poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1637 .



Viață de gheișă...
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Prkgrl ]

2009-04-02  |     | 




I

Târziu în noapte, stelele, licuricii nopții, strălucesc lângă luna singuratică amestecată-n pudoarea târzie a zilei de miercuri.
În tinerețea pădurii, în inima din adâncuri se petreceau lucruri nemaipomenite, copiii jocuri jucau, cântau ode și niciodată nu plâgeau, deoarece fericirea plutea mereu în aer ca mireasma unui parfum de vară, într-o zi însorită de august.
Pădurea era blestemată acum de oamenii din satele învecinate și nu a mai fost populată de multă vreme deoarece, în urmă cu mult timp un copil s-a pierdut în desișurile sale. De atunci lumea a început să inventeze nenumărate povești despre copilul de doar paisprezece ani călcat de piciorul unui copac mișcător, un ent supărat pe oameni deoarece distrug frumusețea naturii, limpezimea apei și aerul curat O altă vorbă din popor zicea că acest copil a fost mâncat de monstrul pădurii cel cu dinți de vampir și fălci de câine turbat.
Din zilele acelea de infern pentru familia copilului, pădurea a fost și încă este părăsită de zâmbetele și chicotele copiilor și întunericul continuu a năpăstuit-o, iar frica creștea tot mai mult în inima oamenilor.
Într-o seară târzie, o fecioară frumoasă cu pielea de catifea se avânt-n spaima pădurii, nebunia pădurii fără o prea mare frică de lighioane și foarte naivă zice că învinge orice doar când deschide ochii ea alungă răul.
Sahia încântată de fapta sa ce urmează s-o facă, tuturor spuselor sătenilor, totuși nu credea în acea poveste și era mult prea hotărâtă, vroia să vadă cu ochii ei toate aceste lucruri chiar cu riscul de-a muri. Vroia să le demonstreze că trăiesc o fantezie, într-o lume aparentă , că trăiesc mereu cu o frică în ei din cauza aceasta și nu sesizează că sunt acaparați de invenție, de o lume bizară. Superficialitatea acestor povești dezvăluie viața lipsită de autenticitate trăită de acest popor.
Deschizând ușa încet să nu-i trezească pe ai ei, aceasta fuge de acasă. Datorită pretențiilor exagerate ale familiei sale vitrege caracterul ei nu se amornizează cu firea sa.
Pășind încet pe parchetul din hol, Sahia înaintează spre ușă fără ca nimeni să se trezească sau s-o observe prin aerul îngânat de căldura nopții și liniștea plutitoare a zilei de mâine din satul ireal, Mauy.
În curtea absorbită de fețele monstruoase, aceasta se plimbă cântând visătoare printre florile înmiresmate așezate adânc în pământ, cu frunzele lor dansând pe melodia liniștitoare a Sahiei.
La poartă un cățel pufos, crețuliu și complet alb cu ochii vineți și limba roșie, o aștepta. Când a deschis poarta a sărit în patru lăbuțe și fericit a întâmpinat-o cu un lătrat de mierlă. Era cățelușa ei dragă, Cya, ce mereu o liniștea când se certa cu ai ei și își petreceau amiezile împreună de când era micuță.
Sahia fericită alăturea cu Cya pornește la drumul cu siguranță primejdios.
Chiar și atunci când lumea spunea că orice în viață e greu, cu voință și dorință acel greu e depășit.
Sahia , frumusețea neînvinsă de caracterul său când era micuță, toți copiii o considerau umilă, săracă, stângace, neinteresantă și cu toate că i se reproșau toate acestea nesănătoase precum indiferența, mereu a știut să treacă toate aceste dificulțăți ale adolescenței prin situarea sa în real, încercarea de a desluși mereu adevărul a făcut-o conștiientă că era acea fată mereu desconsiderată de pesoanele din jurul său dar singura cu “capul pe umeri”.
Mereu nemuțumită de viața sa și în căutare de noutate, Sahia era o fată plină de calități dar fără experiență.
O fată cuminte cu corp de zeiță, neschimbată încă de lume, cu acces la visare și dornică de cunoaștere cu o dorință aparte.
Prezența poveștilor inspirate din real, despre copilul pierdut în pădure și niciodată întors, a acaparat-o și nu putea să înțeleagă mediocritatea gândirii oamenilor pentru că simțea ea că încă trăiește acolo undeva. O nedumerea faptul că sătenii erau atât de tulburați de înțelesul relatării reale despre copilul naiv care credea că pădurea o să-i dezăluie drumul fericirii.
Sahia împreună cu Cya continuă drumul.
Ajunse în inima pădurii, briza neliniștitoare ce zbura printre copaci o învelea pe Sahia în necunoscut mai tare și pe cățelușă o zburlea.
Finețea cu care pășea Sahia îți făcea inima să tresară deoarece trecea un val de liniște cu mii de fiori ascunși în gând,lucru imposibil de descris dar imaginabil. Delicatețea mișcărilor cu care dansa în timp ce cânta oda sa nemuritoare îți umplea sufletul cu o aromă de ciocolată topită deasupra-i și frumusețea Sahiei era comparabilă cu a unei zeițe, avea ochii de vultur cenușiu, inimă lipsită de iubire adevărată și piele de catifea. Era o doritoare de necunoscut, chiar dacă nu știa ce risc o așteaptă în viață.
Copacii imenși o îmbrățișau cu riscul lor și tot mai tare dar, Sahia încerca cât de cât să fie lucidă și să nu se piardă din fire, căuta un semn în natură, chiar dacă auzea diferite zgomote ciudate și vedea imagini urâte, cum ar fi un animal mort legat de o creangă, atârnând sau fețe ciudate și răutăcioase pe scoarța arborilor, Cya tremura de frică în brațele ei.
Sperând că nu cedează provocării, Sahiei i s-a făcut milă de Cya și s-a așezat lângă scoarța unui copac, așteptând să treacă noaptea să poată căuta mai departe, o mângâie adormind amândouă deodată.
Sahia se trezește speriată când observă lipsa cățelușei ei. Cineva, ceva i-a făcut și nu vroia acest lucru fiindcă era totul pentru ea și nu își imagina rolul vieții fără animalului său iubit.
Aceasta îl cauta neliniștită și țipa din răsputeri: „ CYA!!! CYA!!! ... Unde esti iubita?! ... CYA!!! CYA!!!”, că până și ecoul urla în continuarea bătăi vântului și loviturii aspre a ploii de copacii nestăviliți. În sufletul său, Sahia era ruptă, totul în jur i se părea că o fură, că o urmăresc stafiile și că lumea se termină odată cu lumina din cer.
Sahia era copilul nestăpânit încă de soartă dar acum află ce e acela un destin. Cu durere în suflet și cu lungi căutări, Cya e de negăsit. Ea nu poate să suporte atâta durere și cade la pământ lovindu-se de o rocă zimțată leșinând.


II

Lumina cerului albastru e senină ca o ploaie de vară cu lungi raze rupte de soare.
Fluturii-i se plimbă pe la nas Sahiei, greierii îi cântă în ureche și roua o înmoaie cu dulcele ei gust de ploaie. Aceasta se ridică de la pământ înlăcrimată și pornește mai departe în căutarea vieții.
La capăt de tufiș aceasta zărește o lumină citadină, plină zgomot și miros diferit. Curioasă caută un drum până acolo și îl găsește.
Ieșind din pădure Sahia se îndreaptă spre un drum de beton, se uită mirată și îl calcă, nemaiavând aceste sentiment niciodată, se bucură.
Vede la capătul drumului o casă imensă, cu zeci de geamuri fumurii. Se îndreaptă în spre aceasta și observă că luminile toate sunt stinse, era beznă.
Curioasă din fire, Sahia ajunsă în fața casei bate la ușă. Se aude cum coboară cineva pe scări și ajuns la ușă se oprește dintr-o dată.
Sahia se îndepărtează ușor de ușă căci această casă îi inspira un ușor iz de frică, însă înainte să o facă ușa se deschide. În fața sa era un om coțuros cu barbă deasă, de vârsta a doua și o invită înăuntru.
Sahia intră.
- Bună ziua! Zise domnul îngâmfat un pic.
- Bună..... răspunse Sahia
- Ocupă loc!
Sahia se așează pe canapeaua ușor prăfuită. Dânsul nervos o ceartă că de ce nu a ajuns la timp. Aceasta mirată: „ Dar de unde știați că o să trec pe aici?”. Domnul fără să mai răspundă la nici o întrebare o ia de gât în modul cel mai brutal posibil și o leagă de mâini și de picioare, apoi o aruncă într-o pivniță.
Nu mai știa ce se întâmplă, era speriată foarte tare.
Noaptea trece.
Dis de dimineață o femeie îmbrăcată cu un cearceaf colorat și cu flori vine la ea și îi aduce o tavă îmbelșugată cu mâncare exotică. O dezleagă și îi așterne povestea familiei sale și ce urmează în viața ei. Era de acum o sclavă a familiei, un drum nou spre o viață sortită durerii.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!