Gheorghiță era un băiat simplu.
Privea mirat, cu neîncredere, pe oricine i se adresa. Apoi își pleca privirea în pământ.
Era scund, chiar destul de scund față de cei de vârsta lui. Asta era moștenire de familie.
Mama sa mătura scările blocurilor. Avea o mătură cu coadă, un teu de lemn învelit într-o cârpă gri și o găleată grea de tablă, pe care le târâia pe scări ca pe o cruce. Locatarii nu o prea băgau în seamă. Cei mai mulți nici nu o mai salutau. Femeia, la rândul ei, îi ignora.
Ea era acolo, de dimineață până seara, măturând treptele ce nu se mai terminau, treptele ce parcă urcau și coborau singure.
Tatăl său lucra la Spații verzi.
Muncitor.
Adică făcea de toate: săpa șanțuri, strângea hârtiile și crengile uscate de prin parc, uda panseluțele mov din fața primăriei… În rest, bea.
Gheorghiță era cel mai mic dintre cei trei copii ai familiei Cercel. Surorile sale erau Tina și Mariana, două fete, care la vârsta adolescenței furtunoase, fuseseră lăsate de capul lor. Își petreceau toată ziua studiind paginile de modă ale revistei „Femeia”, decupând și lipind într-un caiet fotografii. Preocupările lor intelectuale se reduceau la discuții interminabile despre Alain Delon, Belmondo și alți artiști faimoși, din cărțile poștale străine, procurate de la „poloni”. Fardate grosier, cu părul decolorat cu perhidrol mirositor, lui Gheorghiță i se păreau două păpuși hidoase. Diferența de vârstă dintre ele era doar de un an și din această cauză erau mereu într-o acerbă competiție. Certurile izbucneau de la orice fleac și casa se umplea într-o clipă de voci pițigăiate și lucruri trântite.
Și cel care plătea invariabil oalele sparte era Gheorghiță, acuzat, ba că a umblat în sertarul cu "lucrurile" Tinei și le-a răvășit, ba că iar s-a încălțat cu "tenișii chinezești" ai Marianei, făcându-le "dungă".
Gheorghiță era mereu cel năpăstuit.
Nu avea cui să se plângă. Strângea furia și nedreptățile amare între dinți și tăcea. Cel mai mult îl înfricoșa lăsarea serii. Știa că trebuie să vină mama.
Obosită, nervoasă, fără să-și dezbrace halatul albastru, începea să deretice prin casă, punea mâncarea pe foc, rufele la înmuiat în cadă, în timp ce își continua predica isterică începută cu o seară înainte, adresată celor două fete, reproșându-le că stau ca două putori și nu fac nimic toată ziua. „Avem de învățat.” răspundeau invariabil amândouă, foarte afectate. „De ce nu îl pui pe Gheorghiță și așa stă cu ochii pe pereți!” continuau ele.
Nu după mult timp, intra pe ușă tatăl. Amețit ca deobicei, își descălța pantofii în mijlocul holului.
Atunci izbucnea scandalul la care Gheorghiță era nevoit să asiste aproape în fiecare seară: femeia alergându-l cu o coadă de mătură, în jurul mesei din sufragerie, pe bărbat. Cele două surori chirăind cu fețele congestionate, o urmau pe mama lor în urmărirea tatălui lor, iar acesta mai râzând, mai împleticindu-se, încerca să scape de ploaia de lovituri. Când bărbatul obosea, se oprea, ridicând mâinile: „Gata! De ajuns, nebunelor!” Dar nebunele nu se opreau căci pentru ele asta nu era o joacă. Bărbatul trebuia pedepsit! Și profitând de faptul că bărbatul se oprise, femeia îi aplica o coadă de mătură între coaste.
Asta punea capac.
Și toată gloata se punea din nou în mișcare, doar că în sens invers. Până la urmă, bărbatul reușea să-i ardă o palmă peste fund, nevestei, care urla ca din gură de șarpe, „…că eu vă spăl și vă dau de mâncare și tu, numai să bei ca un porc știi… asta mi-e răsplata…” Tina și Mariana se ghemuiau lângă mama lor și plângeau ca două proaste. Tatăl le lăsa acolo bocind și pleca în bucătărie să-și aprindă un Carpați puturos și acru.
Gheorghiță stătea cuminte în pragul ușii, așteptând ca totul să se termine.
Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, după un sfert de oră, toată familia Cercel ședea la masă sorbind zgomotos din ciorba de fasole.
Gheorghiță învârtea lingura prin farfurie, numărând parcă boabele maronii ca niște căcăreze de iepure. „Mănâncă, mă, și nu mai descânta atâta ciorba aia… Nu vezi că ești slab ca o arătare?”
Gheorghiță sorbea din ciorbă și mușca din sfertul de ceapă simțind cum ochii i se înecau în lacrimi sălcii.

Va urma...