Clinchetul celor trei cuburi de gheață din paharul în care turnase două degete – neapărat două – de J&B îi mângâia catifelat auzul. Era trecut de miezul nopții, iar în scrumiera metalică își dormeau somnul de veci chiștoacele de Dunhill stinse cu grijă, în așa fel încât filtrul să nu sufere nicio deformare. Peste umăr, la cîțiva pași în spate, filtrul de cafea susura îmbietor, anticipând savuroasa degustare a lichidului fierbinte turnat în cana mare, cu motive florale care îl făceau adeseori să zâmbească... Boxele powerbook-ului lăsau să interfereze cu liniștea nopții vocea inconfundabilă a lui Cohen, artistul canadian care a reușit de fiecare dată să dea impresia că recită cântând. Sau invers. Nu-i era somn, dar conștientiza o anumită stare de semi-trezie, avea chiar senzația că pășește pe o sârmă invizibilă între tărâmul real – acolo unde noaptea de aprilie valsa cuprinsă de dor, în brațele unui vânt zănatec – și cel oniric, locul unde, dacă ar fi căzut în partea potrivită, ar fi putut să atingă cu degetele chiar și propriile coșmaruri. În ultima vreme, număra din ce în ce mai multe asemenea nopți de insomnie fără să încerce o luptă potrivnică, lăsându-se cu o reală plăcere luat ostatec de... gânduri. Nu-și punea întrebări existențiale de genul Ce sunt gândurile? la care să răspundă prin Gândurile sunt un cuțit înfipt până la plăsele în zbuciumul interior al fiecăruia dintre noi sau – mult mai prozaic – O altă modalitate de a ne complica inutil amărâta asta de viață... Pur și simplu plescăia de plăcere... gândind. Retras într-un colț, pe clasicele coji de nucă ale unei copilării din ce în ce mai îndepărtate, somnul refuza să mai rezise asediului de gânduri și permitea, resemnat, bifarea altor ore care să alcătuiască o altă noapte albă... Sorbi din pahar, apoi aprinse încă o țigară. Trase fumul în piept, îl reținu preț de câteva secunde, prinse țigara între degetul mare și arătător, o roti ușor la dreapta și la stânga, apoi eliberă fumul direct în capătul incandescent, privind jarul care străpunse semi-întunericul... Puse țigara în scrumieră, se ridică și turnă cafeaua în cană. Amestecă zahărul, apoi – dorind să simtă fierbinețeala lichidului pe buze – sorbi cu poftă... Lăsă să-i scape un oftat. Până la urmă, insomnia are și ea părțile ei bune... Așeză cana de cafea pe masă și mai aruncă un cub de gheață în pahar. Trase încă un fum din țigară și se rezemă de spătarul scaunului. Gândurile își făcură din nou loc, iar el valsă multă vreme pe sârma invizibilă dintre real și oniric, în echilibru instabil...