Sunt clipe, ca stelele de multe,când dorim să ne ,,răfuim'' cu Demiurgul, luându-ne pe noi înșine de piept să ne ridicăm până la cer, ori să ne trântim în adâncimi, lovindu-ne violent cu țeasta ori cu inima de vreo stâncă și astfel să ne îngropăm sub pulberea ei
uitând că am existat vreodată în Grădina Merelor-de-Aur aflată la picioarele Lui.
Iartă-ne Doamne indecența și lăudându-ne curajul de a ne ,,răfui'' cu Tine, azvârlindu-ne pe noi înșine către cer,
nenorociți rămânând sub pulberea de piatră aruncată de păcătos într-alt păcătos!
Iubește-ne așa cum suntem, iubeșt-ne oameni nu zei!