dungi, dungi, bretea diagonală, scoate din geanta halatul alb, ce negru ești, măi, Vali. Cei adunați lângă afișier îi dau vestea. A luat 10. Fantastic! Zâmbesc, dar maaamă ce ciudă mi-e pe mine. Am scris o prostie, ceva maiestuos de-a dreptul… altfel nu-mi explic. Sesiunea sesiunea, se cască un gol sub mine, vara asta trebuie să plec, n-am voie să pic examene.. phu. Vali, lasă-mă în pace, omule. Nu mai râde, nu vezi ce friptă îs? Apare Nelu, Vali îi strigă de la zece metri, Nelu e-n delir. Mi-i drag tare Nelu.

Mă aplec pe marginea geamului, beton, mașini, parcare înghesuită, între trei pereți înalți, prăpăstioși, ce-ar fi dacă mi-aș pica examenele?... Orgoliul meu s-ar face negru ca asfaltul de sub mine, căci da, sunt o vanitoasă, și-n general mă mint cu seninatate până în momente subconștient critice, când găsesc pârghii în mine ce n-am crezut niciodată că le-aș avea. Vai, somn mi-e… Vali, nu mă mai sâcâi, tu nu înțelegi? Da, îți zâmbesc, dar chiar mă enervezi, hai s-o sun pe Mari să-i spun vestea bună. A, și maine avem examen. Nu, n-am învățat încă.. Endocrinele, nu? si digestivul?... la naiba, nu vin! Ce te uiți asa la mine? Da, am zis ca nu vin. Nu-mi mai reprosa, ma cunosc destul sa stiu ca gresesc. Alo, Mari… două vești bune, ai picat. Zbiară de parcă eu aș fi de vină, și vezi… trebuie și digestivul pe mâine, da… până la 59. Mai mergi? Nu, eu nu, ce să fac? Sa-i arăt că știu să-mi scriu numele? Hai, nu-mi mai spune și tu…

Mă împiedic ca un retardat pe coridor, și mă gândesc că nu știu nimic, deși la genetică parcă vorbim numai despre ei, parcă în jur n-am decât retarzi spirituali, ca și cum Vali ar gânguri când îmi spune “am pozat ceva”.. și face poze superbe Vali, dar n-ar putea să le interpreteze, aș face povestea fiecăreia. Vali simte, habar n-are ce, apoi mai învață un capitol la anatomie și merge să taie un cadavru, să le explice altora cum e cu simplitatea fără simplism. Vali, lasă-mă, nu vezi că’s supărată pe retardata mea ambiție? Lasă-mă, azi nu știu dacă am destui pași să ajung în sală, să mă uit prin microscop la lama aia nenorocită, parcă m-aș vedea pe mine, n-aș înțelege nimic.

Și n-am fost la parțial Vali, și-am lipsit la curs, azi-noapte la trei am terminat ultima proză, ieri am recitit-o de atâtea ori ca o știu pederost, afișierul ăsta e scris rece, cu pixul, ce caut aici? Dă-mi o palmă, zi-mi să mă duc să învăț, știi că pot, din notițele mele ai luat 10 la biochimie, plezneste-mă, omule, tu nu înțelegi?
Dar Vali se uită la mine și râde.. “să vezi ce am pozat!”
Asistenta ne deschide și intrăm în laborator, “ce-ai făcut?” Am picat. “Chiar, cât ai luat?” Am picat… “Am picat.” Și eu. “Și ce-o să faci?” …

O să scriu…
Mă dor umerii.
Dați-mi lamele alea!”