Zece mese de plastic, fiecare cu câte cinci scaune tot de plastic, așezate într- o curte sub umbra unui nuc bătrân.
Un magazin cu de toate și un bar în aceeași incintă. Predomină albastrul și galbenul pe pereții clădirii dar și pe gardul de la stradă.
Numai câțiva oameni în vârstă... Fiecare își vede de băutura lui sau conversează. Discută problemele din agricultură și problemele de interes național. Unii mai fac și ceva ,,politică internațională''.
..............................
Stau singur la o masă și aparent sunt atent la aceste discuții în contradictoriu.
De fapt, nu sunt... Sunt întors în timp, acum doi ani de zile. Da. Acum doi ani de zile, în vară, venea des și sta mult, la o masă retrasă, un prieten. Avea cu cinci ani mai mult decât mine. Mai mare desigur...
De fiecare dată era tăcut, i se citea tristețea pe chip, eram singurul care nu îl huleam pentru că bea tot timpul și nu îl mai interesa nimic. Pe atunci încă mai fumam și de fiecare dată îl serveam cu o țigară sau mai multe.
Soarele strălucea, pârjolea al naiba de tare!
...............................
Lume multă în acest loc. A început sezonul agricol și bieții țărani își potolesc setea cu o bere rece. Așa se întâmplă mereu. Vin de la câmp ostoiți de coarnele plugului, ori de coada sapei, după ce o jumătate de zi au băut apă stătută și fierbinte din bidonul de plastic.
Un personaj se distinge cu predilecție din acest vacarm.
Jujuc... În vârstă de 60 de ani, care merge șchiopătând de un picior, avusese tijă implantată de medici și rămăsese cu sechele. El își vărsa în fiecare lună toată pensia aici și iar începea consumul pe datorie. Mereu spune că e negru de supărare și mereu se laudă că ,,are cuvinte...!'' Adică mai mereu citează din ceea ce aude și reține de pe la radio sau televizor. Cândva, pe la începutul anilor '90 a mers în Turcia la Istambul cu diferite mărfuri. Acum se laudă cu asta. Crede permanent că a fost coleg de clasă în școala primară cu taică-meu ceea ce nu e adevărat. Dar nu contează. De fiecare dată face inconștient pe bufonul și amuză pe toată lumea. Ãsta e Jujuc și nu îl poate schimba nimeni și nimic.
.............................
L-am văzut pentru ultima dată... Tot trist... La aceeași masă, pe prietenul meu, cu care de multe ori schimbam câte o vorbă, și aceea abia scăpată printre dinți. Tristețea și dorul de ducă dar și dorul de iubita sa îl copleșiseră. Nu mai avea rost...

L-au găsit intrat în putrefacție.
Se spânzurase de câteva zile în podul casei unde locuia singur. Nu îl găseau dacă nu se simțea miros puternic de cadavru uman. Fusese un băiat liniștit, îl părăsise curva de nevastă-sa în urmă cu câțiva ani, îl lăsase cu două fetițe și un băiat; îl părăsise și iubita...
Într-un mod neașteptat și subit. Într-o zi fugise cu unul... cu un țigan înavuțit prin Spania. Soarta îi era pecetluită.
..............................
Beau o bere și îmi aduc aminte de el, în timp ce spectacolul grotesc din jurul meu își continuă desfășurarea haotică.
E o seară liniștită. Beau o bere și tac. Mă gândesc la iubita mea și sper să se întoarcă. E o femeie superbă și cu multe probleme de rezolvat...
Cred că o va face ca de multele dați... Poate o va face.

Căldura își intră în drepturi și berea curge în pahare, proaspătă și rece.
O iubesc și mă iubește, asta contează cel mai mult!